Actualitate· 2 min citire

Fritz, la loc comanda! Angajații din Primăria Timișoara pornesc răscoala împotriva edilului USRPLUS

dominic fritz

dominic fritz

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 25 iun. 2021, 10:11

Dominic Fritz, tânărul primar USRPLUS al Timișoarei, a demarat un amplu program de reforme administrative pentru a scoate orașul care era odinioară ”fruncea” vestului țării din starea de codaș al dezvoltării în Transilvania.

Cluj-Napoca, Oradea sau Aradul au luat fața municipiului de pe Bega în multe sectoare, de la investiții străine la mari proiecte imobiliare, iar Timișoara încearcă acum să-și refacă emblema de lider.

Una dintre ideile de reformă ale lui Dominic Fritz a fost să schimbe organigrama Primăriei Timișoara, pentru a crea posturi noi și a-i responsabiliza pe cei care dețin deja funcții, prin concursuri.

Dar Sindicatul Liber al Angajaților din Primăria Municipiului Timișoara cheamă toți salariații ale căror posturi au fost afectate de noua organigramă să împuternicească sindicatul pentru a contesta în instanță hotărârea administrativă.

Acest sindicat i-a cerut primarului Dominic Fritz o dezbatere publică asupra proiectului de hotărâre privind modificarea și aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de organizare pentru aparatul de specialitate al primarului, anunțat de edil, înainte de a fi supus votului aleșilor locali.

Sindicatul susține că au fost încălcate legea privind stabilirea cadrului general de informare și consultare a angajaților și legea privind transparența decizională în administrația publică, anunță Agerpres.

Potrivit noii organigrame a instituției, apar ca premiere pentru oraș posturile de manager de cartier și cel de grădinar-șef al Timișoarei, în același timp fiind desființate 10 posturi de conducere și scoase la concurs 64 de posturi "pentru profesioniști, la început de drum".

Edilul a spus că nu a dorit "o vânătoare de vrăjitoare" și că administrația are nevoie de fiecare om, dacă este dedicat misiunii de servire a interesului cetățenilor.

El a anunțat că pentru eficientizarea activității, în Primăria Timișoara se va reduce numărul structurilor de la 27 la 17. Totodată, au fost identificate 80 de posturi, "multe dintre ele vacante", care vor fi desființate în vederea eficientizării. 10 dintre acestea sunt posturi de conducere.

Biroul de presă al Primăriei Timișoara a explicat că "dezbaterile publice se organizează în cazul în care există propuneri de acte normative (cu caracter general), mai exact, propuneri care au impact asupra întregului oraș".

Conform precizării menționate, "hotărârea referitoare la organigramă nu este un act normativ, ci este o acceptare a propunerii de organizare a aparatului funcțional al primarului și are aplicabilitate doar asupra personalului din primărie".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate