Jurnalul prostiei… Update: mentalitati si Antonescu
Mai întîi, scuze pentru violenţă, nu-mi stă în fire, dar chiar a fost atinsă limita prostiei cu o ultimă „campanie” demarată de Jurnalul Naţional.
Recrudescenţa infracţiunilor comise de ţigani în Italia şi nu numai, precum şi asocierea acestor fapte cu poporul român prezentat ca un popor de violatori, hoţi are efecte negative nu numai asupra ţării noastre ca imagine, ci şi asupra românilor de bună-credinţă care merg în străinătate să câştige un ban cinstit. S-a ajuns la situaţii paradoxale, în care România nu mai înseamnă pentru presa şi opinia publică din străinătate ţara Nadiei Comăneci, a lui Constantin Brâncuşi sau a lui George Enescu, nu mai este ţara cu tradiţii şi frumuseţi tulburătoare, ci o ţară de barbari care fură, violează, dau în cap. Şi totul porneşte de la o nefericită confuzie de termeni: rom/români, termeni care în alte limbi, cum ar fi italiana – rom-rumeno, se aseamănă foarte mult, iar diferenţele dispar în mentalul colectiv, astfel că aceste cuvinte devin sinonime şi nimeni nu mai ştie dacă acela care a furat sau a violat este român sau rom.
Un monument de ignoranţă, de venin de mahala strîns într-un articol în ziar de tiraj mare. Dacă spun un lucru de bun simţ cum că cetăţenii romani sînt cetăţeni romani şi trebuie să răspundem cu „imaginea” pentru ei pentru că sînt rezultatul corupţiei tuturor, îmi vor sări în cap ăia care au învăţat fraza cu „corectitudinea politică”. E pur şi simplu bun simţ. Şi nişte idioţi care au ajuns să-şi vîndă ziarul gîdilînd sensibilităţi periculoase. Prefer cele 10 ţîţe tabloidale din Libertatea şi Click acestui soi de campanie jurnalistică tembelă.
Deci sulemeneala feţei zbîrcite a patriei era problema! Nu faptul că ăia sunt tot cetăţeni romani! Asta ne doare pe noi, etnia. Poate strîngem semnături să le schimbăm tuturor etniilor numele după cum vor romanii verzi. La prostia din Jurnalul îşi aduc preţioase contribuţii (în ediţia print) şi Păunescu sau Ludovic Orban. Citiţi şi comentariile cititorilor şi veţi ajunge în metastaza mizantropiei…
Inca ceva…
Un articol excelent publicat de Cotidianul acum ceva timp despre cuvintul „rrom”: aici.
In limba rromani, cuvantul „tigan” nu exista. Termenul nu are nici o legatura cu autoidentificarea in limba rromani a etniei rromilor, ci este un cuvant profund peiorativ folosit de alteritate/nerromi pentru a insulta rromii. (Delia Grigore)
Update
Doi colegi, Adrian Deoanca si Cristi Patrasconiu, au publicat azi articole care pot lamuri ceva mai mult poate toate discutiile aiuristice care au loc inclusiv in subsolul acestui blog (le multumesc acelor voci lucide care mai au chef sa se bata cu tot soiul de derapati). Primul este despre perspectiva romanilor:
Spre deosebire de alte ţări europene, în România, exceptând cazul Hădăreni, când sătenii români şi maghiari au lăsat deoparte ura reciprocă şi au pus topor lângă topor şi torţă lângă torţă pentru a-i lichida pe romi, ura nu se manifestă prin violenţă fizică.
În pofida acestui fapt, fenomenul rămâne o realitate ce se manifestă prin discursuri agresive, respingere şi chiar segregare. Pe timpul cercetării sale în Cluj, antropologul Giovanni Picker de la Universitatea din Milano a observat că rasismul este adânc împământenit în mentalul colectiv al românilor. Picker dă exemplul unui afiş din fereastra unui Internet cafe din centrul Clujului care interzicea expres accesul romilor pe motivul că „în fiecare seară se ceartă şi se bat”. Picker subliniază că termenul „ţigan” este adesea despuiat de orice dimensiune umană. „Un taximetrist mi-a spus: «Sunt ei ţigani, dar sunt fiinţe umane». Faptul că a simţit nevoia să facă această precizare m-a făcut să cred că în imaginea populară ţiganii nu sunt priviţi ca fiinţe umane”, argumentează antropologul.
Marele arhitect al acestui amplu, sistematic şi criminal proces a fost mareşalul Ion Antonescu. „Atât documentele de arhivă, cât şi mărturiile de la procesele care au avut loc în perioada postbelică atestau că deportarea romilor în Transnistria a fost declanşată la ordinul personal al lui Ion Antonescu şi implementată de conducerea Ministerului Afacerilor Interne“ (R. Ioanid). În volum e menţionat, de altfel, un document de la procesul lui Antonescu în care acesta confirmă, fără echivoc, implicarea sa decisivă.
Din păcate, evenimentul pe care îl celebrăm astăzi nu reprezintă şi finalizarea unui proces de emancipare a etniei rome. Abolirea formală a robiei nu a generat, în mod automat, adoptarea unor decizii menite să conducă la integrarea acestei minorităţi, a unor măsuri care să prevină excluziunea socială. La 153 de ani de la momentul proclamării sale legale, incluziunea romilor este departe de a fi realizată. Stigmatul social, problemele sociale grave şi prejudecăţile legate de etnia romă atât din ţară cât şi peste hotare fac ca romii să fie adeseori priviţi ca nişte „cetăţeni de mâna a doua”.
