Badea, activistul Partidului Capitalist Român. N-are rost să ne plîngem de Libertatea

Două chestii bune pe care le-am citit la Petrișor Obae și care îmi dau motive de mici polemici la o cafea.
Mișto a fost analiza lui Obae pe segmentul de seară, Realitatea versus Antena 3. O să mă opresc la publicul amator de Mircea Badea care este: educat, alcătuit din mulți manageri, oameni care cîștigă bine etc.
Culmea e că publicul descris acolo seamănă perfect cu portretul robot al cetățeanului "de succes" pe care eu nu dau multe parale. Sînt tipi mișto în multinaționale, companii, zona business. Dar sînt și 90% niște impostori numai buni de băgat în CAP. Badea seamănă cu ei, activistul model al capitalismului românesc, cu crăvățică la gît, pomădat, îngrijit și cu glume de autobază tot timpul la el, sexist, un amestec de băiatul mamei și băiat "de combinație" cu diplomă.
Badea este ca un proaspăt politruc pe la ședințele de partid de altădată. Face glumițe, e entuziast și crede cu tărie în viitorul de aur al propriei bășcălii. Eram sigur că ăia sau alea care se uită la el privesc ca în oglindă.
Nu!, pentru că frumos la această nouă generație de băiețași și fetițe de corporație care au nevoie de injecții cu umor de autobază ca să-și mai elibereze gîtul (din cămașa apretată și) de molozul pe care îl înghit cu zîmbetul pe buze la slujbă.  Badea este simbolul defulării insului laș prins de fapt foarte bine în jug de patron - el e simbolul tipului care face exact ce zice patronul cîștigîndu-și în același timp statutul de om liber și mare jurnalist al țării. Singurii liberi într-o dictatură sînt clovnii curții. Or, din punctul ăsta de vedere Badea și-a țintit perfect publicul. Pentru că situația lui cu Voiculescu reproduce milioane de relații patron - angajat din Romania. E păcat însă că angajatul visează la cravată strînsă de gît și glumițe obraznice cu șeful, în loc să viseze să-și cîștige dreptul de a fi ok...
Știți reclama aia cu "omul care îl face pe șef să rîdă merită o bere"? Ăla e Badea și el e antrenorul viitorulor "clovni de companie", un soi de umanoid de companie. Mai mușcă, se mai pișă pe covor, dar e simpatic.
Așa că, drag public al lui Badea, dacă te vei fi găsind și pe aici, scuză-mi invectiva de mai sus, dar sînt destul de autocritic uneori încît să permit să fiu critic și cu un personaj abstract - publicul din analiza lui Obae...


Libertatea de a povesti despre penisul unui călugăr...
Obae preia o dezbatere de la radio Guerrilla. Unde te plîngi dacă găsești o primă pagină precum cea din Libertatea de azi (sau din Cotidianul de azi, aș completa). Bun, sînt un amator de atitudine, dar aici mai bine nu intervii. Evident, victima poate să facă plîngere și atunci ar avea sens ca organizațiile de media să acorde sprijin acestei victime a cărei intimitate a fost călcată în picioare. Dacă ziarul ajunge pe mîn aunui copil? E o întrebare puțin ipocrită...

Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca