Încă un sector din Capitală fără luminițe de Crăciun
Edilul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat că nu va ”risipi” bani pentru a împodobi sectorul pe care îl conduce. Mai mult, vrea să taie și bursele elevilor în plină iarnă. De vină pentru ”neajunsuri” sunt primarii PSD, susțin noii edili. Ana Maria Păcuraru ne spune cum vor fi sărbătorile în Sectorul 2 din Capitală.
Check in astăzi în sectorul 2, unde luna decembrie va fi mai gri decât cele din anii trecuți. Faimoasele luminițe de Crăciun au fost tăiate de pe listă de Radu Mihaiu, noul edil. Într-un an cu o criză majoră nu ne mai permitem să irosim niciun leu, a spus acesta.
Sectorul 2 este al doilea din București, după Sectorul 6, care nu va avea luminițe de Crăciun în decembrie. Motivul? Primarul susține că a găsit un adevărat jaf în bugetul sectorului la prealuarea mandatului.
Fosta conducere, spune acesta, a lăsat o gaură de 109 milioane de lei și acum e nevoie de cumpătare. Și s-au mai găsit câteva locuri unde se pot face economii. A mai tăiat și de la educație, sub același pretext: greaua moștenire.
Recent, Mihaiu a anunțat că va tăia bursele elevilor din sector, pe motiv că nu au fost justificate din punct de vedere educațional, ci doar electoral. “Îmi place să cred că am fost votat ca să iau decizii responsabile, chiar și atunci când sunt neplăcute”, se justifică primarul în fața electoratului.
Trist e că ar mai fi fost nevoie de 6 milioane de lei pentru a face fericiți 20 000 de elevi care oricum nu mai au luminițe de Crăciun. Și dacă ar fi să facem haz de necaz, Radu Mihaiu mai are să le spună celor mici că Moș Crăciun nu mai vine în 2020 că e rău PSD-ul sau că a furat fostul primar și elfii și părinților care vor străzi și infrastructură să-și pună pofta în cui că dacă nu mai e de unde, nu mai e!
Atât azi din sectorul 2. Semnalați-ne și dumneavoastră astfel de puncte fierbinți pe adresa [email protected] și le vom pune pe harta Check IN.
Sursa: Realitatea de Bucuresti