Coronavirusul care a înnebunit recent lumea are o stranie mutație socială, din pură coincidență. Este foarte politic. Și se naturalizează politic în funcție de regiune.
În Coreea de sud sunt alegeri în două luni, măsurile de urgență sunt legate
inevitabil de campania electorală. În Iran au fost deja alegeri și s-a înregistrat cea mai slabă
prezență în ultimii 50 de ani, asta și din cauza alertei de coronavirus, și din
cauza unui regim care a descurajat cât a putut orice tendință reformatoare. Trump
a bagatelizat amenințarea, spunând că e totul sub control, dar a livrat totul
împreună cu atacuri politice la adresa adversarilor și multă la laudă de sineîn
legătura cu vizita din India (unde, apropo, au loc atacuri groaznice ale
naționaliștilor la adresa musulmanilor, știre care tot confirmă tendințele
extremiste ale dreptei naționaliste indiene, tendință subestimată de mai toată
lumea în presa vestică).
Efectele pe burse
erau de anticipat, la mijloc fiind producătorul-șef al lumii, China, care
e și o piață pentru alți exportatori
campioni (Germania). Dincolo de efectele imediate există însă accentuarea unor
tendințe protecționiste preexistente. După explozia virusului, toată lumea
visează la bariere, stări de urgență, control întărit, singurul spațiu de
deschidere și cooperare pare să rămână rețeaua științifică, felul în care au
colaborat savanții în depistarea unui antidot fiind se pare mai prompt și mai
eficient decât oricând.
În România, lipirea
de politică a coronavirusului a venit implacabil pe 26 februarie. La orele 19,
președintele Iohannis a anunțat propunerea de premier, pe Florin Cîțu. După 3
ore, autoritățile anunțau deja redacțiile că va exista o conferință de presă în
care urma să se anunțe primul caz de coronavirus în România. (Poate n-ar fi
lipsit de semnificații să avem exact ora cu emiterea rezultatului testării, ca
să eliminăm scenariile că în acest joc al hazardului ar fi putut exista
intervenție premeditată).
Așadar, Iohannis
anunța că vrea să prelunegască nesfîrșita scenetă cu anticipatele, anunțînd
unul dintre numele absolut interzise pe lista opoziției. Ce s-a întâmplat după
anunțul cu primul îmbolnăvit de coronavirus?
S-a umplut un pahar în care se tot strâng lucruri de ani de zile. Niciodată
agenda politică n-a părut mai goală de sens, mai îndepărtată de agenda
cetățenească. Politica Iohannis, dar și agenda generală a partidelor noastre
(din ce în ce mai intimidate de puterea acumulată în jurul Cotrocenilor) a
transmis mesajul suprem: noi cu ale noastre, voi cu ale voastre.
Am avut o campanie electorală prezidențială făcută după aceeași strategie,
strategia lui ”nu comunicăm nimic, nu spunem nimic”. IOhannis s-a închis într-o
bulă cu un ”muie psd perpetuu”. Dar cam atât. A reușit să nu comunice nimic în
2019 și a fost ales cu un procent zdrobitor. Deci merge. Au învățat lecția
corporatistă principală. Cel mai bine e să supracomunici nimicul, să ascunzi
absolut tot, să fii în control. Doar printr-un accident a ieșit un scandal
dintr-o privatizare a sănătății pe o mare bucată, făcută repede, pe ascuns,
fără dezbatere. Or, fix lucrurile astea ar fi trebuit discutate. La fel la
locale, multă gargară, dar niciun pic de viziune despre cum dracului ne vedem
comunitățile – avem mii de agarici care repeat trei poezii, toate la fel
aproape, indifferent de partid.
De aia ajunge Covid-ul politic. Pentru că arată brutal că grijile cotidiene
nu mai au absolut nimic în comun cu grijile puternicilor zilei. O astfel de
irelevanță poate crea cutremure.
