Misterul științific al creșterii calotei de gheață antarctică, în plină încălzire globală
Gheața din jurul Antarcticii este o adevărată gaură neagră pentru știința polară. Acel strat care îngheață deasupra Oceanului de Sud, ca un capac de gheață, banchiza, a scăzut în prima jumătate a secolului XX, dar apoi a crescut în ultimele decenii ale secolului XX, până astăzi, în timp ce gheața din restul lumii se micșorează din cauza schimbărilor climatice.
Fenomenul, verificat cu date de la sateliți și stații, relevă complexitatea extremă a acestui continent și a unui climat planetar în care tropicele și polii sunt legați.
Cercetarea recentă, publicată în revista Nature Climate Change și preluată de El Pais de o echipă științifică de la Universitatea din Ohio, este cea mai cuprinzătoare efectuată până în prezent pe gheața din Antarctica.
Din 1979, concluzionează autorii, gheața din Antarctica este în creștere, cu excepția anului 2016, când a avut loc o retragere puternică care a atins un minim în 2017.
Apoi și-a revenit, revenind la media anterioară în 2020. Cu toate acestea, la începutul anului 2022, pachetul de gheață, subliniază cercetătorii din Ohio, este din nou sub medie: „Revenise la normal, dar pentru scurt timp”, recunosc aceștia într-un comunicat oficial.
Cauzele din spatele acestei creșteri a gheții marine sunt încă un mister. În investigație ei indică, drept ipoteză, schimbări de presiune din 1979, cu vânturi care împing gheața spre coasta Antarcticii. Mai notează faptul că ar putea avea de-a face cu fenomenul Modului Anular al Emisferei Sudice (SAM, după sigla în engleză), o mișcare a centurii de vânt de la nord la sudul acelei emisfere care are loc de-a lungul deceniilor. Se referă și la fenomene care au loc la multe mii de kilometri depărtare, în zona tropicală, precum așa-numita Oscilație a climei din Pacific, care are loc la fiecare 20 sau 30 de ani.
„Fenomenele tropicale schimbă vânturile și această schimbare se deplasează către poli. Din acest motiv, în unele zone gheața crește, iar în altele nu, așa cum confirmă această lucrare. Toate acestea ne vorbesc despre complexitatea Antarcticii și despre clima ei. În același timp, când gheața crește, vedem că mai multă apă caldă ajunge pe coastă și că unii ghețari cresc, iar alții se retrag”, spune geologul și savantul polar spaniol Carlota Escutia, care își face deja bagajele pentru a merge în Antarctica în câteva minute, pentru săptămâni pentru muncă legată de schimbările climatice și curentul circumpolar.
Grupul său propune, într-o investigație recentă, că există o relație între acea gheață din Antarctica, în a cărei istorie s-au întors mii de ani în urmă investigând sedimentele oceanice, și fenomene precum El Niño: conform datelor lor, gheața polară de mare a crescut în Antarctica acum 4.500 de ani, iar variațiile din trecut ar avea de-a face cu acele evenimente mult mai la nord.
Mai mult, banchiza de gheață detectată în 2016 și 2017 coincide cu unul dintre cele mai intense evenimente El Niño înregistrate, lucru pe care oamenii de știință din Ohio nu îl menționează în munca lor. „Această posibilă relație ar trebui studiată”, spune Escutia.
Deși nu este prima dată când este detectată creșterea gheții marine din Antarctica, este prima reconstrucție a ceea ce s-a întâmplat de-a lungul secolului al XX-lea, pe tot continentul și în toate anotimpurile anului.
Autorii triplează datele obținute până acum, pe un continent în care nu este ușor să le obții: aproape toate cercetările polare se desfășoară în vara de sud, când gheața de mare este mai mică.
„Reconstituirile noastre arată că există o perioadă scurtă [în termeni științifici] de observații începând cu 1979, care este unică în contextul secolului al XX-lea. Înainte de sateliți, există tot mai multe dovezi că gheața de mare a scăzut până la mijlocul secolului trecut, dar apoi a crescut”, subliniază prin e-mail Ryan Fogt, climatolog și autor principal al cercetării, care afirmă:
„În 2016 are loc o scădere bruscă, cum nu ai mai văzut-o. Ceva puternic se întâmplă recent. Tendința arată cât de variabilă este clima Antarcticii, inclusiv gheața de mare, și cât de repede se poate schimba climatul său.”
Fogt consideră că „niciun aspect al climei Pământului nu este complet independent de schimbările climatice antropice” și subliniază:
„Semnalul acelei schimbări este mult mai ușor de detectat la scară mai mare sau pe o perioadă mai lungă de timp, iar observațiile antarctice sunt relativ scurte. Știința evoluează rapid pentru a vedea cum putem lega schimbările din Antarctica de schimbările climatice globale și, pe măsură ce colectăm mai multe date, cunoaștem mai bine aceste conexiuni. Nu există încă suficiente dovezi științifice pentru a concluziona că gheața din Antarctica nu este afectată de schimbările climatice globale, în niciun fel. Dar această cercetare servește la o mai bună înțelegere a variațiilor istorice ale acelei gheațe, care contrastează cu ceea ce se întâmplă în Arctica, unde există o pierdere mai rapidă din 1979, în concordanță cu creșterea gazelor cu efect de seră”.
Un aspect important al concluziilor sale sunt diferențele pe care le detectează în funcție de zone: în timp ce gheața de mare crește în Marea Ross și Marea Amundsen, ea scade în Marea Bellinghausen. De asemenea, variază în funcție de sezon.
„Amploarea se schimbă sezonier și în timp. De exemplu, există zone similare de creștere a gheții de mare între observațiile și reconstrucțiile noastre în Antarctica de Est, în toamna din 1979”, spune el.
O altă incertitudine nerezolvată este dacă gheața va continua să crească în viitor.
„Există cercetări științifice intense asupra cauzelor. Dacă se poate datora schimbărilor din Pacificul tropical, pare foarte probabil ca tiparele pe care le-am văzut în era satelitului se vor repeta. Acum, dacă clima continuă să se schimbe atât de rapid, s-ar putea să nu mai fie la fel în viitor”, spune Fogt.
Ceea ce s-a întâmplat în trecut este, de asemenea, un indiciu important și Escutia amintește că în evidența geologică a Antarcticii s-a consemnat că odată cu temperaturile ridicate în apele Australe (sudice), gheața de mare a Antarcticii dispare, așa cum s-a întâmplat deja în Pleistocen, cu patru grade în plus.
De asemenea, se știe că acest Ocean de Sud este cel care absoarbe cea mai mare căldură din atmosfera Pământului pe care omenirea o încălzește chiar acum, apropiindu-se periculos de o creștere globală de 1,5 grade a temperaturii.
