Acum doi ani, Rob Zombie l-a readus pe Michael Myers pe ecrane, unul din cele mai feroce și mai voaioristice personaje din filmele subgenului mad slasher. Saga psihopatului fără expresie – începută de John Carpenter în 1978 –, care măcelărește cu sălbăticie tineri petrecăreți într-o suburbie din Midwest-ul american, căpăta în măinile lui Rob Zombie contur social și, îndrăznesc să spun, justificare psihanalitică. Dar, ca și în cazul lui Hannibal Lecter, despicarea firului în patru și inventarea unor evenimente precedente filmului original au darul de a demistifica
Acum doi ani, Rob Zombie l-a readus pe Michael Myers pe ecrane, unul din cele mai feroce și mai voaioristice personaje din filmele subgenului mad slasher. Saga psihopatului fără expresie – începută de John Carpenter în 1978 –, care măcelărește cu sălbăticie tineri petrecăreți într-o suburbie din Midwest-ul american, căpăta în măinile lui Rob Zombie contur social și, îndrăznesc să spun, justificare psihanalitică. Dar, ca și în cazul lui Hannibal Lecter, despicarea firului în patru și inventarea unor evenimente precedente filmului original au darul de a demistifica și de a face din două personaje legendare simple figuri marketizate.
În noul Halloween II, Zombie reia propriul său sequel și-l combină cu cel din 1981, regizat de Rick Rosenthal și scris de Carpenter. Filmul începe tot cu Michael Myers la vârsta de 10 ani și continuă cu Laurie Strode (Scout Taylor-Compton), victima scăpată printre urechile acului, care se zbate între viață și moarte în sala de operații a spitalului. Dacă ați văzut penultimul Halloween, probabil vă amintiți că Michael Myers a fost ucis la final chiar de Laurie (sora lui mai mică), iar cadavrul a fost preluat de paramedici. Sper că n-o să vă stric surpriza, dar Myers n-a murit, iar acesta e doar unul din clișee previzibile care vor urma.
La fel de lent și cu același cuțit supradimensionat, dar eminamente domestic, Myers își reia măcelul gratuit cu bestialitate și violență grafică explicită. Zombie se întrece pe sine la singurul capitol în care excelează, scenele gore, și preferă să înlocuiască oamenii decenți din anostul Hadonfield cu țărănoi și stripteoze neatașante, simple victime întâmplătoare. Nu avem cum să empatizăm cu ele, așa că tranșarea lor are același efect cu pierderile de vieți din jocurile video.
Dăm piept și cu imaginile parodice de basm în care Myers își revede mama (Sheri Moon Zombie), alături de un cal alb și spunand banalități cu o figură inexpresivă. Incapabil de suspans, Zombie succede evenimentele previzibil și le privează de tensiunea necesară unui mad slasher movie de calitate. În schimb, compensează cu pereți stropiți de sânge, urlete înfiorătoare și mormăieli sinister ieșite de sub masca jerpelită. Câțiva actori primesc notă de trecere, însă replicile lor fac abuz de cuvantul fuck, ca și cum așa le-ar putea da profunzime și sens.
Ne reîntălnim și cu doctorul Loomis (Malcolm McDowell), cel care s-a luptat din răsputeri să-l vindece pe Michel până când și-a dat seama că nu mai e nimic de făcut. Loomis a scris o carte despre cel mai notoriu pacient al său și încearcă să facă din ea un bestseller. Numai că singurul lucru pe care-l reuște este să se transforme dintr-un psihiatru profesionist într-un șnapan pus pe căpătuială, permanent ironizat de ziariști. Prezența lui este la fel de inutilă și forțată, ca de altfel întregul film.
Nu vreau și nu pot să vă opresc să dați pe la cinema, însă dacă totuși o veți face, măcar de dragul zilei de 31 octombrie, așteptați-vă la un Halloween II brutal, nesubstanțial și, totodată, pasabil.
