NEGOCIERI ISRAELIANO-PALESTINIENE LA CAIRO PE TEMA PLANULUI DE PACE PROPUS DE DONALD TRUMP

NEGOCIERI ISRAELIANO-PALESTINIENE LA CAIRO PE TEMA PLANULUI DE PACE PROPUS DE DONALD TRUMP

octombrie 6, 2025 0

Reprezentanți ai Israelului și ai mișcării islamiste Hamas se reunesc luni la Sharm el-Sheikh, în Egipt, pentru a discuta despre planul de pace în 20 de puncte pentru Fâșia Gaza, prezentat recent de președintele american Donald Trump, transmit Reuters și DPA.

Convorbirile, desfășurate prin intermediari, vor avea ca prioritate schimbul de prizonieri – eliberarea ostaticilor rămași în mâinile Hamas în schimbul unor palestinieni aflați în închisori israeliene. Din partea Hamas, delegația este condusă de negociatorul Khalil al-Hayya, iar Israelul este reprezentat de ministrul pentru afaceri strategice, Ron Dermer. Statele Unite participă prin emisarul special Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Egipt și Qatar joacă rol de mediatori.

Planul american prevede armistițiu imediat, retragerea treptată a armatei israeliene, eliberarea completă a ostaticilor, trimiterea de ajutoare umanitare prin ONU și formarea unui guvern de tranziție palestinian, fără participarea Hamas. Documentul stipulează și dezarmarea completă a grupării islamiste, măsură respinsă până acum de liderii acesteia.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a subliniat că negocierile trebuie să dureze doar câteva zile, în timp ce Hamas a semnalat că ar putea accepta parțial planul. Mai multe state arabe, inclusiv Arabia Saudită și Turcia, și-au exprimat sprijinul, în timp ce Jihadul Islamic l-a respins categoric.

Conflictul actual a izbucnit la 7 octombrie 2023, după atacul Hamas și Jihadului Islamic asupra sudului Israelului, soldat cu peste 1.200 de morți și sute de ostatici. Riposta armatei israeliene a provocat, până în prezent, peste 67.000 de victime în Fâșia Gaza, potrivit datelor oficiale din enclavă confirmate de ONU.

Sursa: Newsinn

Vox Publica
[email protected]
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.