Publicitatea de la stat, volumul 2. Era Nastase vs. Era Basescu

aprilie 22, 2009 11

Catalin Tolontan scrie despre publicitatea de la stat.

Ca jurnalist, nu regret nici un moment guvernul Nastase. Dar am inteles ca sforarii acelui guvern aveau constiinta clara a ilegitimitatii raportului lor economic cu presa. Pe cind pedelistii si pesedistii de azi considera ca fac un lucru normal! Asa se explica si efectul diferit: in timp ce presiunile economice ale guvernului Nastase au solidarizat presa si au oferit profesiei de jurnalist constiinta valorilor diferite fata de valorile politicienilor, astazi ai senzatia ca politicienii, oamenii ministerelor, mogulii, managerii si redactiile evolueaza in devalmasie, sub acelasi steag.

Sint de acord, dar simt nevoia sa fac niste mici completari:
– mindria de jurnalist nu putea rezista la nesfirsit intr-o breasla in mod traditional supusa, cu proletari care se duc 6 zile pe saptamina la munca fara sa cricneasca, care au inghitit intotdeauna aranjamentele patronale. Demnitatea se construieste de jos in sus. Or, noi n-am fost in stare sa avem macar o caricatura de sindicat care sa stabileasca reguli minime si drepturi minime. Asa… e jungla. Aia cu singe in instalatie se mai bat, mai cedeaza cite un metru. Dar am auzit mai mult de false eroisme in lupta cu patronatul (a se vedea TRU sau Avramescu), decit fighturi reale.
– solidaritatea de pe vremea lui Nastase a si dus la o cultura a patetismului care apoi a cunoscut decaderea clasica in derizoriu (s-a intimplat si cu discursul public eroic nouazecist). Acum, orice jurnalist pupincurist imita perfect limbajul curajului, vorbind generalitati despre „clasa politica corupta” si „societatea in putrefactie”. Luptele noastre mici impotriva lui Nastase i-au intarit pe citiva si i-au obosit pe multi, ne-am obosit publicul, din pacate…
– suspicionam la nesfirsit publicitatea de la stat. dar uitam ca presa romaneasca a dat foarte slabe rezultate in legatura cu abuzurile venite din zona privata. Deci problema nu e ca tace cind vin banii de la stat, ci ca s-a obisnuit sa taca din orice directie ar veni banii. Ma simt uneori la fel de descoperit in fata unui posibil abuz al statului roman, dar si in fata unui posibil abuz al vodafone, brd, orange, p&g  si multi alti mari advertiseri care sint practic intangibili. Poate statul il mai poti atinge putin, dar zona privata e perfect baricadata cu caramizi de bani
– presa romana e foarte vulnerabila in fata oricui da banul, iar asta nu e de ieri de azi… E o problema mondiala care se rezolva creativ.  Sau care ramine ca gena defecta traditionala a presei…
– nu mai e ca pe vremea lui Nastase si pentru ca „dusmanul” s-a intarit, dar si pentru ca foarte multi presari s-au pastrat in paradigma nouazecista de semiafaceristi semipoliticieni semiziaristi…
– subiectul care nu aduce audienta, iata marea problema. A trecut timpul in care presa tinea loc de justitie, producea „anchete” si facea dreptate. Acum, presa ar trebui sa iasa din perioada eroica si sa intre in perioada corecta. O ancheta in ziua de azi nu se mai face cu dosare picate de nu stiu pe unde, ci prin abordarea directa a unor probleme simple, a unor intrebari simple…
– Tolontan scrie intr-un PS ca aceia care au respectat regulile profesiei au avut succes pe termen lung. Trebuie sa-l contrazic. As zice chiar ca aceia care au ajuns cit de cit profi au trecut sau inca trec prin mari intervale imorale – sa luam ProTV-ul unde, in ciuda tabloidizarii, vezi si cel mai bine executate reportaje sociale… Asta e paradoxul trist. Uneori e bine sa fii sclav si sa inveti macar meserie… Crud, dar eu cred ca e adevarat.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.