Actualitate· 3 min citire

Două articole foarte proaste

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 31 oct. 2009, 11:54

Unul este din presa românească, celălalt din presa britanică. Ambele din ziare care se doresc quality. Ambele articole foarte proaste, chiar dacă sunt pe teme și chiar din specii diferite. Ambele se referă însă la România. Să încep cu cel din presa românească, dintr-un cotidian, nu spun care. O "corespondență specială de la Bruxelles" ne vorbește despre "Dilema președintelui Băsescu". Care ar fi această dilemă? Se pare că europenii de vârf ar vrea cu tot dinadinsul să îl numească drept Înalt Reprezentant pentru Politică Externă al UE pe PSD-istul Adrian Severin,

Unul este din presa românească, celălalt din presa britanică. Ambele din ziare care se doresc quality. Ambele articole foarte proaste, chiar dacă sunt pe teme și chiar din specii diferite. Ambele se referă însă la România.
Să încep cu cel din presa românească, dintr-un cotidian, nu spun care. O "corespondență specială de la Bruxelles" ne vorbește despre "Dilema președintelui Băsescu". Care ar fi această dilemă? Se pare că europenii de vârf ar vrea cu tot dinadinsul să îl numească drept Înalt Reprezentant pentru Politică Externă al UE pe PSD-istul Adrian Severin, dar Băsescu nu vrea, din motive de "orgoliu personal și încăpățânare". Nu comentez orgoliul și încăpățânarea lui Băsescu, dar totuși! Postul de Înalt Reprezentat de Politică Externă acordat României????
Nu contează ce scrie întreaga presă occidentală, jurnaliștii ăia străini habar n-au, când spun că ministrul britanic de Externe, David Miliband, ar fi foarte aproape de nominalizarea pe acest post. Fraierii de la Financial Times scriu că postul de ministru de externe al UE ar putea fi mai important chiar decât cel de președinte al Uniunii Europene. Desigur, acest post de o importanță maximală va fi acordat României, în condițiile în care în momentul de față nu mai avem nici un pic de credibilitate la Bruxelles, din cauza haosului din țară. Nu suntem destul de buni pentru portofoliul agriculturii, pentru că ni s-au tăiat fonduri din motive de fraudă și incompetență, dar personalitatea șarmantă a lui Adrian Severin e suficientă pentru ca ceilalți membri ai UE să ne pună în brațe al doilea post ca importanță în executivul european.
Să trecem la al doilea articol, din "Daily Telegraph". Un reportaj, dintr-o serie dedicată căderii comunismului, cu titlul România: orașul care nu cunoaște teama. Reporterul Adrian Bridge începe cu locurile comune obișnuite: în România trebuie să te duci cu usturoi, apă sfințită, cruce de argint și țepușă, pentru a te bate cu vampirii. Se pare însă că obsesiile sunt cultivate de ghizii locali: reporterul o citează pe Monica, ghidul său, care îl avertizează că "Dracula a avut copii și copiii lui au avut copii, teme-te. Transilvania e un loc înspăimântător". Reporterul are însă misiunea de a merge pe urmele revoluției, așa că amintește de căderea lui Ceaușescu, "un mare admirator al lui Dracula" - scrie Bridge. Jurnalistul menționează cei 100 de morți de la Timișoara, ca și răniții. Bridge citează un jurnalist local care vorbește despre farsa revoluției, pusă la cale de Securitate, de fapt o lovitură de stat deghizată.   "Ah, conspirațiile din România" scrie Bridge. "E delicios de balcanic (asta mi-a plăcut întotdeauna, de fapt)" continuă el. Ne bucură faptul că obsesiile românilor legate de morții Revoluției sunt atât de delicioase pentru un reporter britanic!  Bridge constată însă că rănile post-revoluție nu s-au cicatrizat încă. Urmează câteva rânduri despre vremurile grele din timpul lui Ceaușescu, când copiii primeau de Crăciun periuțe de dinți, dacă erau norocoși. Reporterul mai trece în revistă câteva dintre atracțiile Timișoarei, după care revine la obsesiile sale cu vampiri, pregătindu-se să plece spre Transilvania.
OK, mixul de sublim și ridicol e specific românesc, dar varza asta cu carne din "Daily Telegraph" mi se pare pur și simplu un articol prost. Citiți și voi, vedeți ce părere vă faceți și spuneți-mi și mie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate