Medgidia, orasul de apoi. Tedorescu 4

Numarul 4 din

Soarele Chiruței

Devotații partidelor mergeau din poartă în poartă de împărțeau fluturași cu semnele electorale. Îi țîrîia ploaia și se repezeau cîinii la ei să-i muște prin gard. Trecuseră atîția ani de la ultimele alegeri, încît unii din oraș nici nu mai știau cum se votează. Alții schimbaseră partidul de la certuri; femeile, care acum votau prima oară, ar fi mers și n-ar fi mers să se folosească de acest drept pe care cele mai multe nu și-l doreau. Doamnele nu voiau să se expună și nici să se amestece cu te miri cine – cum ar fi fost fetele de la stabiliment care ajunseseră pe picior de egalitate cu ele, odată cu votul ăsta. Casnicele mai cu pretenții erau de părere că asta era o manevră a rușilor, să stîrnească certuri în familie. Amărîtele s-ar fi dus, că tot n-aveau altă distracție, dar le era frică să nu ia o bătaie în plus acasă: bărbații lor nu credeau în sufragiul universal cîtă vreme ei erau capii familiei. Chiruța văduva, cu gîndul la soarele sfînt de pe cer pentru care îi murise soțul pe front, luase un teanc de fluturași Votați Soarele, de la Nicu Mînjină și îi împărțea femeilor duminica la poarta bisericii. Preotul nu izbutea s-o urnească de-acolo și nici nu îndrăznea să stîrnească femeile împotriva ei. Peste drum leneveau în fiecare duminică trei, patru soldați ruși, niciodată aceiași. Acolo îi găsea de dimineață, cînd deschidea biserica și tot acolo erau după-amiaza, ca și cum l-ar fi așteptat să plece, înainte de a se duce și ei pe unde mai aveau treabă, după ce umpluseră locul de chiștoacele papiroaselor cu carton pe care le fumaseră. Preotul l-a întrebat într-o zi pe socrul Chiruței dacă el știa de îndeletnicirile politice ale nurorii sale. Vigurosul machidon, care nu votase niciodată, fiindcă n-avea încredere în politicieni, o invită pe Chiruța la o discuție între patru ochi și-o ia la palme. Văduva fiului său l-a zgîriat cu unghiile pe față și a fugit din casă. A apucat să-și ia paltonul din cuierul de la intrare. Unde era să se ducă? A bătut la ușa omului cu soarele. Mînjină curelarul a primit-o de parcă o aștepta. În casa lui cu șase guri  nu se simțea una mai mult. Și chiar dacă n-avea cameră de oaspeți,  paturile, a liniștit-o, erau încăpătoare. Și acum că  venise frigul, fetele lui ziceau mersi că mai venea o fată să  încălzească patul. Cînd l-a auzit pe Mînjină  spunîndu-i fată, Chiruța a simțit că se umezește de fericire. A doua zi,  s-a dus cu fluturașii în hala orașului. Nu-i mai voia nimeni. Se aflase și că fugise de acasă și unde își găsise adăpost. Văduva măcelarului  aștepta de mult să-i întoarcă vorbele cu care o acuzase și pe ea că își murdărise doliul de cînd îl primea în casă pe mecanicul de locomotivă. I-a spus Chiruței cu o șoaptă care s-a auzit în toată hala, că a ajuns otreapa lui Mînjitu, care era otreapa rușilor. Chiruța a scuipat-o calmă și înainte de a ieși din hală a strigat de două ori întărîtată: „Soarele sfînt de pe cer!” Cînd mai erau doar două zile pînă la alegeri, Chiruța lipea fluturașii cu soarele pe unde nimerea, împreună cu trei mutălăi aduși de Mînjină din satele vecine. Curelarul se dusese și el, pînă atunci, din poartă în poartă. Stătea mai mult pe la garduri, lătrat de cîini, că nu ieșea lumea din casă de dragul lui. totuși cine avea ochi de văzut observase că pe unde apărea el era nițel mai încolo și o patrulă rusească, încît curelarul a scăpat singurul neatins dintre oamenii partidelor care se mai încăierau atunci cînd dădeau cu ochii unii de alții.
In duminica votului, seara, după ce s-au sigilat urnele, țărăniștii s-au dus să-și sărbătorească victoria la restaurantul din gară.Număraseră oamenii care votaseră pentru ei, adică pentru dl Maniu, voiau șampanie și de bucurie, cînd s-au amețit erau în stare să-i pupe și pe ofițerii ruși care stăteau la mesele lor obișnuite de lîngă ușă. Cînd au văzut că se încinge petrecerea țărăniștilor, rușii s-au ridicat și au părăsit restaurantul toți odată. A doua zi, după ce s-a încheiat numărătoarea neoficială a voturilor, țărăniștii dădeau de băut în toate cîrciumile din oraș. Cînd s-au aflat de la București rezultatele numărătorii pe țară, cele două tancuri rusești din oraș au făcut o plimbare lentă pe strada principală, cu turela întoarsă, apoi au luat-o pe strada gării, au ieșit din oraș, iar după vreo oră, cînd s-au întors, mergeau cu țeava tunului înainte și cănd tancurile ajungeau la cîte o intersecție, se opreau și își răsuceau turela în stînga și în dreapta, ca și cum ar fi adulmecat drumul. Spre seară Nicu Mînjină, omul Soarelui, a făcut un tur al cîrciumilor din oraș și a spus peste tot că dădea de băut la toată lumea, în cont. Chiruța s-a întors acasă însoțită de cei trei mutălăi cu care lipise fluturașii Soarelui în tot orașul. Socrul ei i-a ieșit înainte: Nu mai avea ce căuta la el în casă! Chiruța a trecut pe lîngă el și l-a lăsat în pumnii celor trei zdrahoni care o însoțeau. S-a dus în încăperea în care intrase mireasă și apoi se trezise văduvă. A luat de pe perete fotografia înrămată, cu  fiul lui, ginere, alături de ea mireasă și a ieșit fără nimic altceva. În pridvor, unde el o luase în brațe și o dusese pînă în încăperea căsătoriei lor, mutălăii ei îl jucau în picioare pe tăticul socru care voia să-i fie și soț de noapte după ce rămăsese văduvă. Cînd l-a văzut pe brînzar viermuind pe jos, a țipat la cei trei să-l lase în pace. L-a ajutat să se ridice și după ce l-a văzut în picioare l-a plesnit peste gură cu dosul palmei, în amintirea pupăturilor cu care el o trezise din somn, în noaptea cînd se bătuse cu el pe tăcute.