Nu-mi pasă că Florin Cîțu nu știe prețul pâinii!
Ca jurnalist, ai dat lovitura când prinzi în ofsaid un politician care nu știe concret răspunsul la întrebări banale, cu priză ”la popor”.
De aceea, faptul că premierul României nu a răspuns direct, sau nici măcar ”cu mantă”, la întrebarea ”Știți cât costă o pâine?” este, din această perspectivă, o mare știre.
De fapt, chiar e acum, pentru că ea circulă cu mare viteză prin rețele de socializare și ajută multă lume necăjită să-și verse amarul – vai, a câta oară! – pe marele dușman al său, politicianul.
Dar abordarea este una total populistă și fără niciun efect asupra vieții reale a omului simplu.
În plus, ea îl transformă și pe jurnalist într-un propagandist aflat în căutare doar de bâlci, iar aici aș da exemplu dintr-un manual mai vechi de jurnalism, care arată că, uneori, această meserie se ocupă să facă rău, în loc să facă bine, tocmai prin întrebări tendențioase sau nefericite care, indiferent de răspuns, îl pun pe preopinent într-o poziție perdantă.
Bunăoară, citez din memorie din manualul cu pricina și adaptând cauza la România, reporterul îl întreabă pe politician: ”Domnule Cîțu, e adevărat că sunteți homosexual?”
”Nu”, sună răspunsul.
Dar chiar dacă omul a spus adevărul, și poate demonstra asta prin iubita sau nevasta lui, în mintea unei părți a publicului va fi rămas deja o îndoială: ”Ahaa, carevasăzică neagă! Dacă e și nu recunoaște? Căci altfel de ce l-ar fi întrebat ziaristul?”.
Și iată cum, făcându-și meseria într-un mod ne-etic sau pur și simplu ieftin-bolovănos, gazetarul nu ajută pe nimeni, în afară de audiență, cu astfel de întrebări: nici pe el (care nu a aflat nimic în plus relevant), nici pe omul de rând (care a rămas cu un cui împotriva politicianului, ceea ce ajută doar opoziția ca să puncteze electoral, dar artificial – iar asta nu-i va schimba viața în bine), nici pe politicianul împricinat (care va avea de pierdut în orice situație, indiferent ce răspunde, ceea ce nu e ”fair” pentru un jurnalism onest și ne-partizan).
Dar jurnalismul nu poate fi niciodată mai bun decât e societatea în ansamblu, așa că până se va scutura de aceste metehne superficiale, altfel profitabile ca bâlci în viața cetății, nu ne rămâne altceva de făcut decât să vedem dincolo de astfel de paravane care maschează adevărata realitate.
Să revenim la întrebarea cu prețul pâinii. Sincer, mie personal chiar nu-mi pasă că premierul țării mele nu știe cât costă. Sau că el nu mănâncă produsul care stă pe mesele nației.
De ce? Pentru că nu de asta avem organizare statală, alegeri, Guvern și prim-ministru: ca să știe el răspunsurile pe de rost, ”să dea bine la popor”.
Da, la un popor cu pretenții mici, așa ceva ”prinde”.
Mă gândesc de pildă că în Germania, SUA sau Marea Britanie, Japonia ori Australia nimeni nu se dă de ceasul morții să afle ce știe și ce nu știe un șef de Guvern, în interiorul mandatului său (să presupunem că în campania electorală astfel de ”provocări” pot fi dezirabile).
Prin metoda inversării, să spunem că Florin Cîțu știe răspunsul și o spune ”pe fază”: ”Păi, depinde de unde cumperi pâinea, ce bani ai, câți îți permiți să dai pe ea samd. Poți să dai un leu pe franzelă, 4 lei pe una mai specială, 8 lei chiar pe cea multicereale sau chiar 12 lei pe una de fițe”.
Și? Schimbă asta viața anti-votantului Cîțu cu ceva?
Să fim serioși! Ne tot învârtim în mlaștina asta a populismului de orice fel și rămânem ca țară tot mai îngropați în mocirlă, tocmai din cauză că nu vedem dincolo de ambalaj.
Altfel am trăi dacă am ști ce face Florin Cîțu cu banii adunați din impozite și taxe la buget. Îi bagă tot în consum, în măriri de pensii și salarii, ca să ne îngropăm și mai tare? Sau îi dirijează spre investiții, spre debirocratizare, spre susținerea sectorului privat – surse reale de viitor mai bun pentru toată lumea?
Atâta vreme cât oamenii se vor bucura că ”li se dă” și-și vor freca mâinile de bucurie (”Ahaa, l-am prins pe mojic, nu știe nici cât costă o pâine!”), singurul rezultat va fi mersul în pas de rac, revenirea la putere a guvernărilor care știu cât costă pâinea dar o vor face tot mai scumpă, iar România se va înșuruba temeinic în adâncimea neputinței sale genetice.
Saltul către poziția de țară cu pretenții e dat tocmai de tratarea cu indiferență a oricărui scandal mai mic sau mai mare care nu face decât să-i îngroape pe unii politic și să-i propulseze pe alții în locul lor.
Din acest joc cu sumă nulă nu va avea nimeni de câștigat. De fapt, asta facem ca țară de peste 30 de ani: ne furăm singuri căciula, cu întrebări despre prețul pâinii (adevărul că ne distrează pe cinste!), dar nu facem decât să râdem singuri de noi și de slăbiciunile noastre.
Când ne va păsa mai mult de ideile mari, de proiecte curajoase de țară, de adus masiv banii Europei aici, de infrastructură și locuri de muncă, de oprit hemoragia umană spre Occident, de spitale și școli, de Educație pentru secolul XXI și de creștere economică sustenabilă, de oameni care ”fac”, nu care ”spun” vorbe – atunci vom fi mai mândri de noi, mai puternici, mai buni și mai prosperi.
Deocamdată, cu astfel de ”mize” naționale despre prețul pâinii, nu facem decât să ne afundăm și mai mult în sărăcie.
E la fel ca la ”dezbaterea” despre homosexuali și noile buletine cu sau fără tricolor, foarte bună pentru pierdut timpul degeaba și risipit energiile țării aiurea, dar fără niciun pic de plusvaloare.
Pe drumul ăsta, pavat cu sau fără bune intenții, Dăncilă e binevenită înapoi. Ea sigur știe prețul pâinii!
