Minerii din Mina Lupeni ies din subteran după 7 zile de auto-blocare

Minerii din Mina Lupeni ies din subteran după 7 zile de auto-blocare

februarie 22, 2021 0

Minerii din Mina Lupeni au încheiat protestul extrem luni seara. La faţa locului au venit familiile acestora, care îi revăd după o săptămână pe protestatarii din subteran care s-au auto-blocat pentru a manifesta ca urmare a neîncasării salariilor și a altor drepturi. Protestul a fost încheiat după ce ministrul Muncii a semnat un protocol prin care garantează că le va plăti restanțele. 

Minerii care s-au auto-blocat în subteranul exploatării de cărbune Lupeni, din Valea Jiului, au încheiat protestul declanşat în urmă cu şapte zile, după ce le-au fost aduse la cunoştinţă prevederile din acordul referitor la plata drepturilor băneşti restante încheiat de liderii lor la Ministerul Muncii.

Unul dintre reprezentanţii minerilor de la Lupeni, Marius Miron, a declarat că protestatarii blocaţi în subteran ies la suprafaţă, în cursul serii de luni, pe la Mina Sud Lupeni.

„Bunul Dumnezeu a făcut să se rezolve şi această problemă, doar pe cele trei luni de zile”, a spus Miron.

Salariile și alte drepturi bănești ale minerilor de la Complexul Energetic Hunedoara ar urma să fie plătite în perioada 25-26 februarie. Anunțul a venit din partea ministrului Muncii, Raluca Turcan, după întâlnirea pe care a avut-o cu o delegație a minerilor protestatari din Valea Jiului. Turcan a precizat că s-a elaborat un plan de măsuri, în trei etape.

Turcan a explicat că prima măsură a fost elaborarea unei ordonanţe de urgenţă deja publicată în Monitorul Oficial, prin care, din Fondul de Garantare a salariilor se vor face plăţile pentru CE Hunedoara. Al doilea pas va fi aprobarea, în şedinţa de Guvern de luni, a unei hotărâri care conține normele de aplicare a măsurilor prevăzute în OUG. Al treilea pas va fi reprezentat de plata efectivă, în trei tranșe.

„Practic, am agreat împreună cu reprezentanţii minerilor ca aceste plăţi în trei tranşe să aibă marele avantaj ca în zilele de 25 şi 26, minerii să poată să încaseze drepturile salariale restante şi de asemenea o parte dintre beneficiile restante, cum sunt tichetele de masă şi banii de transport. Un alt mare avantaj al acestei soluţii identificate este că toată Compania Energetică Hunedoara capătă un răgaz de 3 luni prin care să se reorganizeze şi să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcţionarea pe termen lung”, a precizat ministrul Muncii.

„Vorbim de aproximativ 3.000 de oameni care se află în activitatea minieră, plus aproximativ 1.000 de oameni care se află în activitatea din energie şi în momentul de faţă avem 70 de mineri blocaţi în mină. Practic, îmi exprim speranţa ca prin soluţiile identificate astăzi minerii să înceteze greva, să iasă la suprafaţă, să nu mai gândească varianta intrării în greva foamei şi să fi pus bazele, prin soluţiile agreate astăzi, pentru o redresare pe termen lung a tuturor celor angajaţi în industria din jurul Complexului Energetic Hunedoara”, a mai afirmat Raluca Turcan.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.