Liga Vestului

Liga Vestului

decembrie 11, 2018 2

S-au aliat patru primari liberali din Vest. Cele mai dezvoltate orașe se unesc pentru obținerea mai ușoară de fonduri pentru infrastructură și investiții, așa a sunat publicitar anunțul, lumea de dreapta tremură de încântare.

Mișcarea e în spiritul vremii. Vezi diverse crize atacând din toate părțile. Simți că ai pierdut legătura cu poporul? Strângi rândurile în regiuni clar distincte, în jurul unor idei simple, cu inamici și mai simpli. Pretinzi că te situezi dincolo de ideologii, prinzi și hălci din electoratul precar cu retorici împotriva săracilor în general, asistaților social, refugiaților, cu un discurs despre un capitalism paternalist blând care vine la ardelean și-l mângâie pe cap, îi ia mai tot dar îi dă ”job”.

Plus un mare rău comun coagulant: Bucureștiul, oraș al pierzaniei care ”nu are valori” vestice cum le avem noi.

Adevărul e că au răbufnit niște ”valori” din Vestul României… Există creștere economică clară, venită în principal din apropierea Vestului Europei și din dominația exercitată de mari afaceri prin domesticirea până la absurd a politicii sociale (crizele de locuire din Cluj sunt rezultatul unor astfel de politici – dar chiar și pentru unii sărăcani e un motiv de mândrie că un apartament aproape la fel de scump ca la București).

Dar am mai avut și incredibile politici anti-romi; să nu mai zic că ura față de asistații sociali a venit tot de aici pe fondul crizei mâinii de lucru manifestată încă de acum câțiva ani, o ură pe care oricât ai demonta-o prin cifre clare care indică un număr mic de asistați cu sume infime, tot va fi promovată de presa centrală și de mai toți politicienii. Să mai amintim și că toată furia ultraconservatoare ducând de la politici antiminorități sexuale până la interzicerea avortului vin tot din Vestul României. Habotnicia pasivă e din Regat, aia cu spirit de inițiativă e de pe lângă platformele industriale din vest.

Bineînțeles, aștepta în culise toată poezeaua demagogia ardeleană cu sudiștii și leneșii din est, cu moldovenii necivilizați și oltenii hoți. Acum se vorbește politicos despre o alianță pentru binele economic, dar este o mișcare care nu face decât să coaguleze voci politice transpartinice: dispreț față de săraci, politici probusiness duse la extrem, forțarea diminuării taxării la centru în favoarea înțelegerilor între companii și autorități centrale care stau pe post de ghișeu-primire-afaceri.

(I-am spus ”ligă” pentru că trimiterea la ”Liga nordului” italiană e obligatorie, coagulare de forțe politice în jurul ideii de regiune bogată care nu mai suportă „presiunea” sărăcanilor corupți ai țării. Liga Nordului a trecut deja prin niște transformări, acum Salvini trecând de etapa regională și fiind și el încă un exponent al politicii ”noi cu ai noștri”, antialogeni, antiprogresisme de tot felul, e valabil doar capitalismul cu biciul tradiției pe spinare. Bineînțeles, toți cu Slavini în frunte se pretind nici-stânga-nici-dreapta, până când de fapt dai de dreapta xenofobă de doi bani.)

Această Liga a Vestului nu face decât să consființească ”succesele” enumerate mai sus. Nu e vorba atât de vreo eficiență economică, acele fonduri europene vizate vor ajunge peste alți mulți ani la îndemâna lor, ci e vorba despre campanie electorală și transformare completă a Partidului Național Liberal, afalt într-o criză uriașă. Practic, decapitat, condus de un outsider de facto, Ludovic Orban, era aproape firesc ca PNL să se strângă în jurul baronilor locali (cu excepția Alba, care e prea legată de centru – nu va mai dura mult). Ei sunt conservatorismul de provincie al unui stat slab care nu mai are putere centralizată decât în servicii și cheltuieli militare. În rest, poliție, reglementarea piețelor, forme de control toate astea au rămas mici mascarade sau se află direct în controlul vătafilor locali. Și ANAF, și poliție locală, și director de școală, toți sunt aparat semiprivat de funcționare, cu foarte puține ambiții de redistribuire.

Nici ruperea Gabrielei Firea de centru nu e din alt film. Un stat slăbit de liberalizări și un oraș plin de bani și obsedat de imobiliare, din combinația asta iese nebunia, nu doar din certuri cu Dragnea.

La această Alianță vor adera și alții din Ardeal, Banat și nu numai. Am văzut că și Iașiul, și el un oraș care practică acum o dezvoltare intensivă prin scăderi de taxe și ajutoare pentru businessuri cheie, vrea să se unească cu ardelenii. Moldovenii au haz, ce să zic. Bineînțeles că aceste planuri de infrastructură regională nu vor ieși mai ușor. Statul central slăbit este doar răpus de forțe locale intrate pe steroizi de când cu explozia afacerilor pe mână de lucru ieftină sau de IT bine scutit de taxe. Nu înseamnă că vor putea pune în loc strategii la nivel național. Ca să nu mai zic ce va fi la primele semne de criză: evident că se va exacerba fix politica excluderii și protecționismului. Dar protecționismul ultralocal clar are un soi de avânt nou.

O politică plină de optimism care se bazează naiv pe o seamă de subcontractori care roiesc pe la banii publici sau pe lângă multinaționale care exportă fără grețuri profituri, fără să-și plătească cotele sociale necesare pentru dezvoltare reală. La toate astea adăugăm ”elite” de bugetari de lux și avem un vajnic ”oraș de munte” caragialesc cu votanți cenzitari și boborul pierdut în decor.

Era singura mișcare concretă pe care o putea face PNL pentru slavare, e o mișcare pe care am prevăzut-o și eu, și alții. Consecințele vor duce tot la o competiție a dreptelor, a conservatorismelor de tot felul. Dacă PSD a făcut bâjbâit și semiconștient pasul în ”internaționala tip Netanyahu-Orban-LePen”, la fel de bâjbâit a ajuns PNL un partid regional puternic, cu șanse de reconsolidare. Nu ei fac politica, mediul economic le impune noile politici frust și fără putință de alegere. Sunt forme din ce în ce mai grotești de protecție a capitalului, da, chiar și în formule tea-party cu nuanță legionară, electro-tulnice și conspirații dacice de protejare a patronului român de intemperiile sexomarxiste.

Până la urmă vor putea face ”partidul oamenilor de bine care nu mai suportă săracii proști”. Elite pe bani publici locali și elite de afaceri conlucrează mult mai eficeint fără filtrul centurlui (asta însemnând și un ANAF mai hotărât, chiar și un DNA, dar și o INspecția Muncii, și o taxare mai justă). Noutățile vor fi fix nimic: vor urla la asistați ca Digi sau ca Olguța Vasilescu, vor continua politica facilităților iresponsabile pentru business și după aia se vor mira că nu ajung banii pentru dezvoltarea zonelor sărace etc.

Apropo, tot aud argumentul dezvoltării în aceste orașe vestice ca rezultat al luminii din capul unor Boc sau Robu. Nu. Această dezvoltare este fix consecința lipsei de cap și de strategie de la centru dublată de regimul de semiparadis fiscal practicat de stat pentru investitori. Cu alte cuvinte, nedezvoltarea din părți ale Moldovei, Sudului sau chiar Ardeal sunt consecințe ale unei cote unice mici, ale unei nesupravegheri a averilor, a muncii la gri și negru. Politica cotei unice doar a ajutat enorm zonele deja dezvoltate sau avantajate de poziția geografică.

 

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.