SRI, bănci. Cine are spate?

februarie 13, 2019 3

Trei scurte:

1. SRI a raspuns (de fapt Marincea i-a răspuns lui Cristoiu): avem prea multi angajați, prea multe atribuții prin lege, în plus plătim pensii foarte mari pentru toti pensionații de tineri. Corect. PSD trebuia sa atace cu o lege ca lumea făcută și să taie responsabil (mai mult), micșorând venituri idioate care nu fac altceva decât să promoveze camarile secrete pensionare care fac toată ziua politică prin cafenele conspirative din orașele mari. Dar important este faptul că purtătorul de cuvânt ne arată o uriașă structură de rentierism cu ștampilă ”secret”.

Să nu trecem ușor și peste ironia că SRI se comportă și el ca un SRL tipic din România – cum are o problemă o dă pe ”cheltuielile sociale”. Să amintim însă cât de multe cheltuieli au mers în academisme plagiatoare de ungere a unor baștani politici-semisecreți, câte cheltuieli merg în întreținerea unui soi de stat social paralel pentru angajați (sănătate specială pentru noi și ai noștri, învățământ la fel – ce să mai, gândire de cartier de Pipera, cu tot cu barieră).

2. Zamfir a fost foarte slab în atacul la Isărescu din Parlament. Oricum PSD nu e pregătit să atace probleme cheie pentru că e varză în două direcții: nu a știut să facă diplomație, să-și asigure spate strategic (cum a făcut Viktor Orban cu PPE, care și acum îl ține în spate contra deal-urilor de business avantajoase și din ce în ce mai grele pentru lucrătorul maghiar); nu a știut să-și construiască propagandă decât la nivel vag tabloid, mult zgomot după care dușamnii învie revigorați (vezi antibăsismele, antisereismele, toate soldate cu neputință instituțională și meschinărie de leadership după ce au câștigat alegerile).

Deja se zvonește și se răspândește (și cu ajutorul lui Tăriceanu) ideea că trebuie retrasă ordonanța 114. Defectele ei le-am mai discutat aici. Unul dintre principalele minusuri: nu a prevalat ideea de taxare a formelor de monopol, oligarhii, carteluri, ci ”să-i luăm scula lui Isărescu”. Isărescu e cu Troica în spate, PSD l-a trimis pe Zamfir să-l facă de râs. Nu a reușit să-și câștige  drept aliați nici măcar doi dintre foștii săi miniștri: Georgescu și Voinea. Riscul e să rămână fără forme de taxare coerente, dar și cu banii luați după istericalelor făcute de marele business. Cum e mai rău: să strigi, dup-aia să te retragi.

Însă ce e mai rău și mai rău e că elitele victorioase bancar-tehnocrate nu înțeleg că PSD încă are nas la tendințele populare care sunt, ca în toată Europa, acelea de a tăia din privilegii și inegalități, cu orice preț. PSD face deocamdată show, nu e pregătit ideologic să facă astfel de pași, deocamdată propune farse sociale, dar asta nu înseamnă că ele nu întâmpină nevoi reale.

3. S-au mai adăugat și alte scandaluri pe lângă cele tradiționale cu bugetul (apropo, astea cu votări bâlbâite în miezul nopții sunt vechi, nouă e întârzierea și mai mare decât de obicei), cormoranii lui Daea (care chiar i-a dat o glumă bună peste nas unui deputat de la PNL care tot ce putea să zică e că dă din deget ca Ceaușescu), ore de sport pentru copii tăiate (Andronescu a negat vehement un astfel de proiect și totuși el a ocupat agenda nestingherit). Și mai ales un Dragnea care a fugit din nou, care după ce poza în creireru-patriei cu Vâlcov și bugetul, acum nu mai răspunde pentru nimic.

Revenim cu știrea zilei: SRI are un buget mai mic (până la urmă s-a tăiat jumătate din cât era proiectat). Ba chiar SRI a făcut o criză de luciditate și se recunoaște și drept ce e: un mamut anchilozat, supradimensionat, bine plătit și pensionat. Însă asta nu e o scuză pentru toți analiștii care îi dau cu amenințarea teroristă și lupta cu Rusia și nu mai știu ce: ați fost puși în off side chiar de SRI, cei mai mulți bani se cheltuie pe sinecuri de care, da, poate beneficiați. Fraților, am asistat pe timp de criză la austeritate de fier dublată de măriri constante ale acestor bugete secrete. Era o chestiune de timp. Și nu vă uitați la PSD. Întrebați, și nu numai voi, ci și ăia de pe la poliție, justiție, întrebați oamenii ce părere au despre toate aceste caste de farniente strategici, judecători, procurori, sereiști, polițiști. Pur și simplu e aberant. Aberația, fie vorba între noi, se poate corecta rapid doar cu taxare progresivă, care să lovească în mod special în venituri publice enorme.

 

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.