Scrisoarea integrală a lui Barna: ”Dacian, aici este USR. Aici nu poate să meargă așa!”

Scrisoarea integrală a lui Barna: ”Dacian, aici este USR. Aici nu poate să meargă așa!”

februarie 4, 2022 6

USR este în pragul exploziei interne. Dacian Cioloș și Dan Barna se află în război total. Primul vrea să schimbe regulile jocului și să preia practic controlul partidului (acum, Cioloș e președinte, dar Biroul de conducere nu îi e favorabil), iar al doilea nu concepe ca președintele partidului să dea un fel de lovitură de palat, ca să-i ”radă” oamenii.

Vox Publica a intrat în posesia scrisorii integrale trimis de Dan Barna colegilor din USR, unde explică pe larg că nu mai înțelege ce vrea Dacian Cioloș.

Scrisoarea lui Dan Barna către USR-iști

”Dragi colegi,

Mărturisesc că nu am înțeles mesajul pe care a vrut să ni-l transmită președintele partidului în ultima ședință de Birou Național.
Am decis să vă scriu acest mesaj, cu senzația că s-a epuizat capacitatea de a dialoga direct cu Dacian. Și pentru că, de trei luni, președintele alege să comu­nice cu colegii singur, flltrând realitatea din BN unilateral. Cum de altfel a făcut și acum când ne-a pus pe masă un program al președintelui și a anunțat că ori îl acceptăm, ori ne despărțim.

Mărturisesc că, oricât am încercat să nu îl încurc pe președintele ales, nu înțeleg. Personal, am luat o pauză în ultimele luni, mi-a prins bine să stau cu copilul.

Alegerile noastre de după fuziune ne-au adus în situația în care Dacian a câștigat președinția. Am recunoscut fair rezultatul. Dar noului președinte nu i-au plăcut rezultatele alegerilor pentru Biroul Național. Am aflat și din presă că majo­ritatea îl incomodează. Am pus asta pe seama perioadei de acomodare.

Am aflat însă, în ultima ședință că, în opinia sa, nimic nu funcționează, că totul trebuie schimbat. Și a propus președintele Cioloș ca partidul să fie condus din afară. Comitete și comisii care organizează partidul, care fac numiri. Cine anume? Nu știm. Practic ne-a dat un ultimatum pentru golirea de sens a USR și înlocuirea cu comitete și comiții.

I-am zis în ședință, îi scriu și aici: Dacian, oamenii ne-au ales să colaborăm. Nu merge așa, când nu îți convine reinventezi partidul. În afara statutului și în afara democrației.

Inventezi în programul tău, pe care ni l-ai pus în față cu un ultimatum, non-probleme. Ne spui sec și arogant: votați sau plec.
Nu e clar ce vrea Dacian să votăm. Că vrea să facă publică o organigramă care este deja publică? Că vrea să schimbe un secretar general pe care l-a felicitat pentru activitate? Propune digitalizarea. Există deja, avem instrumentele unui partid digital. Ar fi fost bine să îndemne membrii să le folosească mai mult, dacă tot a descoperit că poate trimite mesaje tuturor useriștilor.
E parte din jobul președintelui să construiască consens. De altfel, asta a promis.

Așa și-a construit campania electorală. M-a atacat că nu mă pricep să construiesc consensul. Am luat o pauză. Acum e clar că Dacian nu vrea consens, ci vrea un partid pe persoană fizică.
Nu are loc de majoritatea din BN. De fapt, nu are loc de partid. Și vrea să înlocuiască USR cu comitete alese de el însuși.
Și cel mai ciudat e că lucrurile în BN au funcționat.

Peste 90% din decizii s-au luat prin unanimitate. I-am spus că trebuie să ne orientăm spre public, spre extern, spre campanii, să avem încă vibe-ul de la “Fără Penali”. Dacian a ales să se concentreze pe controlul intern. Nu a putut să intre cu picioarele peste alegerile din Diaspora. A propus o schimbare a regulilor la acele alegeri: să își valideze membrii emailul. Am acceptat-o. Nu a ieșit la vot cine a vrut el. A încercat să anuleze alegerile.

În rest, Biroul Național a votat tot ce a propus președintele.

Patru ani am negociat, discutat, am condus un partid complicat ca niciun altul. Am așteptat de la noul președinte să lucreze pentru consens. A venit însă să ne propună un program care suprascrie statutul și funcționarea partidului. Dacian încearcă un transfer de responsabilitate de la lideri aleși la comitete alese de el însuși.

Și, cel mai grav, este că aruncă partidul în aer acum când România așteaptă de la USR și președintele său o viziune europeană, liberală, modernizatoare. Suntem prinși între un guvern mamut, corupt și inept și forțele radicale care cresc. Să vii acum să declanșezi o luptă pentru putere internă pentru că nu facem toți frumos este iresponsabil.

Să vii acum și să propui membrilor ca ei să tragă pentru a convinge românii că suntem soluția și apoi să vină comitete externe să guverneze este greșit politic, periculos din punct de vedere democratic și iresponsabil pentru un Președinte.
Toate acestea se regăsesc într-un program care ne este pus în față brusc, neconsensual. Un ultimatum, practic.
Dacian, aici este USR. Aici nu poate să meargă așa.

Dan Barna”

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.