Nu că nu înțeleg unele dintre diversele motive pe care le invocă protestatarii din stradă, deși majoritatea cerințelor lor sunt simple aiureli de inspirație conspiraționistă. Dar dincolo de justețea sau aberația cerințelor din stradă, nu aș fi spus că Guvernul Cîțu va avea atât de repede probleme atât de mari, oricât de puternic ar fi lovit valul 3 al pandemiei în țară.

Și cu toate acestea, deși mai nimeni nu a văzut venind aceste proteste, ele se întâmplă și sunt la a treia zi consecutiv de când zguduie cele mai importante orașe ale țării.

Protestele au început duminică. La București, luni seara au avut loc și primele violențe. Târziu în noapte, câțiva ultrași au aruncat bolovani în ce au putut. Marți seara protestele deja cuprinseseră marile orașe ale țării, la Arad centrul orașului fiind blocat pur și simplu de către mașini și camioane.

Ce vor aceste câteva mii de oameni care au luat cu asalt orașele mari din România și se plimbă seară de seară pe străzile Bucureștiului, în principal fără mască și îngrămădiți, în plină pandemie? Sunt proteste împotriva restricțiilor, dar sunt și împotriva Guvernului Cîțu și a lui Raed Arafat, pe care cei din stradă îl consideră principalul artizan al acestor măsuri.

Florin Cîțu a avut o ieșire pe marginea acestor proteste, luni dimineață, când tonul și cuvintele îi erau de nerecunoscut. Protestarii și contestatarii din stradă nu mai erau, brusc, teroriști și anarhiști care luptă împotriva combaterii pandemiei, ci deodată cetățenii erau și ei „obosiți” și sătui de restricții „ca noi toți” de altfel.

O schimbare de ton surprinzătoare la premierul care până acum se obișnuise să vorbească exclusiv imperativ și condescendent. Probabil gândul că protestele s-ar putea lungi și intensifica le-a dat celor din Guvern fiori mai reci decât au putut să estimeze.

Deodată ciondăneala din Executiv dintre miniștrii PNL și cei de la USR-PLUS, de exemplu, a trecut în plan secund și a devenit irelevantă cât timp în stradă există o problemă mai mare decât orice posibilă remaniere a lui Vlad Voiculescu sau schimbare a lui Raed Arafat.

O dată că protestele blochează până și aceste direcții de acțiune, o demitere a lui Vlad Voiculescu ar fi cea mai proastă mișcare pe care ar putea-o face premierul în aceste momente, dar și pentru că Florin Cîțu și susținătorii săi din alianță, nu mai vorbim de Klaus Iohannis, au în față în plină desfășurare o problemă care e de fapt un ghem de necunoscute.

Cine sunt și cum se organizează protestatarii? Cine sunt liderii lor și cât de adânci sunt în realitate nemulțumirile cărora ei le dau glas? Există vreun pas pe care Guvernul l-ar putea face acum astfel încât oamenii să renunțe să mai iasă seară de seară în stradă, îngrămădiți și fără mască, sau dimpotrivă cel mai bine ar fi să nu cedeze niciun pas în fața șantajului străzii?

De modul în care își vor răspunde la aceste întrebări și de cum vor alege să reacționeze în fața acestor proteste depinde chiar soarta Guvernului Cîțu, pentru că dacă nu vor reuși să convingă oamenii că nu există altă cale decât cea pe care o oferă actualul Executiv atunci neîncrederea și frustrările se vor aduna și ar putea exploda și mai necontrolat cine știe când în viitorul apropiat.

Cu o pandemie care nu dă semne că ar fi pe final și cu o lume întreagă năucită de evoluția imprevizibilă a acestui virus, ultimul lucru pe care ai putea să ți-l dorești ca țară ar fi o criză politică internă apărută din senin în cel mai prost moment cu putință.

Ideal ar fi ca protestele să se stingă de la sine, într-o zi maxim două. Coșmarul celor de la putere este ca revoltele din stradă să continue sau, și mai rău, să capete amploare în zilele care urmează. Abia atunci liderii actualei coaliții vor fi obligați să ajungă repede la un acord întru identificarea persoanei pe care o vor sacrifica pentru a dispersa nemulțumirile din stradă.