Cum să nu mai fie TABU? De ce dispar chestiile mișto? Și o referire la Rădulescu & Andreea Marin

Mai întâi, aș vrea să fiu slăbit de specialiștii online care spun că moare presa veche și se naște alta nouă, blabla. Nu e asa de simplu cum și-ar dori. Dacă ne-am folosi creierele ceva mai cu folos poate am descoperi și alte motive pentru care dispar totuși chestii mișto. Și abia atunci ne putem întreba, pe bune, ce se întîmplă. Chiar dacă  chestiile alea mișto vor muri, macar sa stim cauzele corecte ...
Anunțul că n-o să mai fie TABU după luna noiembrie chiar m-a dat peste cap. Era clar cea mai interesantă revistă de femei, singurul brand creat autohton care a rezistat, a avut coperți și materiale de citit și răscitit, de văzut și răsvăzut. Priviți puțin alte produse de gen, în afara paginilor de neînțeles pentru mine, alea "cu produse". Poate doar Elle să mai fi strîns texte comparabile. În ce privește inventivitatea, nu a avut competitor. Și mă enervează și mai mult că lumea nu-și dă seamă cît de nasol e să dispară un astfel de loc de citit.  Li se pare "încă o revistă de femei care nu mai e". Stupid... Sper să se găsească formule de supraviețuire și pe timp de criză, măcar trimestrial. Dar asta nu se poate fără cititori care să o cumpere ca pe un bilet într-un club select.

Și atunci să vorbim puțin despre condiția lucrurilor bine făcute în România pe timp de criză.

• calitatea cere bani mai mulți, investiție mai mare. Deci, lucrurile bune vor muri primele la noi - pentru că nu au măcar tradiția ca să le apere.

• Există și o vină a publicațiilor respective că nu și-au găsit un public, dar nu e o vină totală. Are și publicul vina lui. Știu, el nu e niciodată vinovat, dar mie uneori îmi vine să-l înjur.

• Cam tot așa cum îmi vine să-l înjur cînd văd că se ascultă la greu numai evergreen prin baruri

• Ce vină au managerii în toată afacerea asta?

• predomină citarea și clonarea, dar producătorii primari de produs de entertainment scump și bun suferă - cum să facem să li se întoarcă cît de cît din profit? Nu se poate, producem prost și țipător atunci.

Concluzie: Cine va mai susține un jurnalist care să se și gîndească înainte să scrie, un entertainer care să și iinvestească într-o fotografie înainte să facă înconjurul netului? Nimeni. Dacă e un viitor pentru calitate acesta va sta în capacitatea fiecărui producător de divertisment de a le face pe toate cu resurse extrem de puține. Să zicem că asta va ieși, dar pentru cine o vor mai face? Publicul nu are încă un sentiment al solidarității, nu e împărțit pe grupuri, pe nișe. E însingurat, nu s-a organizat pe comunități de gust. Iar publicul cu idei puține și fixe din blocul estic nu pare interesat de evoluție spectaculoase. O fi avînd și el dreptate, habar n-am.
Rădulescu și Marin
Tot așa nostalgic mă întreb dacă n-o să ajungem să ne fie dor de Mihaela Rădulescu și Andreea Marin. Am trecut în goana zappului prin emisiunea Mondenii de aseară și am observat că fac în continuare scketchuri cu cele două dive, deși au plecat din televiziune de cînd lumea!
De ce? Pentru că noile vedete feminine sînt fete promovate s-o facă pe proastele sau să facă declarații tîmpite. Niște bărbați micuți și tîmpiței au început să ducă la rang de artă femeia-ficus-de-studio - ca să facă suflarea masculină să rîdă, că doar emascularea e la modă pe timp de criză și chestia trebuie să fie compensată cu brutalitate sexistă. Or, în felul ăsta nu mai poți face emisiuni caricaturale despre vedete pentru că vedetele însele sînt livrate gata luate peste picior...