Scriitorii au ales cuvintele potrivite: Băsescu-Bluto, Oprescu-ţambalist, Crin-cocker, Geoană-ciorap
Ne-am săturat de comentarii politice fără stil, fără IQ . Aşa că am invitat scriitori români tari să intre într-un joc simplu: caracterizaţi într-o singură frază candidaţii la preşedinţie. Evident, chestia cu fraza n-a prea ieşit, unii s-au lungit puţin. Dar jocul a ieşit perfect. Invitaţii (Simona Popescu, Şerban Foarţă, Petru Cimpoeşu, T.O.Bobe, Ana Maria Sandu, Lucian Teodorovici, Florin Lăzărescu, Florin Iaru) au schiţat din cîteva lovituri de tastatură portrete memorabile ale candidaţilor.
T.O.Bobe ştie ce va face Geoană după ce va cîştiga alegerile – îşi va trimite singur o scrisoare de felicitare. În plus, aflăm cu toţii de ce ascultă Băsescu muzică populară.
Antonescu: Repetent în facultate, chiulangiu în Parlament, îşi exploatează aerul de rebel, vrînd să lase impresia că inconsistenţa ar fi independenţă programatică. Reuşeşte doar să pară simpatic şi agitat ca un cocker, iar lătrăturile lui n-au cum să fie băgate în seamă, chiar şi atunci cînd are dreptate. Te aştepţi să-şi smotocească papucii, să-şi facă ferfeniţe preşul de la intrare, apoi să se aşeze melancolic cu botul pe labe.
Băsescu: E vecinul care te trezeşte în fiecare dimineaţă în zori, pentru că mereu are treabă: să schimbe ţiglele, să repare scara, să taie lemne, să pilească, să burgheluiască, să nituiască. Toate, pe muzică populară dată la maximum, cu o înjurătură-n colţul gurii. La cîtă energie are, de multe ori România pare o haină prea strîmtă pentru el, însă o strînge şi mai mult în jur, încercînd s-o încheie la toţi nasturii, chiar dacă riscă să-i rupă cusăturile. Va cîştiga alegerile, după ce, în finala televizată, va pune întrebarea: “Ce blestem o fi, Mirceo, pe poporul român să-şi aleagă preşedinţii numai dintre zodii de apă?”.
Mircea Geoană: Mai degrabă stîngaci decît stîngist, lasă tot timpul senzaţia de neajutorare. I se potriveşte apelativul Pinocchio, nu atît pentru minciunelele electorale, cît din cauza aerului pierdut, de marionetă care încearcă să pipăie lumea reală, fără să reuşească niciodată s-o cunoască deplin. Pînă şi Geppetto îl priveşte de la distanţă, cu un zîmbet neîncrezător întins pe toată faţa. E atît de politicos, încît, dacă ar cîştiga alegerile prezidenţiale, ar fi în stare să-şi trimită singur o scrisoare de felicitare, în speranţa că astfel va păstra şi fotoliul de preşedinte al Senatului, nu doar casa de la RAAPPS în care locuia şi-n ilegalitate.
Sorin Oprescu: Da, doamnă. Sînt un om de cuvînt, doamnă. M-am hotărît să mă mai gîndesc, doamnă. Şi dacă n-aş fi făcut Medicina, tot cuţitar eram, doamnă. Ce-i rău în asta, doamnă? De ce să n-aibă bucureştenii cel mai mare cîrnat, doamnă? Sînt independent, doamnă, vă dau cuvîntul meu. Cum ce-o să fac, doamnă, dacă ajung preşedinte? O să-mi folosesc influenţa, doamnă. Vreau să determin guvernul să comande un studiu de fezabilitate, doamnă. Vreau să aflu ce spune poporul, doamnă. Doamnă, dacă poporul vrea, o să aibă şi cei mai mulţi Moş Gerili din lume, doamnă. De ce să nu se bucure şi liber cugetătorii de sărbători, doamnă? Nu anul ăsta, doamnă, că nu-i timp. La anul, doamnă.
Petru Cimpoeşu e dur cu toţi, dar a ales unul. Şi spune şi de ce. (săptămîna aceasta va apărea pe VoxPublica şi un interviu cu Cimpoeşu)
Oprescu are toate defectele lui Băsescu şi niciuna din calităţile acestuia. Dacă era medic adevărat, rămînea la spital, căci medicina e o profesie de vocaţie.
Băsescu nu e cea mai bună soluţie pentru România, dar în prezent e cea mai puţin proastă. E un incult – dar nici pe ceilalţi politicieni nu-i dă cultura afară din casă. Însă problema e alta. Băsescu e un om, dar şi un exponent. Ar trebui să ne întrebăm ce forţe reprezintă în acest joc şi ce forţe reprezintă ceilalţi. Cred că voi vota cu el din simplul motiv că nu-i reprezinta pe Voiculescu, Vântu sau Patriciu.
Deocamdată, Antonescu e o parodie a lui Obama. Chiar aşa s-a prezentat el însuşi. Dar, dincolo de acest handicap, îmi pare un băiat inteligent, chiar dacă are nume de floare şi părul vopsit. Ar putea fi o soluţie pentru runda următoare a prezidenţialelor.
Geoană joacă un rol care nu i se potriveşte deloc. Reprezintă un partid cu mulţi oameni de valoare, dar şi mai mulţi şnapani. L-au băgat în faţă ca să facă mişto de el. Geoană are permanent un rictus în colţul gurii, parcă ar suferi de ulcer gastric. Asta mă face să cred că locul lui e taman în altă parte decît acolo unde se află – oriunde s-ar afla.
Simona Popescu îl execută în cel mai elegant stil pe „doctor”.
Crin Antonescu. Adolescentin (cuvînt cu conotaţii pozitive, pentru mine). Devine interesant cînd se supără. Parcă ar fi de stînga! (Specific: nu „stînga” de la noi!).
Traian Băsescu. În materie de oameni politici, cea mai mare deziluzie pe care am avut-o după 1989. Credeam că e Popeye Marinarul şi cînd-colo parcă e Bluto. Seamănă cu o iguană. E neclintit. Şi rece. Chiar dacă, paradoxal, are lacrima uşoară, cum se zice, dansează în mulţime sau vizitează biserici.
Mircea Geoană. Are mai degrabă alura unui politician de dreapta. Joacă un rol care nu i se potriveşte. Nu are destul patos, nu are entuziasm, nici disperarea unui om de stînga veritabilă. Ca să fie mai clar, pentru mine un intelectual de stînga ar fi unul care să aducă puţin cu Slavoj Zizek.
Sorin Oprescu. Nu-mi plac acei doctori care tutuiesc pacienţii. Nu-mi plac oamenii politici care se comportă ca unii doctori.
Ana Maria Sandu ştie de ce nu prea e luat Geoană în serios. Pentru că e tare în animaţie.
Traian Băsescu: un amestec pervers de putere şi kitsch. Cred că discursul lui de om dintr-o bucată nu mai ţine. Bîlciul politic pe care l-a întreţinut ne va costa scump în continuare.
Crin Antonescu: Nu e o figură “rodată” în peisajul politic românesc, ăsta ar fi marele atu. Nu ştiu dacă discursul lui electoral poate prinde la mase.
Sorin Oprescu: un habarnist cu tupeu. Combinaţia de domn doctor care n-are frică de duşmani şi spune apăsat lucrurilor pe nume a mers o dată la alegerile pentru primăria capitalei. Şi s-a dovedit că pacientul e mort în păpuşoi.
Mircea Goană: are ceva de personaj de desen animat. Se agită, dă din mîini şi din picioare, dar nu-l prea ia nimeni în serios.
Florin Lăzărescu are un deja-vu cu orchestra de pe Titanic.
Văd actuala echipă de candidaţi pentru Cotroceni ca pe-o orchestră freaky de pe Titanic: cu Antonescu – pianist de jazz, Geoană – trîntitor de talgere, Oprescu – ţambalist de-al nostru din popor, Vadim – trompetist de fanfară militară şi cu Băsescu – dirijor întors cu faţa către public şi, evident, căpitan de vas în acelaşi timp. Aaa, plus Becali, care le lipeşte bani pe frunte…
Lucian Dan Teodorovici explică de ce nu e Băsescu fin şi e Geoană pesedistul perfect.
Sorin Oprescu este, indiscutabil, omul care a participat la cele mai multe competiţii electorale dintre toţi chirurgii români.
Traian Băsescu ar fi fost cu adevărat un fin, dacă n-ar fi ales să joace mai mereu rolul de naş, în politică şi nu numai.
Mircea Geoană este prototipul pesedistului perfect pentru binele ţării, adică unul care participă la competiţii, dar nu cîştigă niciodată.
Crin Antonescu a dovedit în ultima vreme că se poate să fii foarte vizibil din poziţia de lider al grupului parlamentar liberal, dar aproape invizibil ca şef al PNL şi candidat la preşedinţia României.
Gigi Becali la Palatul Cotroceni ar însemna un spectacol din nefericire demn de România, cel puţin de acea Românie care ni se-arată pe la televizor.
Corneliu Vadim Tudor este politicianul pe care oricine şi l-ar dori drept contracandidat în turul al doilea la prezidenţiale.
Florin Iaru i-a expediat în două minute la telefon pe toţi. Şi am mai avut şi timp să mai vorbim despre una-alta.
Băsescu: Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii.
Antonescu: Dacă n-ar fi atît de leneş, ar fi normal.
Geoană: Poţi să-l întorci ca pe o mănuşă, el tot ciorap e.
Oprescu este iepurele din mîneca lui Geoană pe care îl scoate Băsescu.
Şerban Foarţă, poetul jocurilor prin excelenţă, a avut de data asta o singură dorinţă serioasă – aceea de a-şi descrie candidatul preferat şi atît:
Crin Antonescu e un om realmente din interiorul unei lumi neumbrite de relaţii dubioase cu vechiul regim şi pentru că sînt convins că un preşedinte nu trebuie să fie neapărat zmeul din poveste care dă cu buzduganul unde şi cînd apucă. Nu trebuie să fie nici Iorga – care a fost premier şi a fost rău. Îl prefer pe Crin Antonescu şi pentru fineţea cu care cred că va fi capabil să rezolve problemele spinoase. Nu e obligatoriu să tai nodul gordian cu sabia, mai inteligent e să deznozi ghemotocul.
