Nu e Geoană, ci Iohannis. Va prelua România șefia celei mai mari alianțe militare de pe glob?
Prezența României în structurile de securitate euroatlantice nu se vede doar prin apartenența țării la NATO, ci și prin ascensiunea unor lideri în ierarhia celei mai mari alianțe internaționale din istorie.
Un exemplu este Mircea Geoană, fostul lider al PSD, care ocupă azi funcția de secretar general adjunct al NATO.
Dar între timp România a intrat în cărți inclusiv pentru a prelua șefia NATO, iar numele cel mai vehiculat este cel al actualului președinte Klaus Iohannis.
Nu există la ora actuală un succesor favorit al lui Stoltenberg, notează vineri agenţia DPA, adăugând că, potrivit unor surse din cadrul Alianţei, fostul premier britanic Theresa May, prim-ministrul olandez Mark Rutte, şefa guvernului eston, Kaja Kallas, fostul comisar european pentru politică externă Federica Mogherini şi preşedintele României Klaus Iohannis au fost toţi evocaţi drept posibili candidaţi pentru acest post, notează G4Media.
O decizie din partea celor 30 de state membre ale NATO este aşteptată la summitul Alianţei din iunie, dacă nu chiar mai devreme. În faza premergătoare a procesului de selecţie, discuţiile şi negocierile confidenţiale între liderii statelor membre, miniştri şi diplomaţi sunt un fapt obişnuit.
Candidatura lui Stoltenberg pentru postul de guvernator al Băncii Centrale norvegiene a stârnit controverse în ţara sa, în parte din cauza relaţiei sale apropiate cu actualul premier social-democrat Jonas Gahr Store.
Jens Stoltenberg va prelua noul său post în jurul datei de 1 decembrie. El a promis vineri la o conferinţă de presă că va rămâne deplin dedicat actualei sale funcţii până la expirarea mandatului de secretar general al NATO, relatează Agerpres.