Înregistrarea care aruncă în AER lumea politică! Cosma și-a TURNAT tatăl la DNA. Cum ajungeau ofițerii SRI baroni locali – VEZI LIVE


    O înregistrare nepublicată până acum aruncă în aer lumea politică. Printre înregistrările făcute de Vlad Cosma se află așadar și una în care fostul deputat și-a înregistrat propriul tată dar și colegii de partid chiar în biroul lui Mircea Cosma, fostul președinte al consiliului Județean Prahova. Înregistrarea pe care o vom reda la Realitatea Plus i-a fost înmânată procurorului Negulescu chiar de turnătorul de serviciu de la Ploiești, Vlad Cosma și arată cum șefii PSD Prahova se simțeau frustrați de puterea obținută în timp de tabăra din Olt și Dâmbovița din partid. De asemenea, vedem cum funcțiile din județ erau negociate pe sub mână iar intermediarii de la București făceau pace cu răzvrătiții sub aripa protectoare a baronului de Prahova. VEZI AICI LIVE

    Cel mai șocant lucru în cazul acestei înregistrări este tocmai faptul că fiul Vlad Cosma ajunsese să își înregistreze propriul tată în discuțiile private din biroul său pentru a le duce apoi procurorilor DNA care nu ceruseră acest lucru.

    Negulescu: Nu stiu daca un copil, nu stiu. Un copil care isi iubeste tatal poate sa faca asta, sa-si inregistreze tatal, pentru ca in discutie puteau sa spuna orice, la un moment dat vorbesc DE NISTE SACOȘE CU BANI niste lucruri asa, l-au sunat pe dl ala, stiu ca la momentul ala venise un fel de presedinte interimar la…(CODRIN STEFANESCU??) DA! l au sunat ca au ingropat securea razboiului, ca niste talibani deci ca la talibani era.
    MUZGOCI: era un conflict in interiorul PSD, plecand de la numirile politice, nu? (dadada)

    Până și tăcerea procurorilor sau discreția șefilor SRI Prahova era negociată tot în biroul fostului președinte al Consiliului Județean Prahova. Mai ales că la discuția înregistrată participa și Daniel Savu. Fost ofițer SRI până în 1999 când a intrat în PSD, Savu a fost senator de Prahova, membru al Comisiei de control a SRI și apropiat al lui Sebastian Ghiță. Și-a dat demisia din PSD în 2016, dar în 2018 a reintrat în partid, nu în Prahova, ci la Organizația PSD Sector 4. De acolo a fost numit sub Guvernul Dăncilă pe funcția de secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor.

    Negulescu: si la un moment dat o sa vedeti pe ingistrare, la un moment dat, spune, domne daca ma ajuta nu știu cine. Nu ma mai iau nici de Sabin, nici de Portocala

    MUZGOCI: Bun, aici vreau sa ajungem …

    Leca: La un moment in aceasta inregistrare. dl Savu, mai interesant e cand spune despre Sabin despre care spune ca nu stim de partea cui e. Ce fel de afirmatie e asta?

    Negulescu: Pai asta nu pot sa va spun eu, eu pot sa ma gandesc doar ca e posibil ca Daniel Savu, care era intr-o relatie apropiată cu Sebi Ghita, e posibil sa fi stiut de la Ghita totusi ca dansul are o relatie foarte buna cu Coldea la nivelul SRI Bucuresti.

    LECA: Da, dar asta coroborata cu cea ne-ati spus de testele poligraf constante pe care Sabin Iancu era obligat sa le dea si despre relația apropiata pe care o aveati cu el (pai banuiesc ca…) Cum un politician sa se intrebe de partea cui e seful SRI PH? Ar putea fi si de alta parte decat SRI???

    Negulescu: Putea sa fie, de ex, de partea noastra, a procurorilor, in conditiile in care ar fi avut informații ca, de fapt, dl Ghita e protejat de Coldea, apare ceva suspect ca un șef SRI la Prahova sa nu fie in aceeasi barca cu conducerea (de la Bucuresti) da, nu? Ca e normal, totusi sunt militari, sunt organizatii, sunt cadre militare …. maiori… tot felul de functii pana la generali 3 stele.

    Leca: Pare un fin cunoscator al SRI, din inregistrari, dar parea chiar si un fin manipulator de imagine si de destine. Pentru ca la un moment dat se refera CA NU ARE CUM SA PUNA UN anumit DOMN IN fruntea unei filiale judetene PSD (NEGULESCU: aaa, ca e ofiter acoperit) Da. Si asta ar bate la ochi. Adica avea informatii active, inca din…

    NEGULESCU: Pai daca o fi lucrat in zona respectiva si cred ca.. o fi lucrat, ca nu am verificat statu de functii de la SRI Prahova. E posibil, pentru ca pana la urma si SRi, ca si procurorii, suntem oameni. Si atunci exista această legatură pe care o ai si cand nu mai esti in functie. Sa te saluti, vorbesti, sa faci un schimb de informații cu o anunita perssoană din servicii. NU MI SE PARE O CHESTIE… 

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here