Cultură pop înseamnă, în România, manele. Panseul (citat aproximativ) îi e atribuit lui Adrian Sârbu. Succesul omului ar trebui să te pună pe gânduri – de cele mai multe ori știe ce spune. Și noi, ăia puțini și ciudați, ce ne facem? Rezistăm prin cultura pop. Despre noutăți în muzică o să-mi dau cu părerea, fără să am vreodată pretenția că ar fi una instruită (nu pot citi nici cea mai simplă partitură). Mă interesează în primul rând artiștii și trupele indie, chit că mai e foarte puțin până când termenul ăsta va ajunge să desemneze o fantasmă, nu
Cultură pop înseamnă, în România, manele. Panseul (citat aproximativ) îi e atribuit lui Adrian Sârbu. Succesul omului ar trebui să te pună pe gânduri – de cele mai multe ori știe ce spune. Și noi, ăia puțini și ciudați, ce ne facem? Rezistăm prin cultura pop. Despre noutăți în muzică o să-mi dau cu părerea, fără să am vreodată pretenția că ar fi una instruită (nu pot citi nici cea mai simplă partitură). Mă interesează în primul rând artiștii și trupele indie, chit că mai e foarte puțin până când termenul ăsta va ajunge să desemneze o fantasmă, nu o realitate. Mă feresc, însă, să cad în cealaltă extremă, “nimic nou de la Bach încoace”. Nici de pop, pur și dur, nu mi-e silă: o fi fost referirile Madonnei la discriminarea rromilor o unealtă de marketing, dar femeia nu spunea minciuni. Iar dacă rămâne vreme de interviuri sau de vreo retrospectivă mai acătării, de ce nu?
