Monica: Îţi dai seama ce-o să-mi aud dacă vorbesc despre cărţi? Bobby explică de ce s-a întors Francesca

M-am întîlnit cu Monica Bârlădeanu. În urmă cu vreo 6-7 ani aveam o cronică de televiziune şi îi ironizam străduinţele la televizor. Ieri am întîlnit o tipă complet diferită, cu ambiţii din cu totul altă zonă. O să vedeţi voi care. Apoi, am stat de vorbă cu Bobby, un tip educat să facă afaceri, venit din controversata familie Păunescu şi convertit spre mirarea tuturor la film, mai ales din cauza lui Cristi Puiu. Două personaje stranii, care au lăsat tabloidul şi business-ul şi s-au apucat de… film, de “Francesca”. Am încercat să văd ce li s-a întîmplat.
Ne-am aşezat (mai întîi cu Monica, Bobby a venit mai tîrziu) într-o cîrciumioară liniştită să putem vorbi fără fundal sonor. Primele replici au fost de lămurire. Monica nu prea înţelegea probabil cum de nu muşc şi cum de vorbesc politicos, după ce fusesem foarte dur prin ziare cu personajul ei din urmă cu ani de zile. Eu nu prea înţelegeam cum s-a întîmplat minunea, cum de a fugit de pe prima pagină din Libertatea unde apărea constant în lenjerie, iar acum vorbea entuziast despre cărţi, filme şi tot felul de chestii mişto. M-a lăsat puţin perplex noul personaj Bârlădeanu. Nu urmează mari dezvăluiri. Am avut senzaţia mai degrabă că am întîlnit o tipă foarte ambiţioasă care, după ce a încercat în trecut tot felul de explozii publice în sfîrşit s-a liniştit pentru că face ce simte ea că trebuie să facă. Şi asta m-a interesat în toată ora cît am vorbit şi cu ea, şi cu Bobby Păunescu. Ce s-a întîmplat? De ce nu au urmat traseul clasic al cuplului cu bani din România. Cum de-au lăsat lumea tabloidelor şi a întîlnirilor găunoase afaceri şi au început să-şi cheltuie energiile şi banii pe artă, film, asta a cam fost obsesia mea. Şi mă scuzaţi pentru ea:).
Monica: mi se pare mai important să ai pe cineva care crede în tine, decît să ai pe cineva care are bani
C.R.: Am căutat şi pe net, am încercat să aflu despre perioada în care ai plecat din Iaşi spre Bucureşti şi nu prea am găsit. Cum a  fost trecerea?

Monica Bârlădeanu: Nu-mi dau seama, am avut o perioadă de tranziţie între statul în Iaşi şi cel în Bucureşti, o perioadă în care făceam drumuri foarte dese, eram încă studentă în anul III, la drept. Tot pasul ăsta lateral pe care l-am făcut încă din anul întîi a fost ca să-mi finanţez studiile. A fost un job paralel pentru un venit imediat. Făceam de exemplu sampling pentru diverse companii de ţigări sau tot felul, cam asta făceau toţi colegii de facultate. Mi s-a propus să fac poze pentru o companie de pijamale şi am făcut şi asta – lucram jumătate de zi şi puteam să-mi asigur traiul pentru următoarea lună. Apoi am venit şi în Bucureşti şi am mai avut astfel de şedinţe în zona publicităţii.

Zi-mi de lumea asta a modei. Ea dinafară pare foarte nasoală, tot felul de dubioşi, scandaluri cu manechine…

Cred că asta se întîmpla mai ales în partea de catwalk. Eu nu am fost niciodată în acea  zonă. Eu am lucrat doar pentru spoturi pentru TV, pentru reviste, participam la casting şi apoi la  înregistrări pentru nu ştiu ce reclamă la iaurt sau cine ştie ce produs. Era totul foarte strict. N-am fost expusă zonei ăsteia de care spui. Eram şi mirată de reputaţia asta atît de prostă pe care o avea toată zona asta. Era o ruşine să spui model. Eu nici nu mă identificam cu asta.

Cum ai ajuns la B1?

Eu lucram deja în Bucureşti la Lukoil, lucram la secretariat acolo şi m-a sunat Radu Moraru…

Erai secretară la Lukoil?

Nu, nu secretară. Făceam traduceri – traduceam documente din limba engleză, eram în departamentul de relaţii cu Lukoil Londra. Aşa, şi m-a sunat Radu Moraru mi-a zis că se înfiinţează o nouă televiziune şi m-a invitat să vin să dau o probă.

Erai deja cunoscută din reclame…

Da. Şi chestia asta nu venise din copac totuşi. Pentru că eu mai dădusem o probă la ProTV să prezint vremea, o chestie de asta. O probă pe care n-o luasem, mi-am imaginat eu din moment ce nu m-a sunat nimeni (rîde). Şi atunci l-am refuzat pe Radu Moraru, i-am zis că am dat o probă, n-am luat, mă resemnasem că nu sînt făcută pentru televiziune. Pînă la urmă m-a convins, am dat proba, am luat şi am început acea emisiune, La strada. N-aveam nici un fel de pregătire, a fost aşa… Tu ştii foarte bine (rîde, înainte vorbisem despre perioada în care era ironizată puternic în rubrica mea din Evenimentul Zilei, despre televiziune).

Cum te-ai cunoscut cu Bobby, ştiu că aţi avut o mare perioadă în care nu aţi confirmat relaţia…

Da, l-am cunoscut la negocierea salariului cînd mi-a oferit de două mai mult decît aveam la Lukoil, după ce luasem proba aia pentru emisiune… El practic ieşea dintr-o relaţie. Şi, mă rog, în principiu prefer discreţie. Nu e nici un motiv să-ţi povesteşti relaţia în ziare.

Ştiu că în perioada aceea eraţi foarte prezenţi, fie în tabloide, fie în reviste glossy. Şi te-ai rupt brusc aşa. Bănuiesc că ţineai tot timpul legătura cu ei, am văzut că dădeai şi declaraţii, deci aveai o relaţie cu ziarele astea.

Mi s-a părut la un moment dat că nu mai merge. Am avut senzaţia că nu mai reuşesc să înţeleg ce vreau să fac. Mă pierdusem, nu puteam să-mi dau seama unde va duce toată situaţia aia. Şi au fost mai multe lucruri care m-au convins să plec. De mic copil mi-a plăcut să fiu fata nouă în clasă. Nu ştiu dacă are legătură cu actoria…

Era o zonă foarte superficilă şi ai intrat într-o perioadă de recuperare. Eu nu ştiu dacă atunci dacă ne-am fi întîlnit dacă am fi putut vorbi despre cărţi ca acum. Erai şi atunci preocupată de asta, citeai?

Nu. Nu eram aşa. Ţi-am spus. Aveam senzaţia că nu mă regăsesc şi că nu ştiu ce vreau să fac cu adevărat. Mi s-a părut atunci asta cu cursurile de actorie o variantă. Atunci am plecat la Los Angeles cu o idee complet greşită – îmi imaginam că sînt cursuri intensive care durează doar trei luni, mă rog… Am început să fac cursuri şi mi-a plăcut foarte tare, aşa stîngace cum eram. Nu era ca la televiziune, eram mult mai liberă. Sistemul de acolo funcţionează cam aşa. Sînt tot felul de studiouri conduse de oameni de cariera cum e profesoara mea. Parcurgi cîteva etape şi apoi ajungi în master class. Profesoara mea consideră că dacă nu ai ceva urgent de făcut, dacă nu promovezi filme, atunci trebuie să vii la cursuri în fiecare zi. E ca un antrenament. Aşa te dezvolţi.

Cum e lumea glam de acolo? Vinde-mi şi mie secretul. Cum faci să te împrieteneşti cu Rushdie, de exemplu. Unde-i cunoşti. la golf, la fitness? La o bere?

Nu, nu… (rîde). Mi-am făcut o prietenă scenaristă, ne-am cunoscut într-o seară după cursuri. Ea îl cunoştea pe Rushdie şi aşa s-a întîmplat.

Şi tu acum vrei să rămîi în Los angeles?

Nu, nu neapărat, eu  am vrut să fac actorie, atît. Am avut roluri şi aici, şi acolo. Nu vreau neapărat Hollywood, eu muncesc tot timpul. Vreau să joc şi în filme în chineză dacă există un loc pentru mine acolo şi dacă e potrivit proiectul.

E important să ai un iubit cu bani ca să reuşeşti în viaţă?

Dar ce crezi tu că am reuşit eu?

Să fii într-un rol principal într-un film bun.

Eu cred că e important să ai lîngă tine un om care te susţine şi care crede în tine foarte tare.

Şi dacă ai fi avut ca în film un iubit plin de datorii şi nu unul cu forţă financiară, ai fi reuşit?

Nu mi se pare că am reuşit. Am făcut un rol atîta tot. Am o satisfacţie că am făcut acest rol din convingere, sînt mulţumită de alegerea asta. (apare Bobby Păunescu exact în acest moment, se aşază la o masă alăturată şi aşteaptă să terminăm) Aşa, ca să revin, mi se pare mai important să ai pe cineva care crede în tine, decît să ai pe cineva care are bani. Pentru că ăla care are bani s-ar putea să-ţi propună să nu faci nimic, de ce trebuie să mai munceşti că ai de toate? Dar există multe fete care se întîmplă să aibă un iubit foarte bine situat financiar. De ce nu fac chestia asta?

Multe fete frumoase visează un bărbat cu bani şi cam atît.

Eu nu am aspirat către un confort financiar şi atît. Eu am cîştigat din toate joburile pe care le-am avut. Eu am vrut să fac ceva care să conteze, de care să fiu mulţumită, să am o satisfacţie pe care eu o am atunci cînd joc. Alte fete nu ştiu cum şi-au calculat ele viitorul, dar…

V-aţi certat în timpul filmului?

Nu, nu, am stabilit de la bun început, el e regizor, eu sînt actriţa, pa, la revedere, nu mai erau alte discuţii. N-am vorbit cu el zile întregi, el avea altă treabă, avea şi scene fără mine, eu locuiam la hotel.

Cu oamenii din zona showbiz mai ţii legătura? Cu Mihaela Rădulescu erai foarte bună prietenă cîndva.

Da, dar foarte puţin, sîntem la mare distanţă.

Cum te-ai apucat să citeşti? Am vorbit un sfert de oră despre cărţi înainte să înceapă interviul…

Mai bine să nu vorbim… Îţi dai seama ce-o să-mi aud eu dacă vorbesc despre cărţi? „Ia uite-o şi pe asta, s-a apucat de citit acuma”. Mie mi se pare că astfel de comentarii sînt foarte nocive pentru fete ca mine care au o curiozitate faţă de o poveste, de un autor. Comentariile astea sînt nişte piedici, mi se pare că-ţi iau un drept de a evolua.

Ce le spui oamenilor care, după ce văd Francesca, îţi spun că în România nu-i aşa de rău?

Pe Bobby îl întreabă lumea de asta. La mine vin oamenii să mă întrebe dacă eu sînt mai Francesca sau mai ştiu eu ce, cum mi s-a părut scena de sex, dacă a fost pe bune, dacă am fost acoperită sau nu, asta mă întreabă pe mine (rîde)…

Bobby: E un film de şcoală, de absolvire a şcolii de la Cristi Puiu de acasă şi e un film în care m-au sprijinit mulţi oameni
E rîndul lui Bobby Păunescu, se aşază cuminte lîngă reportofon şi începem. Monica fuge la altă masă să mănînce ceva.
Prima noastră întîlnire, la Inter, prin 2003. Am vorbit despre imaginea familiei Păunescu. Tu încercai să mă convingi că nu-i chiar aşa cum s-a scris, cum se vorbeşte etc. La mai puţin de un an te apuci de produs film, apoi de regizat. Ce s-a întîmplat? ai vrut să scapi de ştampila de „controversat” aplicată familiei tale?

A, nu, nici vorbă, n-are nici o legătură. E foarte greu să-mi explic aşa decizia. Deşi pare că sîntem în control cînd luăm hotărîrea, de fapt nu prea ştim ce faacem…

Uite, e şi o chestie de imagine. Atunci aveai un look business, proaspăt ras, mi-ai şi povestit atunci ce studii economice ai. Acum ţi-ai lăsat barbă, te-am văzut şi cu şapcă la filmări, artistic aşa…

Erau 40 de grade afară. Nu port şapcă de obicei, chiar nu port, mă deranjează. Eu mă gîndesc doar că am avut şansa să fac filmul ăsta. Sînt foarte mulţi regizori, scenarişti foarte talentaţi, mult mai pregătiţi decît mine, dar care nu au avut şansa s-o facă. Eu am vrut să spun povestea asta şi singura şansă să ajungă film era doar dacă o scriam eu şi o filmam tot eu.

Să ne întoarcem la schimbare…

Da, eu am făcut şcoala de management în Elveţia, am lucrat la o companie de brokeraj financiar din America şi credeam că în direcţia aia găseşti ceva. Ţin minte că exista mitul lui Gianni Agnelli, un idol pentru toţi studenţii de acolo. Şi mă gîndeam cum e să ajungi ca el, mai ales că eu am copilărit acolo, auzeam tot timpul povestea cu Fiat. Credeam că acolo e direcţia, să faci bani, să acumulezi. Am făcut multe operaţiuni, multe le-am reuşit, multe nu le-am reuşit. Încet-încet mi-am pierdut interesul, nu pot să spun de ce. Prin 2000 am simţit că încep să-l pierd. Din 2001 am început să distribui filmele Fox în televiziunile în România. L-am cunoscut apoi pe Cristi Puiu. Căuta finishing money, cum se spune, pentru producţia la „Moartea domnului Lăzărescu”. Am citit scenariul, la ora aia nu ştiu dacă l-am înţeles foarte bine. Văzusem „Marfa şi banii”, îmi plăcuse foarte mult, îmi crease o tensiune incredibilă în timpul vizionării. I-am zis lui Cristi Puiu că aş vrea să particip cumva.

Cum ai învăţat meserie de la Puiu?

Da, îmi place să spun că am făcut facultatea de film la Cristi Puiu acasă. Sînt 4 ani de zile de experienţă lîngă el. Am mai făcut nişte cursuri intensive la Los Angeles. În 2007, mi se părea foarte departe meseria de regizor, scenarist. Şi acum mi se pare departe.

Chiar, ce-a zis familia după ce te-ai făcut regizor?

Taică-miu se ocupă de businessul lui. Fratele meu are treburile lui. Mama se ocupă de casă şi familie…

Păi da, dar nu s-au supărat că nu mai faci bani?

(rîde) Eu fac bani  şi cu ce fac acum. Trebuie să-ţi spun că noi avem o mare independenţă în familie. Taică-meu mi-a zis tot timpul să fac ce-mi place.

Te-ai gîndit înaintea filmului că numele „Păunescu” îţi va dăuna?

Eu îţi spun altceva: nu există om public în România care să nu fie controversat. Eu m-am bucurat incredibil cînd am văzut că intră lumea la film. Căutasem întîi să produc filmul ăsta şi căutam pe cineva să scrie povestea, am vorbit cu o serie de persoane, mă rog. După care m-am apucat eu să scriu. Mi se părea că fac un lucru penibil, încercam să mă sfătuiesc cu oamenii, să-mi dau seama dacă e bine ce fac. Am făcut vreo 6-7 luni de documentare. Mă duceam la întîlniri de business şi aveam numai Francesca în cap.

Cu cine te-ai sfătuit cel mai mult? Ai oameni cu care te-ai sfătuit tot timpul?

Iniţial, am vorbit cu Anca Grădinariu şi am întrebat-o dacă vrea să scrie povestea, am avut o serie întreagă de discuţii despre cum ar trebui să fie povestea, i-am povestit care e ideea, unde vreau s-o duc. Ea era foarte prinsă, în perioada aceea avea festival, era chiar TIFF-ul atunci în martie 2008. Am mai discutat şi cu alţii apoi, încercam să văd reacţii. Mi-am dat seama că singurul mod în care pot s-o fac e s-o scriu chiar eu. Ţin minte că mi-am luat o cameră de hotel la Los Angeles, pentru că lîngă casa unde locuiam se construia ceva şi ăia începeau la 8 dimineaţa cu pickhammerele… Aşa că m-am dus la hotel, am deschis computerul şi am scris dintr-o dată 40 de pagini…

Mi s-au părut autentice înjurăturile, de unde le-ai cules?

Îmi place să stau să ascult oamnei. Eu mă duc şi mănînc singur şi ascult oamenii, încerc să-i văd să-i urmăresc. Am făcut multă documentare. A, titlul filmului vine de la Sfinta Francesca Cabrini, care este sfînta emigranţilor, cu o poveste incredibilă. Strîngea bani şi se ducea în America unde construia biserici, grădiniţe, şcoli pentru italienii plecaţi acolo. Şi, culmea, ea a murit pe 22 decembrie! Ziua de 22 decembrie înseamnă pentru români ziua în care au cîştigat dreptul de a emigra. Şi au fost tot felul de coincidenţe din astea. Mie mi s-a părut importantă, din tot procesul emigrării, decizia de a pleca… Laşi ceva ce cunoşti pentru ceva ce nu cunoşti.

Totuşi, exact cînd Francesca se afla în autocar şi află că în spatele ei erau numai nenorociri, ea se decide să nu mai plece. Nu e puţin neverosimil?

Se întoarce da, pentru că la noi se plîng morţii. Asta m-a întrebat şi producătorul filmului Monster după ce a văzut filmul. Primul lucru pe care mi l-a zis „domnule, dar de ce se întoarce?”. Şi i-am spus şi lui că se întoarce ca să-şi plîngă morţii, că la noi asta e foarte important, aici e diferenţa dintre Balcani şi cultura vestică.

Ai acolo o Românie foarte nasoală, nu ţi s-a reproşat că apare mai rău decît e?

Eu aşa o văd. Noi am avut nişte probleme şi nu le rezolvăm decît dacă punem problemele astea. Povestea sigur că e tristă. Dar, uite, Miţă vine dintr-un personaj real din cei care au încercat şi ei să se descurce şi au ajuns unde au ajuns. Toată chestia asta cu boomul economic e valabilă pentru 3-4%, restul pierd. Eu n-am stat să pun mai mult negru. Pur şi simplu aşa a venit.

Toate lumea te bănuieşte că te-a ajutat cineva…

Îţi spun eu cum e, ăsta e un film de echipă. E un film de şcoală, de absolvire a şcolii de la Cristi Puiu de acasă şi e un film în care m-au sprijinit mulţi oameni. Dacă Puiu nu-mi spunea că scenariul e ok, nu aş fi mers mai departe. Actorii mi-au fost alături, mulţi oameni m-au susţinut. Bineînţeles că erau oameni care îi sfătuiau: hai, domnule, vă compromiteţi dacă jucaţi în filmul ăstuia care şi scrie, şi regizează, şi mai joacă şi iubita lui în rolul principal… Dar eu am înţeles toată chestia asta, am înţeles şi reacţia de acum. Poate cu al doilea sau al treilea proiect, se vor convinge. Eu sînt fericit că am scos proiectul la capăt.

Cum au fost încasările pînă acum.

Duminică aveam, cu tot cu premiere, vreo 5000 de spectatori. Nu mi-a venit să cred!

Ce te-a supărat dintre critici pînă acum..

Mi s-a părut nedrept că unii au spus că recenzia din Variety e o recenzia proastă la adresa filmului. E o nedreptate… Dar îmi pare bine că reacţiile sînt puternice, înseamnă că filmul nu-i lasă indiferenţi pe oameni.

Să vorbim şi politică. B1 a luat decizia să susţină PDL. Ţi se pare în regulă?

B1 n-a luat o decizie, sînt mai mulţi realizatori şi fiecare face ce crede că trebuie să facă.

Dar Radu Moraru care are emisiunea fanion e clar proBăsescu.

Noi colaborăm, el îşi produce singur emisiunea, noi le plătim, el aduce profit. Conducerea postului a cerut doar ca toţi candidaţii să aibă acelaşi număr de minute.

Nu e un pericol totuşi să fii atît de angajat?

Tot ce pot eu să comentez e că el are cam acelaşi discurs din 2003 încoace. Emisiunea Naşul e prima care i-au dat voie lui Traian Băsescu să apară în prime time la egalitate cu Adrian Năstase. Moraru continuă aceeaşi linie.

S-au strîns şi relaţiile cu familia, l-am văzut pe George Păunescu la masă cu Băsescu.

Hai să-ţi spun cum s-au strîns relaţiile. Eu l-am văzut pe Traian Băsescu de două ori. Tatăl meu, s-a întîlnit de vreo 3-4 ori cu el. Dacă iei poza, poţi să vezi că e şi Geoană pe acolo.

O să votezi cu Băsescu? Sînteţi întreprinzători, nu votaţi PNL?

Nu uita că taică-miu a fondat PSDR-ul în 92 şi a susţinut PDSR mai tîrziu, din cauza asta a primit ce a primit în 97. Cam atunci ne-am şi vindecat de chestiile astea politice.

Dacă va pierde Băsescu, nu va avea familia de suferit?

Absolut deloc, toate partidele au deschidere în televiziunea asta. În plus, cel puţin în ultimii 12 ani noi nu prea mai facem afaceri cu statul. cu ce să ne atace? care ar fi deci interesul să susţinem pe cineva?

Să vă securizaţi afacerile?

Care? Cum?

E simplu, fiecare partid are un cont şi fiecare donează. Voi n-o să donaţi?

Păi… nu prea cred. Conturile sînt publice, mă poţi verifica după alegeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here