Sexismul bărbatului român. Probabil, am făcut o prostie
În Cotidianul de azi am scris o părere sinceră despre drama banală a femeilor românce. Spun „sinceră” nu pentru că mi-aş fi făcut vreo schimbare de sex între timp, ci pentru că am sintetizat sute de poveşti spuse de prietenele mele despre hărţuirea sexuală în cele mai variate forme: la slujbă, la volan, la şcoală etc. Am avut şi pretextul jurnalistic – un studiu asupra hărţuirii sexuale apărut acum vreo două zile.
Pînă la urmă am avut impresia că am făcut o prostie. Comentariile legate de articol au fost dominate de cîţiva bizoni care consideră că un decolteu înseamnă invitaţie la viol. M-a băgat în depresie prostia bărbătească, m-au scos din depresie cîteva replici bune pe acelaşi forum. Ca de obicei însă, bădăranii au gura mai mare şi mai mult timp liber la dispoziţie ca să-şi expectoreze filozofiile.
Rămîn la părerea fermă că sexismul e în România sport naţional. Am auzit mame acuzîndu-şi fiicele că s-au lăsat agresate. Am o prietenă care s-a „refugiat” în Vest şi din motivul foarte simplu că nu se mai putea certa în fiecare zi cu dobitoci libidinoşi din metrou. Pînă la urmă, cred că ar fi îndreptăţite să-şi ceară azil politic într-o ţară dominată de bărbaţi care nu-şi dau seama că sînt violenţi sau care cred că e un semn de gentileţe să taxezi fiecare corp frumos cu o ejaculare măcar verbală.
