Francesca: cea mai bună scenă de sex eşuat

octombrie 2, 2009 0

Am văzut filmul scris şi regizat de Bobby Păunescu (şi produs împreună cu Cristi Puiu). Bobby s-a resemnat într-un manierism cuminte după Noul Val. „Francesca” nu va surprinde pe nimeni, dar va surprinde plăcut cu amănunte. Cred eu, cu mintea mea de literat amator de blockbustere. Din concluzii: dialoguri excelente, burti „artistice” si riscul de „prea romanesc”.

Povestea e simplă: pregătirea de plecare a unei fete (Monica Bârlădeanu) spre Italia. Complicată clasic: iubitul e îndatorat la nişte cămătari, mama modestă speră naiv la viitorul fiicei, prietenii îi spun să „nu”, dar o ajută etc.
Ce nu merge:

  • sînt sincope, sînt momente în care Bârlădeanu „joacă” prea mult, sînt burţi prea „estetice” pentru gustul meu, dar şi pentru pretenţia dur-realistă a filmului
  • destule momente neverosimile – realismul o dă în naturalism demonstrativist – pe scurt, naivitatea personajelor şi candoarea lor e uneori nerezonabilă
  • prea mult epigonism cum spuneam – şcoala Puiu-Mungiu-Porumboiu şi-a făcut treaba, dar sper să nu devină dictatorială în rîndul noilor regizori. Pe de altă parte, e de apreciat că Bobby Păunescu s-a înscris modest în trend şi n-a venit cu ambiţii prosteşti
  • n-am înţeles de ce s-au supărat italienii. Că e despre o Românie nasolă şi atît, clişeistic de nasoală

Ce e bun în film:

  • sînt scene extrem de autentic dialogate – cuvîntul „pula” poate cîştiga premiul de cea mai naturală folosire într-un film (în competiţie cu „Marfa şi banii). Sînt replici excelente
  • are o scenă memorabilă de încercare de sex între protagonistă şi iubitul împovărat de datorii şi de mustrări de conştiinţă. în momentul preludiului se aude o voce inocent poruncitoare: nu arunca chiloţii pe jos! Sexul eşuează, începe „lămurirea între iubiţi” care se află exact la opus.
  • Monica Bârlădeanu e un atu – personajul ei e excelent şi e jucat chiar bine. Cît timp juca doar în reclame la coniac sau pe prima pagină a revistelor mondene, nu m-a convins. Acum, da – are un personaj bun şi-l joacă bine. a scăpat de tot artificialul lipicios glossy. Iar ce a rămas e folosit spre binele personajului de doamna educatoare, fata lu’ mama, cuminte şi ambiţioasă şi enervant de tipicară în spaţiul intim. Foarte mişto momentul în care prietenul gay îi face critică vestimentară.

Pericole, prejudecăţi:

  • să nu se zică „încă un film cu români trişti, n-am chef să mă deprim”

Concluzie: e un film ok. Uitaţi, nici măcar nu m-au apucat „indignările sociale” legate de familia Păunescu. filmul mi-a amănat cheful de justiţie şi răfuială. Bobby a făcut o treabă bună. A insistat cu un clişeu, a aplicat reţetă de succes, dar a reuşit scene bune de dialog şi un personaj de reţinut.

Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca
Avatar
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.