Manolescu: Îmi pare rău că n-am avut tăria să fiu disident înainte de ’89. De asta m-am băgat și în politică și acum la Uniune.

În paralel cu alegerile pentru președintele României, o altă campanie dură și de uzură se poartă pentru ocuparea poziției de președinte la Uniunea Scriitorilor. Miza? Doar candidații o știu...  Încep cu Nicolae Manolescu, actualul președinte, care mi-a răspuns prin telefon de la Paris unde este ambasador UNESCO. Chestie nasoală, pentru că are statut de diplomat și nu poate face politică decît printre scriitori.
E criză. E toamnă. Uniunea Scriitorilor are norocul că a semnat cîteva contracte pe mulți ani pentru închirierea unor spații. Așa că niște bani tot mai vin. Dar încasările din timbrul literar sînt la pămînt pentru că vînzările de carte au scăzut îngrozitor . Și totuși bătălia e intensă pentru președinția Uniunii. Aveți pe siteul lor programele candidaților, au apărut deja mici răfuieli prin revistele culturale. Nu e de glumă.
Am făcut deja un interviu și cu Nicolae Breban, de la Ștefan Agopian am o promisiune, deci Vox va acoperi ca lumea alegerile pentru Uniune.
M-am abținut tot timpul interviului să-l întreb pe Manolescu ce salariu primește de la Uniune. Cineva zisese 5000 pe lună și a primit un drept la replică în care i s-a spus că fabulează. O sumă exactă nu i s-a comunicat în schimb. N-am putut să-l întreb. Omul ăsta mi-a fost profesor și un fel de naș într-ale criticii literare. Așa că scuzați cumințenia.
L-am întrebat măcar, după ce o făcusem în particular și acum 4 ani, la ce Dumnezeu se bagă în chestia asta cu Uniunea. Aveți răspunsul lui Manolescu mai jos. Și, cum spuneam, veți avea și răspunsuri ale principalilor contracandidați în următoarele zile. Enjoy.

Cine e cel mai puternic contracandidat?

Nu îmi pot da seama de potențialul contracandidaților, fiecare are șansa lui. Le-am citit programele pe care le-am și publicat pe siteul USR. Sînt toate pline de bune intenții. Din păcate, foarte multe nu sînt bazate și pe o reală cunoaștere a lucrurilor. Unii își propun să facă lucruri pe care le-am făcut deja...

De exemplu?

Sînt prea multe...

Dați-mi un exemplu ca să-i pot întreba apoi de ce l-au trecut în program.

Faptul că Uniunea trebuie să aibă un studiu exact al bunurilor patrimoniale și să stabilească exact situația și măsurile ce trebuie luate. Astea sînt făcute de foarte multă vreme. Alt exemplu: că trebuie să ne facem broșuri de informație. Dar avem un site... Ca să nu spun că există tendința în aceste programe de a spune că lucrurile trebuie luate de la zero.

Maiorescian, așa...

Da. Eu interpretez asta, dincolo de nepolitețe, ca pe un fel de lipsă de respect față de munca de patru ani a echipei actuale. Eu nu mi-am permis niciodată să spun că am venit pe un gol și că a trebuit să fac eu totul. Am o problemă cu acest mod de a privi. Nu “după noi potopul”, ci “înainte de noi potopul”. Nu cred că e corect. În rest, sînt considerații utile.

Credeți că va afecta alegerile Istoria critică a literaturii...

Nu cred că scriitorii sînt niște copii atît de naivi încît să pună iritările lor personale mai presus de anumite considerente privind viața Uniunii Scriitorilor.

Nu sînteți idealist? S-a spus că și la alegerile de la Academie a contat Istoria...

Nu, nu, acolo n-a contat chiar deloc istoria. Acolo au contat niște jocuri de culise făcute de unii sau de alții. Să fim serioși. Nu pot să-mi scriu cărțile în funcție de dorințele și de așteptările colegilor mei. E cartea mea, problema mea.

Lucrurile s-au mai limpezit între timp. Nu uita că am fost în toate filialele, am asistat la alegeri, știu atmosfera. Istoria nu constituie o problmă. Și ar fi fost foarte ciudat. Ar fi însemnat să-mi fac despre colegii mei, scriitorii, o părere foarte proastă dacă ei ar fi pus istoria în față. Din fericire, nu cred că e cazul...

După turneul prin țară, vi s-a părut că mandatul următor va fi sigur al dumneavoastră? V-ați liniștit?

Cînd e vorba de alegeri, nu poți să știi niciodată, e vorba despre o doză de irațional. Dacă oamenii se vor uita și la raportul pe care l-am făcut și la programul meu, vor alege în cunoștință de cauză. Eu cred că nu o să am susrprize.

O să repet o întrebare pe care v-am pus-o în particular în urmă cu patru ani. Vă reproșam atunci că vă pierdeți timpul cu Uniunea. De ce țineți neapărat să mai luați un mandat. Cu ce vă simțiți dvs. cîștigat din toată chestia asta organizatorică, cu multe bătăi de cap. De ce vreți să rămîneți la USR și pe timp de criză, și cînd vor fi și probleme cu banii?

Să știi că nu e cine știe ce complicat. Dacă nu vrem noi s-o complicăm. În al doilea rînd, faptul că în ultimii ani am fost și la UNESCO și la Uniune nu m-a împiedicat să-mi termin istoria literaturii. Apoi, n-am fugit niciodată de lucrurile astea, de ce am făcut politică vreme de atîția ani? N-am simțit că pierd vremea. Și, într-un fel, n-am pierdut-o. Există în mine și această pornire, de a face lucruri nu numai în interesul meu. Vreau să fac ceva și pentru breasla scriitorilor, eu spun că merită să fie făcut.

Cînd vă uitați acum în urmă la candidatura pentru președinția României nu vi se pare că a fost un demers inutil?

Nu, lucrurile nu se fac așa în politică. Eu nu am candidat atunci ca să cîștig. Știam bine cum sînt jocurile. Era un fel de a trage în sus o formațiune politică și o idee. Nu crede că eram atît de naiv încît să cred că aș fi putut cîștiga președinția. Și întrebarea ar fi fost dacă chiar voiam să cîștig. Lucrurile sînt mai complicate decît par. Există tot felul de motivații de mîna a doua, de mîna a treia care intră în joc. Nu e vorba că îmi făceam iluzia că eu o să fiu președinte. Ba chiar mi-era teamă de ideea asta. Există și o responsabilitate față de ceilalți. Pînă la urmă mi-am scris cărțile pe care vroiam să le scriu... Și dacă eu mă simt în stare să fac ceva și pentru colegii mei pe care-i cunosc foarte bine...
Mă rog, dacă am ceva să le reproșez este că nu sînt mai solidari în urmărirea propriilor interese. Și asta am încercat să fac, să-i adun. De asta am făcut colocvii de tineri, de aia am făcut o revistă pe care mi-o reproșează acum Agopian că aș fi scos-o eu din burtă. A fost o revistă hotărîtă de conducerea uniunii din care făcea parte Agopian, cu un concurs de proiecte, pe care l-a cîștigat Luminița Marcu, revistă pe care Agopian nici n-a deschis-o vreodată. Așa că ce să mai discutăm... Sîntem datori și față de ceilalți, de asta m-am băgat și în politică, și acum la Uniune. Îmi pare rău că n-am avut tăria să fiu disident înainte de ’89. După ’89 nu mai aveam nici o scuză să stau deoparte și eventual să cîrîi, să stau pe margine și să nu fac nimic, cum se întîmplă la noi.

Dvs. ați candidat la prezidențiale, apoi l-ați susținut într-o campanie pe Isărescu... Cum vi se pare implicarea celorlalți intelectuali în politică acum.

E mai mică decît era în anii 90. Probabil efectul unor decepții se vede la majoritatea. Dar, din fericire, implicarea încă există. E bine ca intelectualul să-și asume și această misiune – hai să spunem vorbe mari, romantice... E bine s-o facă în ciuda faptului că el e și victima propriilor naivități. Eu am prieteni acum foarte implicați acum în politică, scriind, luînd poziție publică pentru sau împotriva unor oameni, și-mi dau seama că mulți nu au încă spirit politică, mai spun și prostii, mai comit și naivități. Dar e bine să se întîmple. Ce-ar fi în viața politică românească dacă n-ar exista rubrici politice, dacă n-ar exista poziția unor oameni ca ei la televiziune, cum ar arăta viața noastră politică? Trebuie să facem ceva, să ne dăm cu părerea. Are dreptul prietenul meu să spună și prostii.

Sînt totuși intelectuali care sînt angajați la instituții direct prezidate de președinte de guvern. Ei nu-și pierd cumva statutul de intelectual?

Cu ce ești mai puțin intelectual dacă ești în  Parlament sau în altă parte? Eu zic că rămîi intelectual în măsura în care îți asumi urmările pentru principalele tale convingeri. Să fii în stare să-ți respecți principiile.

În rest, am văzut părerile la televizor cînd am fost în țară. Doar datul cu părerea e instituție națională. Și se întîmplă și acolo ce se întîmpla și cu programele de la Uniunea scriitorilor: bune intenții bazate pe ignoranță. Cînd îi văd ce soluții la criză dau ziariști intelectuali, mă apucă o invidie... De unde știu ei și eu nu știu? Eu sînt mai prost adică... Dacă aș avea soluție m-aș îmbogăți, probabil... Dar văd că toți știu ce-i bine și ce-i rău. M-am speriat, am rămas în urmă, probabil că stau aici, la Paris departe, și am pierdut legătura cu țara.

În Uniunea Scriitorilor cum s-a simțit criza...

Criza s-a simțit, dar nu foarte tare. S-a simțit la încasarea  taxei de timbru, scăzînd mult și vînzarea de carte. Am scăzut sub nivelul de acum un an sau doi. În rest, nu. Nu sîntem în situația bugetarilor care au surse care s-au subțiat. Noi am contat pe bani care au venit din contracte pe care nu le-am renegociat.

Deci acele chirii, contracte cu Cazinoul Victoria și celelalte nu au fost renegociate.

Nu, nu. Le-am renegociat noi acum 4 ani. Atunci nu erau adaptate la piață și am profitat de ocazie că a venit o nouă echipă și le-am renegociat cu foarte mare folos pentru noi.

Și pe cîți ani e acum contractul cu suma aceea?

Nu pot să-ți spun exact, sînt și pe 7 și pe 10 ani.

Nu există pericolul să vină și să spună vrem “preț de criză”?

Există clauze de renegociere, nu e așa de simplu să vină și să ceară alt preț. Ne-am luat toate măsurile.

Explicați-mi puțin relația dintre USR și Copyro.

Între cele două insituții nu există nici o relație. Doar că membrii Uniunii pot fi și membri Copyro, cei care și-au cedat drepturile. Prin lege, Copyro trebuie să fie independentă, e un organism de gestiune colectivă. Faptul că la un moment dat Eugen Uricaru era și președinte la Uniune, și la Copyro nu era ok.

Ce vă reproșați? Ce ați greșit în mandatul ăsta.

Unul dintre proiecte a fost să putem plăti doi oameni specializați în marketing și în imagine. Sigur, avem un site, am obligat filialele să-și facă site-uri, ceea ce e un mare pas înainte. Dar n-am putut să angajăm oameni pricepuți, pentru că ei nu vin pentru 10-20 de milioane cît puteam noi să plătim. Știu că ni s-a reproșat imediat că redactorii-șefi sînt plătiți cu 10 milioane și că nu putem da 30 de milioane unui specialist în imagine. Din păcate s-a resimțit. Am vrut să cresc vizibillitatea Uniunii și n-am putut profesionaliza acest departament.

N-am reușit să avem la sfîrșitul fiecărui an financiar acel depozit care să ne asigure în anul următor toate cheltuielile. Am fost pe puncutl s-o facem, dar din cauza crizei și scăderii încasărilor a trebuit să renunțăm. Asta fusese ideea de la început, cu Varujan, cu capul lui de finanțist, am încercat să facem asta. Dar n-am reușit, e un lucru pe care-l regret. Dacă nu venea criza, era foarte posibil să reușim.

N-am reușit pînă la statutul nou care va fi votat după alegeri să avem o organigramă care chiar să funcționeze. Deocamdată avem 2-3 oameni care fac toată treaba și restul critică de pe margine. Acum avem în statut prevederi ceva mai clare, sper să ne țină și curelele financiare să-i putem plăti pentru că lucrează acolo de dimineață pînă seara.

Cine sînt ei.

Secretarii cu internele și cu externele. De exemplu, secretarul de la interne, Gabriel Chifu, nu a avut pînă de curînd un secretar propriu. El bătea la mașină, el lua legătura cu filialele, tot ce ținea de Uniune în țară trebuia să facă el. La fel se întîmpla și cu Varujan – nu avea secreatară, nu avea nimic... El venea la sfîrșit de an, ne prezenta situația, punea pe tabele, s-o vedem, acolo era o treabă de meserie, dar el se folosea de oamenii lui de la minister, pentru că la Uniune nu avea cu cine. Iar lucrurile astea nu se știu. Și vin unii și întreabă ce rost are să plătim secretari, secretare.

Și dacă se întîmplă o nenorocire, cum s-a întîmplat cu accidentul de mașină al lui Gabriel Chifu, care e în spital de două săptămîni, nu am pe cine să pun să facă, sîntem legați de mîini și de picioare.

S-a spus despre Festivalul de la Neptun că s-a cheltuit foarte mult pentru foarte puțin.

Asta n-a spus-o decît Ștefan Agopian...

Au fost și ecouri în presă asemănătoare.

Da, și acolo știu cine a fost. Diverse domnișoare care au scris, fostele mele studente, care au fost pînă la Medgidia la mama, și la Neptun n-au mai ajuns să vadă ce s-a întîmplat.

Acest festival nu este făcut pe banii scriitorilor, un lucru pe care domnul Agopian și restul nu-l știu. El este prin atragere de fonduri. Noi dăm o sumă mică din taxa de timbru. Restul sînt bani atrași de la sponsori.

Cam cît, procentual, înseamnă suma aceea din taxa de timbru.

Foarte mică. Cea mai mare parte din bani sînt atrași. Singura cheltuială a noastră sînt biletele străinilor pentru că instituțiile care ne oferă ajutor bugetar nu pot plăti deplasări în și din străinătate. În rest, n-am un procent.

Iar Agopian întreabă „de ce să nu ne dăm premiul nouă, de ce să-l dăm unui străin”. Uită că noi dăm pentru scriitori români cel mai mare premiu, după cel de la Anonimul. Și acel premiu tot din bani atrași. Astea sînt detaliile pe care autorii programelor le ignoră.

Să vii să spui că scriitorii sînt săraci pentru că Uniunea n-a făcut nimic... Asta cînd actuala aechipă a pus în aplicare pensia suplimentară, a mărit numărul locurilor la indemnizația de merit și mărit încasările din timbru literar cam de 1000 de ori. Și tu vii și-mi spui că Uniunea i-a lăsat pe scriitori săraci? Nu mi se pare cinstit.

Cam cît strînge din timbru acum Uniunea?

Cînd am venit noi erau încasați vreo 400 de milioane de lei vechi din 2001, pînă în 2004 inclusiv. În 2005 noi am atras 20 de miliarde. Am mai atras și în anii următori. Chiar și in acest an în care, vai de lume, cîte negocieri și cîte reeșalonări am avut, tot am scos 3 miliarde în șase luni. Aceste sume nu erau înainte. Și nu poți să vii atunci să spui că nu a existat preocupare.

Una dintre intențiile normale ale unui nou președinte ar fi să atragă noi membri cotizanți.

Da, deși cotizația e derizorie, am mai mărit-o un pic, dar tot e mică și oricum rămîne la filiale.

Eu, de exemplu, ce avantaj aș avea dacă vin la Uniunea Scriitorilor...

Cele mai vizibile avantaje sînt pentru scriitori bătrîni, care au supliment de pensie și indemnizația. A trebuit cumva să blocăm acest flux pentru că riscam să nu mai facem față cheltuielilor și atunci am introdus „stagiatura” prin care trei ani membrii nu beneficiază de nici unul dintre aceste avantaje.

Acuma, tinerii scriitori pot vedea Uniunea ca pe o societate profesională. Dar și ca pe un sindicat. Pentru că foarte mulți dintre ei au multe probleme. Știi foarte bine ce probleme pot apărea cînd se schimbă echipa la Cotidianul. Există și o capacitate pe care o au sindicatele de a interveni în cazuri din astea. Sîntem un sindicat paradoxal, sîntem o asociație patronală de fapt, pentru că noi de fapt protejăm drepturile de autor. Este altceva decît un drept salarial. Nu avem chiar rolul sindicatului clasic. Dreptul de autor e un drept patronal. Una este să vrei să fii tradus prin ICR în afară și alta e să ai în spate un juriu de scriitori care face selecții. Astea sînt avantajele.

O să vă dau un exemplu de conflict în care Uniunea trebuia să intervină, dintre ziarul Adevărul și familia Ianoși, pentru traducerea din Tolstoi (detalii aici).

În cazul ăsta, tot ce poate face Uniunea scriitorilor este să certifice în fața autorității că dreptul asupra traducerii este un drept de proprietate ca oricare altul și că trebuie onorat. Că pirateria este în afara acestei chestii. În asta ni s-a solicitat sprijinul. Și au avut , să zicem expertiza noastră.

Din păcate, noi sîntem încă la marginea pirateriei, dar ia gîndește-te ce s eîntîmplă cu filmele, cu CD-urile, este o nebunie, și nu numai în România.

Eu v-aș corecta puțin. Piraterie e atunci cînd un elev, să zicem, vă fură istoria de pe net. Dar aici avem o corporație, un trust media care ia de la un traducător în vîrstă și neajutorat și publică în sute de mii de exemplare pentru a face profit. Nu mai e piraterie, e altceva...

Da, asta e piraterie modernă. Pirații moderni nu sînt doar ăia din Somalia cu niște biete vaporașe, pirații moderni arată și altfel.

Totul este să controlezi dreptul de autor, să nu-mi iei dreptul meu. Eu am făcut o traducere, tu mi-o iei, scoți bani din asta și eu rămîn cu deștul în gură. Și pe urmă mă mai și întrebi de ce scriitorul e sărac.

Am văzut o comparație pe internet care m-a amuzat: ați fost asemuit cu Traian Băsescu. Ce părere aveți de asta?

(rîde) Aha. Poate mi s-a spus așa pentru că despre Băsescu se spune că va fi ales din cauză că nu are contracandidați... Rău cu rău, dar mai rău fără rău. Presupun că ăsta a fost motivul pentru care am fost comparat cu el.

Știu că aveți statut de diplomat adică nu prea puteți face politică. Vă rog totuși să comentați cît puteți din ce-ați văzut din campanie, din calitatea candidaților.

Nu mă pot referi la candidați, îi cunosc pe toți foarte bine, unii au fost în Partidul Alianței Civice. dacă e să mă refer la ce s-a întîmplat pînă acum, campania arată prost. În loc să vină cu propuneri, idei. Toată lumea are treabă cu ălălalt.

Și nu era așa și acum 10-15 ani?

Era într-un fel mai liniștită, mai... Cînd eu am fost audiat la Parlament ca să plec ambasador, în comisia de politica externă cineva de acolo i-a spus colegului său care era șef de partid „eu am venit să-l susțin pentru că pe vremea cînd eram adversari politici ne înțelegeam mult mai bine decît acum cînd sîntem în același  partid”. Eu am respectat punctul de vedere al fiecărui politician. De aia nu-mi place campania asta. Eu vreau să fiu ocupat de mine însumi, să văd ce am eu de oferit. Dar, repet, nu vreau să mă bag în politică pentru că nu am voie.

Va urma în toamna asta, cel puțin sper, o serie de discuții despre cei 20 de ani de la Revoluție. Ce credeți că trebuie spus în primul rînd despre anii ăștia.

„Nu s-a schimbat nimic. Ba chiar e mai rău totul”, așa se spune de multe ori. Și asta e o mare prostie. S-a schimbat totul, trăim în alt tip de regim. Nu e ca ăla ideal pe care îl visam noi în 89. Dar trăim într-o altă lume. Sîntem totuși liberi. Asta este, după părerea mea, important. Comunismul nu avea nici un fel de avantaj, totul era o farsă. Și cînd vin și spun oamenii că aveau mai multe concedii decît acum. Nici asta nu e adevărat...

Puneți în prim-plan libertatea de expresie. Dar vi se pare că ea, acum, după 20 de ani, mai înseamnă ceva.

Libertatea de expresie, economia de piață, democrația! Nu contează că se ceartă, domnule, măcar se aleg, nu se falsifică alegerea ca înainte de 89.

Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca