Lovitură pentru românii din Italia. De ce trebuie să plătească o nouă taxă de 2.000 de euro pe an?
Lovitură pentru mulți români stabiliți în Italia care doresc să aibă acces la serviciul național de sănătate. Potrivit unei reglementări care-i vizează pe toți rezidenții străini din peninsulă, acești au acces la asistența medicală doar dacă plătesc o taxă anuală de 2.000 de euro.
Taxa, care face parte din bugetul pe 2024 adoptat de cabinet, se va aplica doar cetățenilor din afara Uniunii Europene, a precizat Ministerul Economiei într-un comunicat de presă citat de agenția Reuters, scrie stiridiaspora.ro.
Autoritățile italiene au precizat că va exista o reducere nespecificată pentru cei care au documente de rezidență legală, precum și pentru studenții străini și au pair.
Nu a fost imediat clar în ce măsură reforma va modifica sistemul actual, care prevede deja plăți pentru anumite categorii de străini.
Mai mult, o serie de organizații sindicale susțin că reforma riscă să încalce Constituția italiană, care garantează asistență medicală gratuită pentru persoanele fără resurse finaciare.
Cine va beneficia de asistență medicală gratuită
Muncitorii străini, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, solicitanții de azil și minorii neînsoțiți au în prezent acces la asistență medicală gratuită, la fel ca și cetățenii italieni.
Alți străini cu rezidență legală, cum ar fi diplomații și studenții, se pot înscrie voluntar la serviciul de sănătate italian, în schimbul unei taxe variabile.
În prezent, în Italia trăiesc peste 1,2 milioane de români, reprezentând aproape un sfert din totalul rezidenţilor străini din această ţară.