Nu lăsăm răniți. Răzbelul Toader-Lazăr
A spus Toader că e ordonanța aia de clasare semnată de Lazăr în dosarul de candidat?
A spus.
Era?
Nu era (semnată de el, era de alt Lazăr).
Era totuși o astfel de ordonanță semnată de alt Lazăr în acel dosar?
Păi, era.
A spus Lazăr că, da, era ceva, o hârtie cu casare de pe la ei din republica procurorilor Alba, dar a greșit o grefieră începătoare?
A spus. Nu mi-a venit să cred, dar a spus-o. Probabil ca să prevină rostogoliri și mai nasoale.
A zis CSM că nu era? A zis? A zis Iohannis ceva? N-a zis. Prună a mințit puțin? O fi.
Pute ceva rău în tot acest scandal?
Pute, de ambele părți, ca de obicei, că așa e când se bat mahării din cele două mari tabre anticorupție și antianticorupție. Corupția bună a abuzat corupți răi, din această dilemă nu se iese.
Recunoaște vreunul ce nu e în regulă în tabăra lui? Niciodată. De aici trebuie să începem să ne îngrijorăm. Motive:
- pentru că vezi o domană Prună care a spus toată săptămâna că nu era nimic în dosar, iar acum se îneacă în principii lângă Cioloș. Păi era ceva. Dacă nu era legal să spui, de ce nu ai spus așa? Văd antipenali de ziua a 7-a cum sar nonșalant peste minciuni, ezitări, ciudățenii din tabăra lor. Viața lor e justiția-ca-partid. Ziariștii au ajuns avocați care caută chichițe de procedură. Bă, dar ălea 9 dosare clasate nu vă interesează?, tot circuitul ăsta al dosarelor în ținutul dreptei, Alba, iarăși nu vă interesează? Răspuns: nu. Iohannis n-a zis nici pâs până acum.
- de partea cealaltă, Toader o bâlbâie și o îmbârligă până la nebunie. Se ia ce convine, ceva anti-Iohannis, anti-Lazăr, dar apoi e lovit și Toader, ca să vină soldații unversali Nicolicea sau Greblă să desăvârșească prostiile din planul Dragnea. Fanii Gâdea își rostogolesc ochii și rezumă: e mafia, le fac rău bieților noștri bogătani.
Nici un milimetru nu dăm în spate, nu lăsăm răniți, fiecare cu minciunile lui. Orice nuanță e o trădare.
Ăsta e filmul mainstream, cu presă care se hrănește din designul adevrsativ și activiști care și-au legat cumva viețile de câte un algoritm din ăsta simplist. Frustrarea printre ăi mulți e enormă însă, totul s-ar rezolva cu din ăștia puși față în față, forțați să-și răspundă unul altuia la întrebări.
Lumea citează copios Caragiale, de obicei inexact sau prostesc. Caragiale expunea o lume găunoasă unde certurile apocaliptice se terminau totuși cu câte o chermeză. După lupte apocaliptice, elitele societății băgau un tontoroi de împăcare. Suntem însă post-Caragiale, nu încă o eră neointerbelică de-a dreptul, dar una cu o seninătate a luptelor dintre ”oameni buni” și ”oameni răi”, mai sinistră decât democrația formelor fără fond. Fiecare scăndăluț se duce cu soldați kamikaze care n-au frică de penibil – nu vor fi judecați atâta timp cât n-au îndoieli.
