Foamea eternă la români
Am niște amici care au o firmă de livrat mâncare la domiciliu și sunt, cum ar zice manualele de marketing, foarte „orientați către client”. Adică, nu doar că pun mare accent pe calitate, dar și încearcă mereu să inventeze tot felul de oferte speciale, care să-l facă pe destinatarul activității lor să se simtă așa cum îl consideră ei: important. Una dintre cele mai recente oferte se adresează clienților noi, care comandă pentru prima dată, și constă într-o reducere substanțială de preț. Rezultatul? Amicii mei sunt asaltați de apeluri de la clienții vechi, care își schimbă vocea la telefon și fac comenzi pe numele soacrei, al pisicii, al bibelourilor de pe televizor și al trandafirului lor japonez. După care cer să le fie livrată comanda la scara blocului, fiindcă, chipurile, nu merge interfonul. Iar atunci când omul care aduce comanda îi recunoaște și le mai zice câte-un „Da’ dumneavoastră ați mai comandat de multe ori…”, se fâstâcesc îngrozitor. Nu pot să dau numele firmei cu pricina, ca să nu îi jignesc, Doamne ferește, pe nesim… pe clienții care fac ce vă povesteam mai sus. Doar să mă enervez ca proasta pot. Și mă enervez, pentru că mi se pare absolut rușinos ce fac. Și, cumva, foarte românesc, în sensul nasol al cuvântului. Înțeleg că poporul ăsta a făcut zeci de ani de foame comunistă, înțeleg că nu se repară imediat niște traume din trecut, înțeleg tot felul de lucruri. Dar au trecut, totuși, 20 de ani de la eliberarea de comunism, iar Revoluția aia nu ne-a găsit chiar în comuna primitivă. Cât trebuie să mai aștept ca să văd și eu niște semne de educație, de bun simț și de jenă vizavi de apetența asta pentru găinării de doi bani? Nici măcar nu cred că sărăcia e explicația acestui tip de comportament. Dacă ar fi atât de săraci oamenii ăștia, și-ar cumpăra de la piață varza și morcovul și și-ar face mâncare cu mâna lor, la un preț mult mai mic. Deci nu foamea e de vină, ci nesimțirea. Pentru că, mă iertați, dragi cetățeni care vă știți că faceți d-astea, dar sunteți nesimțiți. Cred că ați fi în stare să le lăsați vorbă aparținătorilor să vă sape o groapă un pic mai mare decât trebuie, atunci când o să vă vină ceasul, numai ca să fiți voi siguri că ați mai ciupit un pic de la celălalt, înainte să plecați.
Publicat pe simonatache.ro și Vox Publica.
