Năsui ia taurul de coarne și ”arde” mafia lui Adrian Năstase din companiile de stat

Năsui ia taurul de coarne și ”arde” mafia lui Adrian Năstase din companiile de stat

august 24, 2021 0

Ministerul Economiei intenţionează să desfiinţeze, prin Ordonanţă de Urgenţă, administratorii speciali care ar trebui să pregătească pentru privatizare companiilor de stat, a anunţat marţi ministrul de resort, Claudiu Năsui, pe pagina sa de Facebook.

Premierul Florin Cîțu, un susținător declarat al liberalizării economiei, îi este aliat ministrului USRPLUS al Economiei.

Cîțu a devenit foarte popular în Occident imediat după preluarea mandatului de prim-ministru, prin anunțul privind intenția Cabinetului său de a scoate pe bursă mai mulți coloși de stat care ani de zile au tocat banii contribuabililor, fiind ținuți ascunși de ochii pieței.

Acum, prin declarația lui Claudiu Năsui, devine și mai clar că planul premierului este validat și de miniștri din Guvernul său.

„La Ministerul Economiei reforma companii lor de stat continuă. Astăzi punem pe circuitul de avizare o Ordonanţă de Urgenţă prin care desfiinţăm sinecurile administratorilor „speciali” pentru privatizare din companiile de stat. Ce sunt administratorii „speciali”? O găselniţă a guvernului Năstase prin care a creat sinecuri bine plătite pentru activul de partid. Pe hârtie, administratorii speciali pregăteau companiile de stat pentru privatizare. În realitate, de ani de zile România n-a mai privatizat nimic. Din 2002 aceşti aşa-zis administratori tot pregătesc privatizări şi se vede cât de bine au făcut-o după halul în care au ajuns cele mai multe companii de stat”, a scris Năsui.

Administratorii speciali au fost creaţi prin Legea nr. 137 din martie 2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.

În context, Claudiu Năsui atrage atenţia că, după 20 de ani, aceste companii nu sunt privatizate şi nici privatizabile. Mai mult, potrivit ministrului Economiei, atât timp cât compania nu este privatizată administratorul special poate câştiga un salariu de până la 19.000 lei pe lună.

„Din companiile „noastre” au făcut companiile „lor” şi le-au transformat în găuri negre prin care au sifonat bani două decenii întregi. Cum fac asta? Păi atâta timp cât compania nu este privatizată, administratorul special ia un salariu frumos, în unele cazuri de până la 19.000 lei pe lună. An de an, guvernare de guvernare. Şi dacă vă întrebaţi de unde au bani aceste găuri negre care sunt în pragul falimentului, răspunsul e simplu: de la buget, adică de la contribuabili. Companiile s-au îndatorat în neştire sub administrarea „specială”, apoi datoriile au fost şterse periodic. Regimul administrării „speciale” prevede chiar şi suspendarea executărilor silite ale ANAF. Un privilegiu la care orice antreprenor normal, poprit de fisc până şi pentru câţiva lei, nu poate nici să viseze”, a subliniat sursa citată.

Ministrul Economiei a avertizat, totodată, că România riscă infringement dacă nu abrogă regimul administratorilor speciali.

„Uniunea Europeană ne-a tot cerut să abrogăm acest regim „special”, avertizându-ne că suntem în risc de infringement. Dar statul implementează mult mai repede directivele europene când e vorba de birocraţie şi povară suplimentară pe economie, niciodată când înseamnă să renunţe la bani şi privilegii pentru cadrele de partid. Dacă vrem să avem cu adevărat industrii sănătoase în România, trebuie să oprim toate aceste sinecuri şi privilegii „speciale”. În Ministerul Economiei şi în companiile din subordinea sa, reforma continuă. Am fost acuzat că i-am înlăturat pe „ai lor” ca să îi pun pe „ai noştri”. Nu este deloc adevărat. Dimpotrivă, acum vom înlătura chiar legea „specială” care i-a apărat. Punem stop găurilor negre şi căpuşărilor şi abrogăm normele care au făcut toate acestea să fie „legale” timp de 20 de ani”, a mai arătat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.