PNL ”înghite” ALDE și speră ca PMP să termine disputa Tomac-Diaconescu, pentru strângerea rândurilor

PNL ”înghite” ALDE și speră ca PMP să termine disputa Tomac-Diaconescu, pentru strângerea rândurilor

ianuarie 19, 2022 1

După perioada conflictelor interminabile din vremea coaliției cu USR, liberalii s-au liniștit într-o coaliție la fel de inconfortabilă cu PSD, dar unde nu există decât tensiuni minore.

Securizarea prezenței la putere a fost importantă pentru liberali, din nevoia de a asigura primarilor accesul la resurse bugetare, iar acum se pare că Florin Cîțu și cei din noua conducere a PNL au trecut la consolidarea partidului prin absorbirea formațiunilor mai mici.

Nu doar PNL se pregătește deja pentru alegerile din 2024, ci și PSD, care are și el un plan similar.

În timp ce social-democrații țintesc o absorbire a Pro România, partidul lui Victor Ponta, liberalii au pus ochii pe ALDE și PMP.

Cu fostul partid al lui Călin Popescu Tăriceanu, lucrurile sunt mai simple.

PNL și ALDE continuă negocierile pentru fuziune, după o primă întâlnire marți, delegațiile celor două partide convenind ca săptămâna viitoare să se revină la masa discuțiilor cu mandat din partea conducerilor celor două partide care să permită chiar stabilirea datei congresului de fuziune.
„Astăzi a avut loc prima întâlnire între comisiile de negociere. A avansat considerabil ideea fuziunii și vă pot înștiința că s-au armonizat viziunile celor două partide și s-a definitivat un parcurs procedural care trebuie validat în structurile de conducere. Probabil săptămâna viitoare putem avansa data congresului de fuziune”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.
Mai complicat e cu PMP, partid curtat și pe vremea lui Ludovic Orban.
Cîțu a întins și el nada absorbirii Mișcării Populare, dar problema este războiul intern dintre Cristian Disconescu și Eugen Tomac, actualul și fostul președinte al PMP.
Diaconescu a spus că se opune fuziunii, Tomac nici el nu a confirmat că o susține, dar surse de la vârful partidului au recunoscut pentru VoxPublica.ro că soarta PMP va fi inevitabil alături de PNL, acum sau mai târziu.
Motivul principal este apropierea doctrinară dintre PNl și PMP, ambele fiind parte a PPE, cel mai mare grup politic la nivel european.
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.