Occidentul lansează prima ”torpilă” anti-Putin: sancțiuni dure ale UE, UK ”arde” 5 bănci ruse, Germania spune ”pas” Nordstream 2
Uniunea Europeană va aproba marți un prim pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, așa cum au anunțat dimineața președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Charles Michel, relatează influentul ziar de limbă spaniolă, El Pais.
„Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este ilegală și inacceptabilă. Uniunea este unită în sprijinul suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei”, a spus von der Leyen.
Russia’s aggression against Ukraine is illegal and unacceptable.
The Union remains united in its support for Ukraine’s sovereignty and territorial integrity.
A first package of sanctions will be formally tabled today.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) February 22, 2022
UE și Regatul Unit au convenit că forțele ruse se află deja în regiunile separatiste din estul Ucrainei.
„Nu este o invazie cu drepturi depline, dar trupele ruse au intrat în Donbas și pentru noi Donbasul este teritoriu ucrainean”, a subliniat șeful diplomației UE, Josep Borrell.
Premierul britanic Boris Johnson a susținut că anunțurile lui Putin sunt „pretextul pentru o ofensivă la scară largă”. Iar cabinetul său a aprobat deja primele sancțiuni anti-Putin.
Regatul Unit urmează să anunţe marţi „o primă serie” de sancţiuni economice care vor „lovi Rusia foarte puternic”, după ce a recunoscut independenţa regiunilor separatiste proruse din estul Ucrainei, iar altele vor urma „în cazul unei invazii”, a anunţat Boris Johnson, relatează AFP, preluată de News.ro.
Sunt vizate 5 bănci rusești și 3 oligarhi apropiați de Putin. De asemenea, englezi vor suspenda accesul rușilor la dolari și lire sterline.
Cancelarul german Olaf Scholz a suspendat marți certificarea gazoductului Nord Stream 2, un proiect al companiei ruse de stat, Gazprom, de transport de gaze din Rusia în Germania prin Marea Baltică, fără a trece prin Ucraina, ca răspuns la inițiativa președintelui rus Vladimir Putin, de a recunoaște regiunile separatiste din Donbas și să trimită armata în aceste zone „pentru a îndeplini funcții de menținere a păcii”.
Marți, Parlamentul Rusiei a ratificat recunoașterea independenței orașelor Donețk și Lugansk.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că recunoașterea de către Rusia a independenței autoproclamatelor republici separatiste Donețk și Lugansk din estul Ucrainei „va intensifica dramatic tensiunile” în Europa.
Politicianul norvegian și-a exprimat îngrijorarea pe contul său de Twitter, după ce s-a întâlnit la Bruxelles cu ministrul polonez de externe, Zbigniew Rau, care deține și președinția rotativă a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), relatează agenția Efe.