Familia Prigoană în război total cu fostul șofer, actual manager la ROSAL S.A.
Prigoană Junior duce de câteva luni un război de uzură cu actualul management al Rosal, după ce a preluat de la tatăl său pachetul majoritar în firmă.
Honorius a preluat de la tatăl său, în două etape, pachetul majoritar de acțiuni în Rosal (52%). Transferul s-a finalizat vara trecută. Fost președinte de board la Rosal între 2013 și 2015, Prigoană Junior duce azi demersurile juridice pentru a fi înscris în „registrul acționarilor”, procedură specifică societăților de tip SA. Din acel moment, ar prelua total controlul afacerii de salubritate. Boardul companiei se opune însă și situația a explodat în peste 20 de litigii dure, potrivit captura.ro
Familia Prigoană, reclamă o tentativă în timp real de preluare ostilă a Rosal Group și faptul că societatea este delapidată constant de șapte ani. Se tem că afacerea dispare sub ochii lor, decapitalizată și fără patrimoniu. Ar recupera o ruină, dacă revin în control. Consideră un dezavantaj lentoarea birocrației din justiție, dar au inițiat până acum 14 acțiuni în instanță, șapte cereri de insolvență și două plângeri penale.
Honorius Prigoană susține că boardul actual tergiversează înscrierea sa în registrul acționarilor ca să nu-și piardă funcțiile imediat. Mai au nevoie de puțin timp să mute activitatea complet, crede el.
Trei grupări s-au mufat discret la firma de salubritate Rosal Grup, ridicată exclusiv din contracte cu statul, scrie captura.ro Apoi au deturnat afacerea complet.
Citește filmul întâmplărilor pe captura.ro
Schema drenează lunar zeci de milioane de lei din banii noștri și este construită pe complicități instituționale în sectoare bucureștene, reședințe de județ sau localități poluate din Ilfov.
A generat totodată, sub înaltul patronaj al primăriilor implicate, aproape 25 de acțiuni legale: dosare la DIICOT, plângeri la DNA și litigii private.Este războiul unor foști prieteni care știu afacerea din interior și care azi detonează penal intimități financiare din trecutul comun.
Miza pusă în joc se calculează în sute de milioane și se vede în limuzine Maybach și penthouse-uri în Dubai. Le plătim fără să știm odată cu factura de gunoi.
Patru înregistrări ambientale din interiorul companiei de salubritate dezvăluie strategii multiple de fraudă fiscală și delapidare a propriei afaceri, menționează sursa citată. Dar, mai ales, arată cum s-au format alianțele de “gulere albe” care au contaminat piața de achiziții publice a unui serviciu esențial pentru sănătatea populației.