Încă o dată, Dinu Patriciu arată caă poate scrie mai bine decât mulți dintre editorialiștii pe care îi plătește.
Sunt locuri în care istoria se oprește. Parcă noi ne-am dori să fim unul dintre ele.
Competiția nu iartă. Nu te ia nimeni de mână să te treacă strada. Ne-am creat o imagine cumplită. Îmi spunea un partener zilele trecute că a investi în România e ca și cum ai lăsa o banană pe o bancă într-un parc cu maimuțe. Simțeam impulsul de a-i trage două palme, dar, totodată, mă oprea gândul că asta e reacția pe care o am în calitate de membru al populației
Încă o dată, Dinu Patriciu arată caă poate scrie mai bine decât mulți dintre editorialiștii pe care îi plătește.
Sunt locuri în care istoria se oprește. Parcă noi ne-am dori să fim unul dintre ele.
Competiția nu iartă. Nu te ia nimeni de mână să te treacă strada. Ne-am creat o imagine cumplită. Îmi spunea un partener zilele trecute că a investi în România e ca și cum ai lăsa o banană pe o bancă într-un parc cu maimuțe. Simțeam impulsul de a-i trage două palme, dar, totodată, mă oprea gândul că asta e reacția pe care o am în calitate de membru al populației din parc.
Fiecare zi care trece, noi certându-ne cu patos, cu spatele la problemele lumii și ale noastre, înseamnă mai târziu luni și ani de eforturi pentru a dovedi că nu suntem chiar idioți. Acesta este efectul crizei politice asupra stării noastre economice. Citește aici
Dezamăgit de PNL, trădat de PDL și cu speranțele înșelate de Traian Băsescu, Mircea Cărtărescu ar vreă să vadă dispărut PSD-ul, sursa tuturor relelor.
Cum e cu putință, mă-ntrebam în fiecare zi, ca un partid ca PNL, speranța mea și-a multor cetățeni pentru normalizarea României, să bată palma la guvernare cu cel mai sinistru depozitar al trecutului comunist, cu creația lugubră a unei revoluții trucate și-a bâtelor minerești?
M-am despărțit atunci de PNL cu o furie de care nu mă simțeam altădată în stare. Habar n-aveam eu, încă, de câte alte dezamăgiri, mai mari, aveam să am curând parte. Fiindcă a urmat marele șoc al alianței PDL-PSD, trădarea totală, adică, a oricărei direcții cât de cât onorabile în care se mai putea crede.
Am ajuns atunci la concluzia că toți, inclusiv președintele (singurul în care mai credeam sincer), sunt o apă și-un pământ. Atunci am simțit prima dată că nu mai avem viitor, pentru că n-a mai rămas niciun om și nicio forță politică credibilă în amărâta noastră țară. Sunt alianțe care nu se fac. Mai curând te sinucizi politic decât să le faci.
Este cazul alianțelor cu PSD, de douăzeci de ani povara teribilă a României. „Distrugeți Cartagina!”. Așa își începea Cato cel Bătrân fiecare discurs. Avem și noi nevoie de o voce care să clameze la nesfârșit: „Distrugeți PSD-ul!”.
Câtă vreme acest partid manevrat și azi de același Ion Iliescu continuă să fie o caracatiță roșie (aliată firească a mogulilor „capitaliști” gen Voiculescu, Patriciu și Vîntu), noi nu vom fi cu adevărat o țară europeană ci, în continuare, o satrapie. O țară în care vodă se luptă cu boierii, ca-n epoca medievală. Citește aici
Altfel, Ion Cristoiu se miră că Ion Iliescu este ipocrit.
Deși a mai mărturisit câte ceva despre el ca om, Ion Iliescu nu ne-a spus niciodată cum a dormit în ultimii 20 de ani. Presupun că adânc. Pentru că numai cineva care doarme adânc nu aude cum îi bat în geam degetele descărnate ale celor 944 de morți din decembrie 1989. Citește aici
