M-am uitat la Dezbaterea de la Maastricht ca să nu vă uitați voi
O dezbatere electorală pentru alegerile din 26 mai a fost organizată la Maastricht între posibili viitori șefi ai Comisiei Europene, reprezentând diverse grupuri politice. Au fost prezenți (am pus și abrevierile pe care le voi folosi în text):
FT -Frans Timmermans – de la Social Democrații Europeni
BE – Bas Eickhout – de la Verzii Europeni
JZ – Jan Zahradil – de la Conservatorii Europeni
GV – Guy Verhofstadt – ALDE
VT – Violeta Tomić – Stânga Europeană
Moderatori: Rianne Letschert – rector UNiv. Maastricht, Ryan Heath, ziarist de la Politico
Ambițiile de debate european ar trebui să fie și mai mari, dar strategia unor mari partide este tocmai de a-și îndopa doar propriul electorat și în rest, cu Uniunea Europeană în gură, politica lor reală e de ”fuck European Debate”. La Maastricht a fost un mare absent – Manfred Weber de la Popularii Europeni, partidul care o să ia cel mai mare rezultat, după mai toate sondajele. A fost absent și Varoufakis care n-a fost chemat – DIEM a protestat că Primăvara Europeană (e o alianță a unor partide europene de stânga, ținta principală fiind o Green New Deal europeană) nu a fost prezentă la dezbatere – pe bună dreptate au protestat, la nivel european grecul a fost singurul care a făcut campanie vioaie, și singurul care a avut poftă de dezbatere reală.
În fine, ce s-a întâmplat? Câteva momente mai interesante:
Mai toți au fost pentru trecerea rapidă de la combustibili fosili la forme verzi de energie. FT a fost mai verde decât reprezentantul verzilor, ba chiar a și aruncat la un moment dat un ”votați verzii” care a devenit viral – se referea la o alianță verde între Stânga Europeană, social democrați și ecologiști.
GV vrea și el un imperiu european care se va bate cu alte imperii – așa vede el viitorul lumi, o scenă a imperiilor. Altfel n-am putea rezista în fața chinezilor, rușilor, indienilor.
Rerezentanta stângii, V. Tomic, a fost foarte slabă, îmi pare rău s-o spun, mai ales că ar fi partidul cu care simpatizam din start cel mai mult. Nu e de la engleza precară. E de la limbajul de lemn, completă lipsă de știință retorică, răspunsuri osificate care confirmă toate prejudecățile despre stânga mai hotărâtă. Asta e, alternative erau, au trimis-o pe ea.
BE și-a anunțat încrederea în ecologismul corporatist împletit cu ”social” repetat compulsiv. Liberalii verzi sunt clar puși pe fapte împreună cu social democrații, măcar electoral trebuie să se arate dezamăgiți de Populari și să împingă mai spre stânga agenda. Împingerea e iluzorie, ce nu e iluzoriu e că agenda europeană se înverzește fie că vor conservatorii, fie că nu vor.
JZ, conservatorul, ne-a oferit o mostră de dreapta probusiness la greu plus naționalism – o shaworma cu absolut de toate, patriotism, exploatare intensivă a angajaților etc. Să facem mai flexibilă munca (s-a lăudat că uite ce frumos și flexibil e câmpul muncii în spațiul excomunist!), să lăsăm naționalul să scadă taxele, ce să mai, s-a văzut live și impecabil că mare parte din multinaționale n-au cum să nu iubească conservatorii (așa, mai în secret). În multe alte subiecte însă, atât de nerezonabil au luat-o pe câmpii neoliberalii social democrați, ecologiști sau liberali încât conservatorul părea vocea lucidă. Glumesc, dar în chestiunea inegalităților Est-Vest e clar că establishmentul vest-european e praf, nepregătit, gata să înșire trei clișee obosite, nimic rezonabil emis de lideri.
GV i-a tot dat cu ”să ne facem googleul nostru, facebookul nostru”. Cum?, dacă negi investiții publice, dacă urli că e intervenție pe piață etc. GV s-a dat și el cu ”socialul”. Acest cuvânt a fost probabil cel mai frecat de mașinăriile-politician de pe scenă. NU e de ieri de azi, cuvântul ”social” a ajuns colacul de salvare pentru pilonii politici ai capitalului.
VT a propus taxarea serioasă a giganților digitali. La întrebarea moderatorilor, în afară de conservatori, toată lumea a ridicat mâna la o taxă de 18% pt giganții IT. Din nou, naționaliștii nu vor taxare, neoliberalii vor taxare. O fac pentru că simt că le-a fugit pământul europolitic de sub picioare.
Ipocrizia taxării în general a fost la cote mari. Se tot propun taxe în campanii electorale și apoi se uită – mai ales Timmermans ar putea să ne spună ce are de gând cu paradisul fiscal Olanda dacă tot e frământat doar de problema irlandeză și de taxarea high tech.
Au vorbit despre GDPR (reglementarea bazelor de date personale – un fiasco din ce văd din comentariile specialiștilor). Pe scenă iarăși mai toată lumea s-a arătat indignată de legea copyrightului recent dată, dar legea a trecut în PE acum câteva săptămâni, cu marele sprijin al populairlor, e adevărat, dar nu numai.
BE s-a luat cel mai mult de Verhofstadt pentru că ALDE au susținut popularii în ultimii 5 ani cu politicile lor de austeritate. L-a criticat și pentru că nu se poate face google european din investiții publice. L-a criticat justificat și pentru că tratatul comercial cu SUA nu a ținut cont de faptul că această țară nu a semnat Tratatul de la Paris – asta în timp ce GV se dădea mare ecologist.
Timmermans a avut o intervenție interesantă cu introducerea 5G – a fost extrem de favorabil, deși Europa e invadată și de analize și experți care urlă că e riscant cu tehnologia chineză care ne va spiona în masă.
Fake News a fost o obsesie – s-au spus lucruri de un obositor bun simț. Ce nu e de bun simț e să tot dai vina pe fake news (inclusiv de la publicul întrebător atent ales să spună aceleași și aceleași prostii mainstream) pentru ura populară față de establishment. Mă rog, au zis să luptăm prin educație cu fake news. Mai ok e că s-au prins că cenzura făcută de rețelele de socializare este inacceptabilă – măcar poate de aici se prind că bune bucăți din aceste companii trebuie făcute publice pur și simplu. Măcar cenzura s-o de-privatizăm, s-o lăsăm statului.
Tema ”verde” a fost la loc de cinste. Soluțiile au fost puține și necredibile / se așteaptă de la piața liberă un miracol dacă mai mutăm niște sprijin și subvenție de stat de la fosil la ”verde”. Da, numai că e un drum ocolit fix către dilema ”Macron” – scăderea taxelor pentru bogătani și mărirea prețului la combustibil. Și aici există riscul ca plata să fie colectivă și să apese serios pătura inferioară. Mă rog, la partea de ecologie mi s-au părut bine pregătiți, dar paralizați tocmai de radicalismul măsurilor pe care ar trebui să le ia.
Toți candidații au propus cote egal repartizate pentru femei și bărbați în funcțiile europene. 4 din 5 au aprobat ideea unui salariu minim la nivel european.
Măsuri care altfel sunt răsdiscutate și amânate și văzute în viața de zi cu zi ca ”radicale” au fost aruncate nonșalant pe scenă, ca și cum nu ar fi fi fost destui părtași în actul puterii și până acum.
Tipul de la ecologiști a obținut și un scor bun în sondajul făcut în timp real de organizatori, fiind cel mai bun în manevrarea cuvintelor. După ce și-a anunțat crezul corporatist în viitorul Europei, a terminat cu lupta împotriva sărăciei de-a dreptul încrâncenată. Cum? Săracii cumpără poluare, că e ieftină. Ce soluții concrete ai? Scumpești și poluarea? Să vezi atunci luptă. Gilets Jaunes au fost o glumă. E atât de evident că ”liberalismul ecologic„ a devenit un oximoron în fața crizei climatice – dar asta e doar părerea mea.
Să terminăm cu o problemă atinsă de Timmermans. A tunat și a fulgerat împotriva guvernelor naționale care scutesc de impozite multinaționalele și, mai mult, slăbesc legislația împotriva propriilor muncitori. Are dreptate, dar multe din guvernele naționale n-au făcut decât să urmeze rețete universal valabile susținută de neoliberali globaliști de decenii. A luptat Timmermans cu așa ceva și n-am fost eu atent? Nu cred, valsul național-european a fost armonios cât timp au mers profiturile. În post criză, intervenții masive, protecționisme, vitezele Europei, toate astea au devenit fanteziile de croazieră ale marelui business global. Cum lupți cu asta? Nu cum au făcut-o social-democrații în ultimii 30 de ani, asta e clar.
