Jurnalul alegătorului miop
Ştiţi, mă sună mama şi ajungem la un moment dat la o discuţie din aia imposibilă, într-o fundătură de dialog despre un subiect cu miză zero. Părinţi, copii, dragoste, discuţii. Bănuiesc că ştiţi nano-impasurile acestea. Şi ca să alunge încordarea, mă întreabă de noul prim-sinistru, de guvern, de ce va fi sau ce cred eu că va fi, ce părere am despre Croitoraşul cel viteaz şi altele. Şi îi spun să mă ierte, dar nu am habar, chiar nu am urmărit şi nici nu am să urmăresc zilele astea ce se întâmplă în spatele uşilor întredeschise, că am alte trebuşoare de făcut (urgente şi multe) şi că nici nu e atât de interesant încât să îmi rup din timp pentru asta. Sau ăştia, parcă aşa i-am spus. Şi chiar nu pot să îmi dau cu părerea. Râde şi mă alintă. Mai discutăm despre altele (rude, vreme, criză, Herta) şi happy end.
Pun jos receptorul, aprind o ţigară (ştiu, directiva Consilliului Europei…) şi după ce termin mă aşez să mă uit, totuşi, ce se întâmplă. Adică la televizor. Poate îi voi putea răspunde data viitoare.
Dau de un soi de rechizitoriu făcut de doi jurnalişti candidatului Mircea Geoană. Pe Pro, parcă. Apoi, zappând, îl văd pe acelaşi Geoană în ipostaza de expert în automibile. Tot pe un post din Pache. Şi îmi aduc aminte cum se rugau americanii de Elţîn să facă pe dracu în patru ca să câştige prezidenţialele. Câte nu e în stare să mimeze un politician ca să ne atrofieze, pentru o duminică, IQ-ul! Sunt prăpăstios, dar încerc să gândesc pozitiv. Aşa că mă mai uit puţin la ştiri şi dezbateri pe la posturile concurente. Mă lecuiesc repede, domnule Gâdea. Chiar nu pot. Aceleaşi feţe, aceleaşi fiţe. De fapt, care sunt problemele de fond ale ţării? Premierul de carton? Ruleta Băsească? Muzele politice Geoană, Gigi, Crin, Oprescu&others? Variaţiunile pe aceeaşi temă? Niet!
Comit exerciţiul de infidelitate media şi mă aşez la computer. Interviu cu Băsescu pe Hotnews. Frumos, interesant (de ce ţin morţiş unii să îşi dea cu cărămida în piept când prind câte un interviu ca acesta? başca, în campanie electorală! ce, nu ştiu cititorii lor că e treabă valoroasă?). Gata, termin ciorba neagră şi caut ceva mai comestibil. Găsesc, într-un final, desertul.
Se fac tot felul de contorizări care ne arată în timp real (eventual la finalul unui articol sau după o postare related) câţi copii se nasc sau mor în momentul respectiv, câţi litri de apă se scurg aiurea pe apa Sâmbetei, câte infarcturi sau avorturi ne copleşesc, câte tone de CO mai poluează aerul, câte maşini se cumpără în draci şi alte date punătoare pe gânduri. Un fel de trailere ale Apocalipsei.
Am dat şi eu de un contor din acesta. Ce face el? Ne spune cum stau treburile cu media socială: câte bloguri noi create apar, cum îşi îngroaşă Facebook rândurile, câte clipuri sunt vizionate pe YouTube, cât se mai ciripeşte pe Twitter, dowloadări, sms-uri, plăţi, căutări pe Second God, pardon, Google ş.a.m.d. Toate astea chiar în clipa în care vă scriu. Sau în ziua care tocmai s-a încheiat, sau în ultima săptămână, în ultima lună, în ultimul an.
Cum a creat maşinăria asta electronică Gary Hyes, aflaţi de pe blogul lui.
