Lecția Violetei Alexandru. Susține cu tărie măsurile Ralucăi Turcan, cea care i-a luat locul la Ministerul Muncii
Raluca Turcan nu se aștepta la așa ceva, mai mult ca sigur. Predecesoarea sa la șefia Ministerului Muncii nu doar că nu a dispărut în ceață după ce și-a pierdut funcția în mod încă misterios, dimpotrivă, a ales să fie o susținătoare declarată a măsurilor noului ministru.
Violeta Alexandru, ministru al Muncii în timpul Guvernului Orban, a declarat că nu va fi niciodată de acord cu pensionarea la 45 de ani, vârstă pe care și ea o are.
„La începutul mandatului Guvernului Orban atât eu, cât și colegii mei am apreciat că este necesar să dăm o soluție cu privire la problema cumulului pensiei cu salariul și ne gândeam în mod special la situațiile de pensionare la vârste de tipul vârstei pe care eu o am. Eu am 45 de ani. E ca și cum m-aș duce la pensie. Imaginați-vă!. Uitați-vă la mine și imaginați-vă că mă duc la pensie după ce termin conferința de presă. Aceste situații care sunt de bun simț ne-au atras atenția și dacă vă amintiți, am fost implicată, deci susțin demersul colegei mele (Raluca Turcan, actualul ministru al Muncii – n.r.), urmând ca sub aspect juridic, constituțional, cei care sunt de specialitate să se pronunțe”, a spus Alexandru.
„Eu nu sunt pentru excepții. Sunt sigură însă că au fost discuții între colega mea și ceilalți colegi miniștri, care au arătat argumente obiective pentru care ar fi necesară încadrarea, de exemplu, a educației în categoria excepțiilor. Sunt convinsă de acest lucru. Nu își dorește nimeni ca în școlile din mediul rural să nu mai existe profesori, după ce că avem o situație delicată cu alfabetizarea, cu înscrierea la școală a copiilor, îi lăsăm și fără profesori. De fapt este despre în ce măsură se poate susține un argument cu privire doar la profesori, care lucrează, într-adevăr, în niște tipuri de contracte aparte, specifice, se numesc contracte cu cu ora și alte categorii care pot fi și ele stimulate să își găsească contracte cu ora în domeniul medical sau cultural”, a mai spus Violeta Alexandru, citată de stiripesurse.
Recent, Raluca Turcan a anunțat mai multe măsuri absolut necesare pentru a asana mediul social, printre care la loc de cinste curățenie în sistemul pensiilor speciale și reguli noi cum ar fi chestiunea cumulului pensiei cu salariul la stat, în sensul interzicerii acestui drept.
Surprinzător, cea care a anunțat public că susține această măsură este fosta șefă de la Muncă, plecată pentru a-i face loc Ralucăi Turcan.
De regulă, când un ministru își pierde funcția fie dispare din spațiul public, fie critică pe față sau pe dos acțiunile celui care i-a luat locul.
Violeta Alexandru a fost în topul celor mai buni miniștri ai Cabinetului Ludovic Orban, dar și-a pierdut funcția în mod bizar, când toată lumea se aștepta să fie printre cei care vor continua și în Guvernul Florin Cîțu.