Mi-am luat un carnețel (nu se inventase reportofonul) și stiloul meu Kaweko (nici de pixuri n-auzisem) și m-am pus pe treabă. Amănuntele le-am uitat. Mai știu doar că am descoperit masa de spiritism la care Hasdeu se conversa cu spiritul Iuliei în curtea unui vecin. O folosea ca să toace pe ea ceapă și alte legume. Cu ajutorul primarului, am recuperat-o și, când castelul va fi renovat, masa va fi repusă la locul ei. Reportajul a apărut în Contemporanul într-un serial despre starea caselor memoriale. Nu l-am recitit niciodată. Sunt convins că era foarte prost. Asta se întâmpla prin 1963.
În vara lui 1964, Ivașcu a avut o inițiativă asemănătoare. Mult mai riscantă. Mi-a cerut să mă duc la Ion Gheorghe Maurer, care era președintele Consiliului de Miniștri (prim-ministru al Guvernului, în limbajul de astăzi), și să-i iau un interviu despre 23 august 1944. Era Ziua Națională. (…) Propunerea lui Ivașcu m-a lăsat cu gura căscată. Nu mai era vorba de a descrie starea unei case medievale.“
Dej s-a întors în lagăr, de frica bombardamentelor
„Interviuri nu luasem niciodată nimănui. Funcția lui Maurer mă intimida. Dar era o provocare pe care n-o puteam refuza. Așa că m-am înfățișat acasă la premier, cu stiloul și carnețelul în mână. Prevenit de Ivașcu, m-a primit imediat. Îl cunoștea vag pe tatăl meu, de la Societatea Română de Științe și Cultură (SRSC), unde Maurer, care fusese președinte, îl întâlnise în nu știu ce împrejurare. Deși Ivașcu îi spusese ce vrea de la el, Maurer s-a prefăcut că nu e la curent cu scopul vizitei mele. Când i l-am dezvăluit, a izbucnit în râs: «Crezi că Georgică (se vede că așa îi zicea el lui Ivașcu) o să publice ce o să-ți spun?». «De ce nu?», a întrebat inocentul din mine. Mă documentasem cât de cât, nu eram, cum se zice, pe dinafară, dar în capul meu erau doar acele clișee pe care școala și propaganda oficială le puseseră în circulație. La ce-mi va relata Maurer nu mă așteptam, e puțin zis, câtuși de puțin.
În ziua de 21 august 1944, Maurer îl luase cu o mașină pe Gheorghiu-Dej, care era unul din liderii P.C.R., din lagărul de la Tg. Jiu. Frontul rusesc fiind aproape, din lagăr se ieșea fără probleme. Un anunțat bombardament a întors mașina în lagăr. Lui Dej i se făcuse frică, așa că a preferat să petreacă încă o noapte în lagăr. Au plecat din nou pe 22 august. De data asta au ajuns cu bine la Mateiești, Vâlcea, unde urmau a fi găzduiți de un preot, simpatizant comunist. E vorba de viitorul Patriarh Iustinian. Noaptea, sub o anumită presiune omenească, Dej a tras de sub pat, în locul oalei de care avea nevoie, o lădiță plină cu arme.“
