Petrișor Peiu: Școala românească? Vom cultiva porumb la periferia unei Europe care a trecut de mult la IT
La 19 ani intră în universități cam 70.000 copii (am ales anul 2017, pentru exemplu, dar toți anii au cam aceleași proporții), în anul II ajung cam 74.000 (cu cei care „alunecă” din anii precedenți) și apoi încep să scadă, pentru ca la 22 de ani, după 4 ani de facultate să termine cam 50.000 dintre ei, adică aproximativ un sfert din generația de 220.000!
Și atunci ne întrebăm: de ce avem un rezultat atât de dramatic ieșit din tiparul european în învățământul public?
Păi în primul rând pentru că România nu acordă niciun fel de importanță educației primare a unei treimi din copiii săi. Școlile rurale, din micile comunități depărtate de orașe, nu au suficienți profesori, orele se fac cu suplinitori fără pregătirea necesară. Se pierd, din această cauză între 20 și 30% din copiii unei generații, din cauza abandonului școlar (unde suntem în topul european, pe locul III).
În al doilea rând, pentru că liceul eșuează în a „duce” până la bacalaureat majoritatea covârșitoare a celor rămași să facă liceul.
În fine, pentru că obiectivul universităților românești nu este să-i păstreze pe cei admiși în anul I și să facă din aceștia fermentul dezvoltării țării. Obiectivul universităților noastre, de fapt, nu prea există.
Melanjul acesta nu creează instituții, ci doar le depreciază. Neuniformitatea și arbitrariul din sistemul de notare și de licențiere a creeat niște monștri de care fug tinerii români. Mulți dintre aceștia aleg să studieze la universități din afara țării doar pentru a-și menține psihicul sănătos și pentru a nu trece prin școala de umilire și de învățat „pe de rost”.
De universitățile prea generoase cu acordarea de diplome fug tinerii pentru că nu au prestigiu, iar de universitățile cu prestigiu fug tinerii pentru că acolo nu știi niciodată ce vei păți, cum ți se va strica viața din capriciul unor profesori preocupați de propria statuie, nu de echilibrul educațional.
Înainte de a-i culpabiliza pe elevi și pe studenți că nu sunt îndeajuns de „silitori”, sistemul nostru de învățământ ar trebui să se întrebe cu ce greșește el însuși.
Poate le transmite elevilor și studenților informații greșite sau incomplete, poate îi pregătește pentru o lume care nu mai există, în care nu trebuie să mai reții papagalicește tomuri întregi, pe care, de altfel, le poți accesa în trei secunde. Poate ar trebui să îi învețe să acceseze și să agrege imensa informație disponibilă. Și s-o facă într-un mod inteligent.
Altminteri, vom rămâne cu ideea că ceilalți europeni au mai multă minte și că sunt mai buni „genetic” decât noi. Și atunci vom fi mulțumiți cu rolul nostru modest, de cultivatori de porumb, la periferia unei Europe care a trecut, de mult, la producția de tehnologie.
