Nu scăpăm de pandemie: se aşteaptă un nou val masiv de COVID-19
Autorităţile medicale sunt în alertă din cauza subvariantei Omicron XBB.1.16, cunoscută și sub numele de Arcturus, care pare a fi mai transmisibilă și care a alimentat o recentă creștere a numărului de cazuri de COVID-19 în India.
Şi în Rusia valul de îmbolnăvire cu Arcturus este așteptat la sfârșitul lunii mai, după vacanțe și concedii. Subtipul Arcturus a devenit răspândit şi în Singapore, cazuri fiind, de asemenea înregistrate și în Germania și China. În timp ce varianta circulă la niveluri scăzute în SUA, oficialii din domeniul sănătății o monitorizează îndeaproape.
Arcturus a fost detectată pentru prima dată într-un eșantion din ianuarie, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Este o subvariantă a variantei omicron, care a apărut la sfârșitul anului 2021 și a înlocuit Delta ca variantă dominantă în întreaga lume.
De altfel, OMS a avertizat recent cu privire la pericolul subvariantei XBB.1.16, care care a catalogat-o drept „variantă de monitorizare”. Totuşi, experţii organizaţiei de la Geneva sunt sub expectativă şi pot schimba rapid statutul acestei variantei dacă devine mai virulentă sau dacă este capabilă să eludeze anticorpii, a precizat OMS, potrivit Yahoo News.
XBB.1.16 a fost detectată în prezent în cel puțin 29 de țări, inclusiv în SUA, și își extinde aria de răspândire destul de rapid. La sfârșitul lunii februarie, XBB.1.16 reprezenta doar 0,21% din toate cazurile de COVID-19 la nivel mondial. O lună mai târziu, acest procent a crescut la 3,96%, conform datelor OMS.
Ce simptome provoacă noua variantă XBB.1.16
Potrivit unor rapoarte anecdotice venite din India și din alte părți ale lumii, inclusiv din SUA, XBB.1.16 poate provoca un nou simptom COVID-19 care nu a fost observat la tulpinile anterioare de coronavirus. Unii medici au declarat că noua variantă pare să provoace conjunctivită, adesea numită ochi roz, la copii și adolescenți.
Într-un tweet recent, Vipin M. Vashishtha, un pediatru indian care este, de asemenea, membru al programului Vaccine Safety Net al OMS, a declarat că a început să primească din nou cazuri pediatrice de COVID-19, iar mai mulți copii bolnavi cu XBB.1.16 prezintă „conjunctivită cu mâncărimi și ochi lipicioși”.
Copii și adolescenți, cu ochii roz
Clinica Mayo a raportat, de asemenea, că experții observă aceleași simptome oculare la pacienții tineri care sunt bolnavi cu COVID-19, potrivit sursei citate de adevarul.ro.
Sursa: Mediafax