Axioma Breban: Păi ce, te miri că te scuipă în cap politicianul, comunist sau capitalist? Păi dacă te vede că ești gîlmă, că nu te miști!

Am ajuns frumos lîngă Luterană, am parcat și am urcat la apartamentul lui Nicolae Breban. Mi-a deschis un soi de Clark Gable, puțin mai grăsuț. Am băut un whisky. Am tot încercat zadarnic să-l opresc din vorbă, să dau discuției o direcție precisă. Dar la ce bun? A ieșit oricum perfect: un scriitor care vorbește cu o plăcere suspectă, exact așa cum scrie. Nu o să înțeleg niciodată cum a reușit Breban să nu fie cel mai mare star de televiziune din ultimii 20 de ani.
Se uita la un film de tinerețe („Day of the fight”) al lui Kubrik, pe TCM. Am stat în semiîntuneric. A aprins la un moment dat o veioză micuță. M-a servit cu niște băutură, "un malț", mi-a adus scrumieră. Mi-a spus din start - probabil ca să nu-mi fac iluzii că ne putem împrieteni prea mult –, că știe că eu i-am ras un roman („Voința de putere” – am scris o cronică acum vreo 7-8 ani), dar că mă înțelege, așa-s tinerii.

Întîlnirea a fost incredibilă. M-am simțit excelent cu un tip de care nu mă simt apropiat în nici un fel. Dar e viu și e o forță. Are cîteva credințe clare, precise. Trebuie să scrii mult, să fii harnic, și după aia poate să vină potopul. Candidatura pentru președinția Uniunii Scriitorilor i-a venit mai mult la nervi. A fost împins de alții. Îl priveam cît umor, dar și cît orgoliu nebun emană și nu înțelegeam cum de nu e un star. Are exact tipul acela de consum absolut al starului TV – spune tot, se aruncă în teorii nebunești, se laudă tot timpul.
Un lucru are în plus: și în cele mai fantasmagorice divagații, tipul e deștept. De fapt, am întîlnit exact omul pe care mi-l închipuiam după ce i-am citit majoritatea cărților. Dezlînat, divagant, narcisist, inteligent, sclipitor uneori, ironic, un megapovestitor (ar trebui făcute vreo 24 de ore de înregistrări pentru TVR acum!), naiv, ultra-macho, un Don Juan puțin obosit etc. Dacă lumea l-ar ști mai mult, dacă l-ar vedea cum povestește (și dacă el ar fi așa natural cum a fost în discuția noastră – poate am fost un privilegiat), sigur scriitorii români ar deveni instant o marfă „mai comercială”.
Veți vedea că majoritatea întrebărilor mele sînt neterminate și intervin în mijlocul unor fraze și anecdote luxuriante. Interviul n-a început cu o întrebare. N-am avut cînd. Doar am apucat să cer permisiunea să dau drumul la reportofon...

Eu nu vreau să merg contra lui Manolescu, dar vreau să merg contra imaginii detestabile, jalnice, penibile a scriitorului român în societate. N-am fost niciodată atît de jos sub comuniști. Și eu, cu aroganța mea ardeleană, cu aroganța mea dintotdeauna, nu accept acest lucru și, dacă e să fie, atunci mă angajez cîțiva ani să îi rad pe măgarii ăștia de la Guvern. Niciodată n-am auzit vreun ministru al culturii să se bată pentru bani, pentru fonduri...

Nu au, domnul Breban, e criză, de unde bani și pentru scriitori?

Ăstea-s niște minciuni fără margini, dragul meu. Depinde ce faci cu criza, cum o manipulezi, unde pui prioritățile. Sînt niște bani enormi în această țară. Acum vreo două luni, un amic, Varujan Vosganian, m-a rugat să-i scriu cîteva rînduri pe coperta patru a cărții lui. I-am scris. Apoi m-a rugat să vin cu el prin cîteva orașe, am fost. Și acum m-a rugat să merg cu el în tot Ardealul. I-am spus, Varujan, tu nu vrei acum să-ți dublez ție campania electorală. Și el a zis: Nu, că eu nu scot nici o vorbă. Eu i-am spus: tu nu scoți nici o vorbă, dar oamenii nu sînt tîmpiți. Am vorbit așa cu el, mergînd cu mașina peste tot, și am aflat ce bani învîrt ei...  Nici un ministru al notru, nici un președinte al Uniunii Scriitorilor nu s-a bătut. Eu aș merge pînă într-acolo încît aș ieși în stradă.

Fac o paranteză. Acum vreo 30 de ani eram la Birt, aici la Suciu, eram vreo 15-20 de scriitori, Nichita, Fănuș, Traian Iancu – care era șeful fondului literar și ofițer – etc. Preda se plîngea că-i iau editura și, după vreo două ore, plictisit, le zic: dom’le, ce tot discutăm atîta, știți ce?, haideți să ne întîlnim dimineață în Piața Victoriei și coborîm cu  toții pe Calea Victoriei... „Cum așa?”, mi-au zis ei. „Nu facem nimic dom’le, doar coborîm, luăm cu noi două sticle de whisky, un termos de cafea", le spun eu. La care Iancu: „Nicolae, agiți oamenii contra partidului?” N-au vrut...

Am intrat la Diverta, erau multe rafturi cu tot felul de cărți și  nici un volum al unui scriitor român. Și la tîrgul de carte mă întîlnesc cu niște scriitori și le-am zis, domnule, nu se poate așa, nici o carte a unui scriitor român! Și ei mi-au zis „Păi, și ce să facem?”. Păi, pichetați în față, nu lăsați pe nimeni să intre o zi, luați o sticlă de whisky...

Deci ar fi motive și elemente de luptă, că dacă ei în serios minciunile lor, că nu-s bani, că e criză... Astea-s niște minciuni fără margini.

Nu puteți să spuneți că e o mincină, în jurul nostru oamenii chiar își pierd joburile, chiar nu mai au bani...

Dragul meu Rogozan, cînd eram noi tinerei, cu prietenii mei, niște trențăroși amărîți, Matei, Nichita, Cezar, eu le spuneam: „Futu-le muma-n cur la ăștia, praf îi facem.” Și Matei, așa elegant, îi spune lui Nichita: "Auzi, spune-i prietenului tău care a venit din Lugoj că e naiv”. Și ne-a explicat doctoral o oră că nu se poate, că ăștia o să-și împingă oamenii lor, copiii de muncitori, să devină scriitori. Erau glorii mari, Deșliu și ăștia. După o oră-două, tufliți amicii mei, Matei și el doctoral, cu multe argumente, către mine: "Nu prea crezi, nu?". (El nu prea credea în mine, pînă i-a dus în manuscris Nichita romanul meu „Francisca” a crezut mereu că eu sînt un diletant, un...). Și zic, mă Matei, ai dreptate, argumente, își împing oamenii lor, marii scriitori sînt dați afară sau sînt în pușcărie. Dar eu îs din Oaș, măi! Bunicul meu Nicolae Breban a fost preot foarte aproape de Negrești Oaș. Și acolo, dacă ești băiat, ți se dă de la șase ani o trăistucă, un cuțit și te învață țîpurituri: „Niși jăndaru nu-i de fier să nu intre brifca în el". Și tu-mi zici că jăndaru e de fier. Da’ io nu cred mă, nu cred pînă nu bag brifca-n el.

Trec vreo 10-12 ani, Romania literara la sediul vechi...  Șampanie. Jos mașini. Eu membru în Comitetul Central, șef total, membru în conuducerea Uniunii scriitorilor. Nichita mă rugase să-l iau adjunct. Aveam patru posturi libere. În primele cinci minute l-am pus pe Nichita – și cînd a murit rămăsese cu funcția de adjunct. Și era și Matei. Și-i zic (imită graiul maramureșean): mă, Matei, vezi mă că nu-i de fier, mă, eu am vrut să bag numai brifca, da’ mie mi-a intrat mîna pîn’ la cot. Nici nu mai știu cum s-o scot, măi...

Și atunci ați ajuns în funcția aia și, în afară de faptul că generația dumneavostră a avut de cîștigat și ați avut probabil ce-a mai mare putere dintre toți scriitorii de după 50, nu ați făcut...

Da, dar am luptat, am cîștigat-o. Ne-am și compromis. Eu m-am compromis. Ce căutam eu în CC? Scosesem deja „Animale bolnave”, toți mi-au spus: „nu te băga”. Domnule, mi s-a părut tare Ceaușescu în 68-69, zic "hai, domnule"...

Atunci a fost un moment de grație, dar a fost și momentul în care Ceaușescu a început să se izoleze...

Noi nu sîntem mari luptători, mai ales ăștia din sud. Dumneata ești de aici din sud, nu?

Focșani...

A, atunci mai ai o mică speranță. Nu, sudicii ăștia, două trei secole de fanariotism, s-au îmbibat de o splendidă limbă romînească, de rafinamentele grecești, însă cu duplicitatea și „triplicitatea” caracterului...

Nu știu să dea cu cuțîtu’ deloc.

Nu că nu știu, nu știu momentul cînd trebuie dat. Și nu trebuie să dai, doar să-l scoți. Îl scoți și vezi că ăla din fața ta se cacă pe el.

Eu am stat 18 ani fără nici un venit. Și m-a întrebat un tovăraș de la partid, un tip destul de înalt, „dom’le Breban, dar dumneavostră nu vă e frică”. Și i-am spus: „Ba da, dar nu foarte taaaree”.

Plus că oamenii de aici se și prefac că le e frică. Adică e atîta prefecătorie că nu mai știi cînd e real, cînd nu e real. În sfîrșit...

Spuneți că dacă o să cîștigați lupta...

Nu, nu, eu nu spun nimic. E o aventură din punctul meu de vedere de prost gust. La vîrsta mea, și la numele meu n-am ce să mai caut să mă amestec în rafinata gloată a scriitorilor români... Dar situația e jalnică și eu nu o accept. E impardonabil ca noi să fim a optușpea roată de la căruță, să fim disprețuiți.

Și concret ce-o să faceți, o să ieșiți în stradă și o să protestați...

Nu, nu, fii cuminte. E suficient să-i anunț că ies în stradă... Pe mine mă și cunosc. Ei știu că Breban cînd zice face, e dement. Sînt credibil, într-un sens, cred. Pînă la a ieși în stradă sînt cîteva acte posibile. De exemplu, de ani de zile amicii mei de la Academie și de la Uniune se plîng că nu li se acordă atenție. Pentru că oamenii care au condus nu trăiesc vremurile noi. Pentru că acum dacă vrei reclamă ți-o faci tu singur, astea-s vremurile noi! Uniunea Scriitorilor, ciudat, are încă un fel de prestigiu, mai mare decît Academia, care s-a tot consumat în scandaluri, în ultimii ani.

Aș face un birou de presă. În fiecare lună o să invit jurnaliști, profitînd de faptul că sînt și mulți scriitori tineri printre jurnaliști, o să aduc un vin bun (am la Valea Călugărească un om), niște brînzeturi, ca la Paris. Și stăm de vorbă, despre orice, și despre politică.

Nu vi se pare că mai ales scriitorii tineri nu prea mai vorbesc despre politică, nu ies în față, nu se implică.

Dragul meu, unii scriitori trebuie să facă politică, alții nu. Manolescu n-are fibră de politician. Eu m-am băgat în Partid și în doi ani eram în toate conducerile, am ajuns și membru în CC, o să-ți povestesc odată cum a fost. Unii au o fibră... Manolescu n-are cinismul minim necesar în politică. Nu poți să mergi cu idei advărate. Sau, cum face el, ceea ce e mai grav, cu raționamente cerebrale. Politica și femeile se cuceresc de aici, din plexul solar și din coaie. Și dacă stai în fața unei mulțimi care e atît de eteroclită și tu faci paradoxuri, peste 10 minute ăia pleacă. Și cîștigă un Vadim care vobește din vintre...

Băsescu are coaie?

Da, el e singurul animal politic. Căruia îi scapă acum lucrurile din mînă. Dar, mă rog, a fost și așa grozav: dintr-un mic ministru al transporturilor a ajuns primar și apoi președinte.

O să-l votați? De cine vă place acum?

Hai să-ți dau un răspuns de politician. Îmi place politicianul care e dușmanul dușmanului meu. Simplu?

Destul de simplu dacă aș ști cine e dușmanul dumneavoastră...

Gîndește-te ce scriitori s-au lipit de Băsescu.

Mai puțini scriitori, mai mulți filozofi...

Da, ca să înțelegi pe cine voi vota eu. Nu pe Băsescu. Îmi pare rău, mi-e simpatic... El mi-a dat sediul! Și Varujan, drăguț, acum cîțiva ani... Băsescu era primar, erau alegeri. Și Trăienel ne-a primit, ne-a servit cu un ceai englezesc foarte bun. Și a tăcut. Am sporovăit jumătate de oră, cît am vrut. Și mi-a promis sediul: dați-mi telefon după alegeri. Eu îi zic: Domnule Băsescu, vă admir – eu, de obicei, nu prea admir așa... – vă admir că v-ați luptat cu Năstase și n-ați căzut în genunchi. Bravo, domnule! Și cred că o să cîștigați alegerile. Și Băsescu mi-a zis: vino la mine după alegeri. Zic: Domnule, toate proverbele românești sînt luate de la latini, de la franțuji, de la nemți, eu știu doar două făcute de români. Unul din ele spune: „Ferește-te a doua zi după victorie”. Păi vreți să mă feresc a doua zi după victorie? Am rezolvat atunci cu sediul...

Deci Băsescu e într-adevăr un zoon politikon.

Și totuși n-o să votați cu el... Cu cine o să votați?

Mda, nu știu. Băiatul ăsta, Antonescu, e deștept, dar prea tînăr.

Acum funcționează votul de refuz. Și în Franța e la fel, e puternic votul de refuz. Sper că va funcționa și la Uniunea scriitorilor (rîde). Eu am fost indignat cînd Parlamentul l-a scos pe președinte din scaun. Și s-a dus stabilitatea politică.

Paranteză. E zvon că pe Geoană îl susțin americanii... Cea mai bună postură a lui, de altfel, cred că a fost acolo, ca ambasador... Cu micul lui ștaif de inginer.

Nu prea vorbește corect limba română...

Da, dar americanii nu prea observă asta. La români nu-i foarte grav pentru că aproape toți vorbesc prost... Pare că trage cu ochiul la populație, știi? Așa, mai face un dezacord...

Aa, deci spuneți că greșește din populism?

Din populism... (rîde)

De ce vă sînt dușmani intelectualii de la GDS?

Reproșez GDS-ului și lui Manolescu că au dat la o parte pe marii creatori de după război.

Să iei locul adevăraților creatori, poeților și prozatorilor, Preda, Stănescu, Mazilescu... Sînt cîteva nume care s-au instalat pe sticlă și nu sînt scriitori. Cu o singură excepție: Cărtărescu, prozatorul. El a fost deștept cînd a trecut de la poezie la proză după 1990. A fost enorm umflat de Manolescu și de Liiceanu, zăpăcindu-l total. Băiatul e total zăpăcit, el nu mai știe dacă scrie bine sau prost. Eu am citit doar Orbitor atît, mi-a dat-o el. Este o carte bună, am luat amîndoi premiu la Uniunea Scriitorilor în acel an, eu pentru o trilogie el doar pentru primul volum. Cînd a terminat-o el, eu aveam deja o tetralogie. Dar bine, nu se compară cu mine, ca forță (mustăcește ironic). Dar, cu excepția lui Cărtărescu din care au creat un eveniment literar... Vezi ce paradox! În ultimii 20 de ani s-a creat un singur eveniment literar. Comunismul și Ceaușescu au creat opt evenimente literare, nu? Bănuiești care sînt, nu?

Acum îi număr în minte...

Păi da, Preda Bănulescu, Dimov, Baltag, Ivănescu. Vezi ce nume?

Deci scriitorilor le face bine totalitarismul?

E mult spus. Nu le face bine. Marile valori europene ale secolului în secolele 18 și 19 au fost create în oligarhii și autocrații dure, ca-n Rusia, cea mai mare școală de proză din lume. Sau în landurile germane, unde prinții germani erau foarte duri. Lumea nu înțelege bine paradoxurile astea. Ai să vezi că la capitolul Manolescu din cartea mea îi spun că libertatea individuală nu are legătură cu libertatea publică. Și el s-a lăsat înșelat de libertatea celorlalți și și-a pierdut-o pe a lui...

Interesant..

Păi eu nu scriu decît lucruri interesante. Că, altfel, nici nu deranjez lumea.

Dumneata n-ai înțeles, domnule Manolescu, fostul meu prieten, că în clipa cînd masele își cîștigă libertatea, tu te cocîrjești, te ghemuiești și mai tare pe vocația ta, devii și mai rob al propriei vocații și abia atunci ești liber. Nu împrăștiindu-te în zoaiele maselor. În sfîrșit...

Le reproșez intelectualilor că marginalizează marii creatori de după război. O ating și pe fata aia, Pârvulescu, care a spus că toate premiile uniunii scriitorilor sînt fără valoare...

Nu, n-a spus așa ceva, spune că s-au acordat și politic...

Nu, nu, nu. Am fost eu în librărie, am citit cartea și spune așa „că nu au avut valoare”. Nici nu-i mai spun numele, să-i spunem I.P. Ca și pe măgarul ăla de Popescu care l-a înjurat pe Nichita și a cerut să ardem opera lui. Nici nu-i mai spun numele. Un băiat fascistoid care cere să ardem opera celui mai mare poet de după război. Nici Simion n-a sărit atunci, nici Uricariu. Cînd două corpusuri mari ale unei culturi nu mai reacționează (Academia și Uniunea, nota mea) sînt moarte sau pervertite.

Cum adică, românii nu au creat valoare 50 de ani? Se afirmă uneori niște gogomănii sfruntate... Dar, domnule Rogozanu, grav nu e să fii atacat, grav e să nu ai iritabilitatea despre care învățăm noi la bilogie (pocnește din degete repetat), la celulele vii.

Despre asta vă vorbeam, lipsa de reacție...

Prima calitate a unei celule vii: i-ri-ta-bi-li-ta-tea! După aia vin celelalte, adaptabilitatea etc. Păi cum, ce, te miri că te scuipă în cap politicianul, comunist sau capitalist? Păi dacă te vede că ești gîlmă, că nu te miști?

Îi reproșez GDS-ului, ca și lui Manolescu, că au introdus în lumea literară criteriul politic, falsa luptă împotriva comunismului... Înainte, nu a luptat nici unul dintre băieții ăștia împotriva comunismului.

Nu prea v-a plăcut Raportul lui Tismăneanu...

Nu, nu mi-a plăcut. Ideea a fost bună, dar Băsescu a făcut-o prost. A dat rasol. Nu numai că l-a chemat pe Tismăneanu, fiul unui activist stalinist politic...

Ce vină are el că tatăl lui...

N-are nici o vină! Dar are sechele. De ce l-a pus șef?, putea să-l facă adjunct. Trebuia șef din România, avem istorici foarte buni la Iași, și în București avem cîțiva. Nu a fost consultată Academia Română, e foarte grav, foarte grav!

Păi chiar dvs ați spus că s-au întîmplat lucruri în neregulă acolo...

Nu, în ultimul timp nu mai e așa. Au fost Doinaș, este Breban. Ar trebui să mai fie Balotă, Cimpoeșu, l-am propus și pe Cărtărescu.

Vreau să te întreb ceva, că ești și jurnalist, de ce acolo, în balcon în Parlament, de ce n-am fost și eu, și Eugen Simion. De ce a fost doar Patapievici? Sigur că măgarul ăla de Vadim a profitat, e un Cațavencu. Pe care îl iubim cu toții. Vouă vă place Caragiale! Mie nu-mi plac piesele, el este cel mai mare nuvelist român.

Revin, eu n-am citit Raportul, dar dacă nu au fost consultați istoricii mari, Academia...

GDS-ul a devenit rapid o sectă care s-a băgat în politică, l-a împins pe Constantinescu. Dacă te bagi în zoaiele politice – zoaiele ies cînd se prăbușeșete un mare sistem.

Una din greșelile "Romaniei literare" a fost dihonia cu cei patru: Simion, Valeriu Cristea, Fănuș Neagu, Sorescu. Ce caută dihonia în lumea noastră literară? Valeriu Cristea făcuse un clip de susținere pentru Iliescu și l-au umplut de zoaie... De ce? Iliescu era ales prin vot secret și popular. Ce caută politica în lumea noastră?

Păi spuneați că e important ca scriitorii să facă politică...

Nu, n-am zis asta, fii atent, am zis că unii da, alții nu.

Iar ăștia de la GDS fac politică fără să se priceapă prea bine?

Nu, se pricep foarte bine. Dovadă că de zece ani au stat și au tras bani... se pricep foarte bine, chiar prea bine! Au manipulat bine sfori politice. Bravo lor, eu nu-i invidiez pentru salariile lor. Dar n-are ce să caute politica în lumea noastră literară. Cearta în 90 de acolo a pornit. În 90, la primele alegeri la Uniunea scriitorilor, Simion s-a ridicat și a propus ca revistele literare să se ocupe de literatură. În prezidiu erau Manolescu, Doinaș și Blandiana. Dar Antonesei s-a ridicat și l-a ras dur de tot pe Simion. Nu știu de ce Simion are o imagine foarte proastă printre scriitori... Atunci s-au ridicat toți patru și au ieșit din sală. De atunci a început un atac îngrozitor împotriva grupului „apolitic”.

Dar uitați care e argumentul...

Stai puțin, argumentele sînt labe, știi ce-s alea labe?

Bun, atunci uitați care e „laba” lui Manolescu. El declară așa: domnule, eu nu am fost un dizident înainte de ’89, măcar după să intru în politică.

Așa, vrei să-ți traduc eu fraza lui?

Vă rog!

Am fost total speriat și ferit de politică de umbrela lui Ivașcu care mi-a ținut-o 30 de ani și m-am gîndit ia să mă fac eu președintele României după 89. Și m-am înnămolit...
Ce cauți în politică, ce cauți în altă meserie? Eu am fost doi ani membru supleant în CC, n-am știut cum să ies mai repede! Și eu am avut putere, nu ca Manolescu. Manolescu putea fi un mare critic și a devenit oportunist, și-a pierdut 10-15 ani în politică cu tot felul de zoaie politice. Am văzut cartea lui, nu credeam că o scoate, eu știam că toată viața lui a fost semi-steril.

Cum așa? A scris totuși foarte mult.

A scris foarte puțin! Simion a scris de două ori mai mult ca el. Iar voi, bre, generația dumitale scrieți foarte puțin.

N-avem timp.

Ee, știi ce înseamnă talent? Talentul înseamnă timp! N-are legătură cu metafora cu înzestrarea nativă... Ți-o spun eu. Talent înseamnă timp. N-ai timp, n-ai talent!, eu așa spun.

(Vorbim 10 minute de ce românii nu mai au roman, doar nuvelă. Breban spune că roman au doar nordicii, rusii. Ajungem la Camil Petrescu care a păcătuit pentru că a scris doar două romane bune.)

Trebuia să scrie încă 10. Tolstoi a scris enorm, Dostoievski a scris enorm. Știi cîte piese are Shakespeare? 37! Balzac are 80 de romane. A fi genial înseamnă a scrie mult și foarte bine. Și vii dumneata, Rogozanu, și-i spui lui Zola „nu mult, dar bine?”. Dragul meu, lenea voastră a românilor voi s-o scuzați cu aceste penibile opoziții: decît mult și prost, mai bine puțin și bun. Și-l ridicați în slăvi pe acest penibil diletant - nu eu spun, o spune Călinescu - Mateiu Caragiale. Cum se poate? Păi Răscoala e o demență, de o forță! Nouă ne trebuie cărți mari, păi noi nu putem mai mult? Camil Petrescu a scris puțin... Trebuia să scrie mult mai mult, s-a băgat în filozofie, vezi?, această nesiguranță...

Bine, vouă vi se pare că eu sînt un om de modă veche – cum și sînt! – care a luat-o ca ardeleanu "deamboulea" prin porumb... Dar numai așa se poate construi o operă! Modelul meu e marele model, voi aveți modele mici. Voi spuneți că sîntem prea mici, prea prostuți ca să abordăm mari teme...

Nu vezi că în douăzeci de ani nu a apărut nici un mare scriitor?

Păi și ce să facem. Să-l votăm iar pe Ceaușescu?

(zîmbește ironic) Nu te grăbi, nu te grăbi... Vezi, capcana omului inteligent e chiar inteligența. Spui naivități. Nu poate fi ăsta prezentul în România, eu îl refuz. Pentru voi tinerii e o lecție formidabilă, o temă de meditație, că în 20 de ani trebuia să apară ceva de nivel foarte înalt. Aveți noroc că nici dincolo nu apar mari nume acum... Americanii nu au nimic în afară de Faulkner.

Și Bellow?

Da, și Bellow... Mi-amintesc că m-am întîlnit cu Matei Călinescu și mi-a spus de Updike. Nu-l citisem, a coborît la o librărie și mi-a adus un exemplar. În vreo două trei zile m-a întrebat ce cred și i-am spus: „mîna a doua spre a treia”... Cu multe chestii vulgare. Eu citesc tot timpul Thomas Mann...

(Continuăm să vorbim de Mann și ajungem la Nietzsche, Breban amintind că românii n-au avut tupeu să-l publice decît pe șest, fără numele lui pe copertă pe vremea lui Ceașcă.)

Stilul fanariot, șmecherie. Ascultă, știi care e culmea, că șmecheria asta nu duce niciunde. Cînd eram tineri, stăteam la Capșa și ne întrebam cine cîștigă mai bine dintre scriitori.  Și tot Preda ieșea. Și cineva a zis: băi, păi, șmecheria e să ai caracter!

(Trecem brusc la hoție în politică, am pierdut complet controlul...)

Fii atent, axioma Breban: Toți politicienii din Europa fură. Mult mai mult ca aici. Dar își fac treaba, fac drumuri, creează locuri de muncă mult mai mult ca aici. Ăștia la noi doar fură. Ăsta e un furt necinstit. Peste o anumită sumă de cîștig începi să devii binefăcător, creezi locuri de muncă... Numai în România furi și fugi, furi și minți. Furi ca un prost. Dacă furi mult și nu faci nimic, se vede. Ești hoț prost. Ba mai și infestezi și justiția, dai bani și acolo.

Psihologic, abisal, înțeleg. Comunismul românesc a luat tot de la oameni, numai din furia lumpenului. Cînd a căzut, au apărut oamenii ăștia orbiți de o lăcomie agresivă.

Să ne întoarcem la competiția dvs. cu Manolescu, Ștefan Agopian....

Nu, nu, păi cum?, Nicolae Breban poate intra cu cineva în competiție? Ai exprimat fals poziția mea. Eu nu sînt în competiție cu Manolescu, singurul meu egal. Nici cu Ștefan Agopian care, sigur, mi-e prieten și care e un bun scriitor și un bun jurnalist, dar care de 20 de ani n-a mai scris nimic.

(rîd în hohote)

Păi nu, dragul meu, eu nu am respect pentru oamenii care nu-și fac meseria. Eu sînt meseriaș în roman și în ultima săptămîna am scos două cărți. Sînt harnic, dragul meu, iar ceilalți sînt leneși.

Deci, nu intru în competiție cu nimeni. Nici măcar cu Manolescu. Mă bucur că a reușit să scoată Istoria literaturii. Din păcate, s-a văzut că a dat rasol cu ultimii 20 de ani, n-a citit... Mai bine spunea „nu mă bag, n-am citit”...

Eu intru în competiție cu Thomas Mann. Eu sînt orgolios. Sînt iritat, indignat de soarta scriitorului în societatea de astăzi. Noi românii sîntem foarte mari palavragii și pricepuți în a ne scuza, lucru pe care l-am învățat de la turci sau nu știu de la cine. Am o mare admirație pentru englezi care atunci cînd le spui un neadevăr te mai întreabă o dată, „ce?”, nu-ți sar imediat în față.

I-am și spus odată lui Traian Coșovei care m-a întrerupt și mi-a zis că n-am dreptate: „Traian, și nu poți trăi cinci minute în nedreptate?”.

Dar aveți fraza foarte lungă, nu prea e drept.

Dar avem și foarte mult timp. În loc să stăm numai prin birturi, poate vorbim puțin despre Nietzsche sau Thomas Mann.

Deci, sînt iritat de soarta nedreaptă pe care scriitorul român înțelege acum  că i se datorează și lui, nu doar politicienilor. Înainte era simplu, dădeam vina pe niște securiști, niște inculți. Dar acum eu acuz niște oameni fini, inteligenți, cei de la GDS, care au introdus criteriul politic în lumea literară slăbindu-ne foarte mult. După 20 de ani, Eugen Simion are dreptate, nu Manolescu și Paler care în 90 credeau în politică.

Manolescu m-a făcut „oportunist”. Eu și scriu: „domnule Manolescu, fostul meu prieten”... Că m-a și apărat, n-a putut semna 4 luni pentru că mi-a apărat Bunavestire. „Oportunism de ce, dragă Manolescu, pentru că m-am întors în țară? Pentru că am luat o revistă? Oportunist de ce? Pentru că mai trăiesc încă”. O să vezi că e frumos finalul, patetic așa. O să-i fie greu să-mi răspundă. Mai ales că nu are talentul meu...

De asta intru eu în această luptă. Eu vreau să mă lupt cu guvernanții și cu difuzorii, în primul rînd. Vina e și a noastră, și a lor. A noastră...  scriitorii sper că s-au lămurit că nu mai are rost să luptăm cu comunismul.

(Sărim iar... Îmi povestește niște "culise" pe care nu le pot cita)

Acum cîțiva ani, BRD mi-a susținut un roman, ăla pe care l-ai ras dumneata, Voința de putere. Și un vicepreședinte mă întreabă dacă putem lua masa cu președinții francezi. Și mă întîlnesc cu ei...

(Începe să reproducă discuția în franceză: despre Mirel Bran în Le Monde care publica numai lucruri negative despre Romania și ajungem astfel la imaginea țării în străinătate. Peste două minute eram la mizerabilismul pe care noi, tînăra generație, îl promovăm ca autenticism. Și nu e!)

Breban a făcut scene tari pe vremea lui Ceaușescu. În „Bunavestire” am două scene de viol. Don Juan începe cu o partuză... Dar romancierii ăștia tineri nu știu e că e foarte greu să faci o scenă de futai. La primele cinci rînduri intri în vulgaritatea cea mai directă. Trebuie să fi scris cîteva mii de pagini să poți face o scenă de acuplaj. De aia nu s-au băgat ăia mari, ăia nu-s tîmpiți, ăia știau totul. În proză s-a făcut totul. Noi trebuie doar s-o mai facem o dată, din unghiul nostru.

Manolescu trebuia să facă o Istorie a literaturii ca G. Călinescu. Păi Călinescu a fost întrebat: cum de la 42 de ani ați reușit să faceți? Și a răspuns: Am stat 10 ani departe de Calea Victoriei și de Capșa. Și a ieșit capodopera asta uriașă... N-a stat deoparte, bre. Eu dacă am scris romane bune înseamnă că am stat deoparte?

Doinaș, Manolescu, Dinescu au stat în politică și n-au făcut nimic, domnule! Nici măcar pentru cultură. Singurul care a făcut ceva pentru cultură e hulitul Păunescu. El l-a convins pe Năstase să facă cele 1000 de indemnizații pentru cultură. Nimeni nu spune, nimeni nu știe, toți se fac că plouă.

Nu cumva a făcut mai mult rău decît bine? Chiar după 90.

Nu, înainte a făcut mai rău. El a avut talent. Avea și o lăcomie fără margini. I-am spus: Știi, unde ai greșit tu cu Ceaușescu, tu ai fost poet de curte, a fost și Coșbuc, au fost și alții. Dar tu ai greșit dictatorul! Dacă îl lingeai în cur pe Franco, cădeai bine acum! L-ai lins pe ăsta care a sfîrșit prost, ca un cîine turbat în șanț.

Cînd Popescu a cerut arderea operei lui Nichita, nimeni n-a reacționat. Și am scris atunci: se pare că frica azi de un jurnalist e mai mare decît frica sub tiranie. Nouă nu ne era foarte tare frică. Eu l-am băgat în pizda mă-sii pe Ceaușescu din Le Monde și dup-aia m-am întors în țară! Petru Dumitriu l-a înjurat și a fugit. Ăsta e stilul românesc, să înjuri și să fugi.

După două ore și ceva încheiem discuția pe reportofon. Mai bîrfim puțin, îl rog să-mi dea un autograf pe cartea pe care urmează să o lanseze săptămîna asta, "Trădarea criticii", apărută la Curtea Veche. Tot drumul pînă acasă, închis o oră în mașină într-un trafic infernal, mi-au răsunat în cap cuvintele: "trebuie să protestăm, luăm o sticlă de whisky, un termos de cafea"...

Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca