Judecătoarea din cazul 2 Mai, care a întrebat dacă victimele decedate sunt în sală, este pe cale de a fi suspendată din funcție
Judecătoarea care și-a bătut joc de victimele ucise de Vlad Pascu când a întrebat, în cadrul unei înfățișări în fața instanței, dacă cei decedați se află în sală, își vede funcția amenințată. Inspecția judiciară a înaintat o cerere prin care solicită suspendarea acesteia din funcție
Inspecția judiciară cere anchetarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai.
Inspectorii considera ca daca magistratul ar fi lasat sa isi desfășoare în continuare procedurile în instanță, ar aduce atingere gravă prestigiului justiției. Tocmai de aceea au formulat o propunere către Consiliul Superior al Magistraturii, for care are atribuția de a lua o deocizie în acest sens. Propunerea ca judecătoarea să fie suspendată din funcție până în momentul în care se ia o altă decizie pe fondul problemei.
S-a ajuns la Inspecția Judiciară după ce inspectorii s-au sesizat din presă în contextul în care judecătoarea din cazul beizadelei drogate nici măcar nu a știut care sunt victimele moarte în accidentul provocat în 2 Mai.
„În cursul zilei de astăzi a fost transmisă Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de suspendare din funcție a doamnei judecător Popoviciu Ioana Ancuța din cadrul Judecătoriei Mangalia până la finalizarea procedurilor disciplinare.
Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcției de către judecător ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare și ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției”, informează comunicatul Inspecției Judiciare.
Comportamentul judecătoarei în timpul procesului
În cadrul înfățișării din data de 23 februarie, femeia a mestecat gumă și a intrebat dacă unul dintre tinerii morți în accident este în sală. Părinții îndurerați cred cu tărie că judecătoarea a fost manipulată.
Părinţii tinerilor care și-au pierdut viața în accident au reclamat tergiversarea procesului și atitudinea judecătoarei, calificând totul drept „o bătaie de joc”.
„Mi-a spus daca baiatul meu este in sala… N-am vazut in viata mea un asemenea judecator. Ii voia buletinul”, a povestit Valentin Olariu, tatal lui Sebastian.
Momentele care l-au pus la pământ pe acesta. Bărbatul a ieșit cu lacrimi în ochi de la primul termen al procesului, oripilat de întrebările judecătoarei.
Ioana Ancuța Popoviciu și-a încheiat stagiatura acum 12 ani, iar din martie 2022 lucrează la Judecătoria Mangalia. Anul trecut, judecătoarea a fost sancționată disciplinar de Consiliul Superior al Magistraturii pentru „exercitarea funcției cu gravă neglijență”.
Până recent, Ioana Popoviciu a lucrat la Judecătoria Ineu. Potrivit declarației de avere din data de 16 iunie 2023, femeia deține, din 2007, un teren intravilan în Beiuș, în suprafață de 338 mp, dar și o casă de locuit, tot în Beiuș, în suprafață de 68 mp, bunurile fiind dobândite prin contracte de donație. Judecătoarea mai are, din 2022, două apartamente în Mangalia: unul cumpărat direct și altul prin credit ipotecar.
Din salarii, magistrata a câștigat în 2023 156.663 de lei, adică 13.052 de lei pe lună. În momentul în care a depus declarația, judecătoarea a menționat că are un singur cont în bancă, cu doar 1.000 de lei, mai puțin de 10% din salariul lunar. Pe lângă toate acestea, Ioana Popoviciu a declarat și patru credite, de peste 551.000 de lei.
Avocații și familiile victimelor ucise de Vlad Pascu o acuză pe judecătoare de lipsă de profesionalism.
Sursa: Newsinn