Omul nostru din Monaco, Mihaela Rădulescu: Publicul le preferă pe femei dezbrăcate și tăcute în studiori, mai ales când sunt umilite de orice barbat “celebru"

Am tot citit prin ziare  ba că Răduleasca i-a luat haine lui Dani, ba că plătește la Monaco nu știu cît. M-au plictisit textele alea. Și i-am trimis niște întrebări pe mail în urmă cu două săptămîni, cu o singură idee, și mai plicticoasă: "ce mai faci?". Mi-a răspuns.  E o colecție de întrebări standard cu răspunsuri bine ținute în frîu. Ceea ce se cheamă "interviu prin mail". Faceți și voi o pauză de electorale.
Am observat, de altfel, că Mihaela Rădulescu nu mai răspunde în ultimul an decît în scris. Foarte rar vorbește liber despre sine, îi e frică probabil de propria volubilitate. A avut destule necazuri din cauza vorbelor scăpate în grabă. Acum pare reținută, rațională, foarte atentă cu vorbele. Ultima explozie nebună care ne-a lăsat pe toți cu gurile căscate a fost o scrisoare dură împotriva fostului soț și a ideii de bogătaș român. Aia mi-a plăcut cel mai mult, pentru că am văzut în ea potențialul de "subminare din interior" pe care l-a avut în sînge Rădulescu întotdeauna. Și de aceea i-am și trimis întrebările astea, să văd cum a depășit momentul.
Nu m-am abținut s-o întreb de ce m-a invitat la o emisiune să vorbesc despre cărțulia de critică literară - asta după atacuri dure prin presă (eu eram cronicar TV, iar ea îmi dădea replici în stil sălbatic). Ăla a fost un gest pe care nu-l înțelesesem. Acum cred că încep să prind ideea de "divă generoasă" care uită tot repede și care are în sînge "luatul de la capăt" chiar și atunci cînd o paște penibilul sau anonimatul.
Îmi amintesc scrisoarea aceea deznădăjduită trimisă presei la începutul anului, în care expuneai destinul dramatic al femeii căsătorite cu un tip bogat și puternic din Romania. Mi s-a parut un important manifest-confesiune. Ce le-ai recomanda femeilor din Romania. Sa se apropie de un tip ca Elan, de un proto-tip bogat și puternic, sau mai bine să
caute un tip puternic din exterior?:) De fapt, ce trebuie să urmărească în primul rînd la un barbat?

După atâția ani de viață, de experiențe, de iubiri aprinse și făcute scrum... habar n-am ce să-ți răspund. Nu cred în rețete, în teorii general-valabile. Fericirea înseamnă niște momente, pe care le poți sau nu avea, în care poți să te lăfăi sau care țin cât o respirație. Poate că trebuie să urmărești doar ce simți, nu să cauți calități de basm. Bărbatul potrivit e cel care-ți dă ce ai nevoie, în diverse etape ale vieții de femeie. Ori femeile sunt  atat de vaste și imprevizibile în dorințe...

Regreți că ai ajuns în discuțiile tuturor de la o cafea sau bere? Ți-ai fi dorit vreodată să nu fii vedetă și să fii doar bogată și liniștită?

E inevitabilă postura, când ești atât de ...vedetă. În meseria asta n-ai de ales, mai cu seamă când faci performanță, când ești pe alocuri foarte bun. E musai să ți se găsească defecte, e aproape balcanic să-ți dorești eșecul, mizeria și nefericirea pentru cineva care pare să le aibă pe toate. Am învățat să ies din lumea asta. Poate greu sau poate târziu, dar am învățat să nu mai citesc despre mine, să nu mă mai intereseze părerile scârboase, ci doar cele pertinente, să apreciez cuvintele frumoase care-mi vin din atâtea alte minți relaxate. Nu sunt ipocrită să spun că mi-aș fi dorit anonimatul, dar îl savurez în țara în care m-am mutat. Bogăția m-a bântuit de multe ori, dar n-am pus-o niciodată în capul listei de motive de fericire. Nici măcar de liniște. Asociez liniștea doar cu iubirea, fie că e vorba de un bărbat sau de copilul meu.

Sînt 20 de ani care au trecut de la Revoluție. Și ai fost și tu acolo. Ai fost șefă de cabinet chiar după 90. De ce ai ieșit din zona politică?

Cred că a fost singurul capitol la care am fost lucidă devreme:). O femeie frumushică, în România mai ales, n-are nicio șansă de a fi luată în serios, oricâte abilități profesionale ar prezenta sau oricât de inteligentă ar fi . Sunt mai mulți misogini decât bărbați în România, asta e senzația mea...:) Nu m-a atras niciodată zona politică, nici măcar atunci când lumea m-a asociat cu un partid pe care cică l-aș fi sprijinit. În realitate, mă aflam la o manifestare politică, la rugămintea patronului meu de atunci. Eram o persoana publică, atrăgătoare de atenție și am luat țeapă de a participa, neștiind că voi deveni, în ochii multora, un susținător de partid politic. A fost o greșeală, mi-am învățat lecția.

Cum te distrai înainte de 89? Ce muzică ascultai, ce idoli aveai?

Am trăit în comunism primii mei 20 de ani. Iar la vârsta la care azi se merge în cluburi, se trăiește pe net și viitorul pare un sinonim pentru ziua de mâine, eu mergeam zilnic la antrenamente la gimnastică, îmi vedeam de școală, citeam mult, de parcă presimțeam că o să vină ziua când asta o să devină un lux, ascultam numai rock și mă îndrăgosteam vremelnic de câte vreun coleg. Nu eram nici cea mai populară, nici cea mai frumoasă și, culmea, eram foarte tăcuta.

Care a fost cel mai greu moment din ultmii 20 de ani? Dar cel mai fericit?

Ultimul an a fost cel mai greu, am făcut niște alegeri grele, dureroase, am trecut prin tot felul de încercări ciudate, am schimbat case, bărbat, meserie, țară și niște principii. Ani frumoși am tot avut, iar nașterea face din anul 2004 cel mai frumos de până acum.

Cum ți se par femeile din politică. Exemple: Elena Udrea, Ridzi, Monica Macovei?

O generație timidă, chinuită, nedreptățită. Le admir pentru rezistență, mai mult decât pentru abilități politice.

Ai susținut PSD în urmă cu ceva timp, acum te-ai hotărît cam ce candidat ar fi aproape de sufletul tău sau de votul tău?

Vezi? Și tu ai avut aceeasi senzație. Am fost o dată în viață la o manifestare, invitată, nu obligată de domnul Voiculescu, și dintr-un soi de bun simț și poate obediență profesională, m-am dus. M-am trezit luată pe sus și urcată pe o scenă alături de PSD și PC. N-am avut discurs, n-am spus niciodată public că simpatizez cu vreun partid, dar am avut “neobrăzarea” să admir niște oameni politici deștepți, pe alocuri. Am pierdut capacitatea de a spune ce cred și de a avea opinii răspicate despre politicieni sau politică, nu face bine dacă vrei să-ți păstrezi o coerență profesională în televiziune. Poate în America aș fi avut curaj să fiu o voce susținătoare, aici îți pierzi până și curajul de a te implica.

Mă uit acum prin ziare, la televizor și regret sincer "cuplul" Mihaela - Andreea Marin... Unde s-au dus "divele" adevărate? Acum studiourile sînt pline de vedete masculine cu femei pe post de ficus prin studio. De ce se întimplă asta, ai o explicație? (Înțeleg că revii pentru o emisiune specială. De ce?)

Sunt acasă și cred că nici ele nu se mai uită la televizor... Noi am marcat o etapă din televiziune, acum s-a trecut în alta, mai disperată după rating, decât după calitate sau profesionalism. Noi am fost privilegiate, cumva, sau cel puțin asta simt despre mine – am avut șansa de a cunoaște meseria asta în profunzime, nu doar la suprafață, am făcut performanță pentru că am luat în serios ipostaza de a fi atât de vizibilă și de urmărită. Femeile lipsesc pentru că frumusețea și inteligența, știința de a-ți construi o carieră par niște poezii pe care le-au recitat prea mult “divele” despre care vorbești, nu niște calități primordiale în meseria asta. Și mai e și gustul publicului, care le preferă pe femei atât de dezbrăcate și de tăcute în studiori, mai ales când sunt umilite și luate în bășcălie de orice barbat “celebru”. Antena 1 mi-a făcut invitația de a prezenta doua ediții speciale și am acceptat, sunt programe de calitate, pe care le face aceeași echipă cu care am avut succes peste 10 ani la “Duminica în familie”.

Scrii ficțiune și vei fi publicată în toamnă. Te vei lansa la tîrg. Vreau să știu cum scrii, ce tabieturi ai cînd scrii, în ce parte a zilei... Și ce modele ai? (Și Andreea Marin va lansa o carte, nu e ironic?:))

Mă simt mult mai liberă în scris, mult mai creativă. Scriu mult seara, noaptea, după ce adoarme copilul sau în zilele când sunt fără el. Am spor când sunt singură, când nu mă întrerupe nici măcar telefonul, pe care-l duc în altă cameră. Desenez când scriu, poți să-ți închipui ? Nu cu talent, dar am momente când nu vreau să pierd o idee și o desenez, mai ales în jurnal. De vreun an țin un jurnal, întâmplările abundente din ultima perioadă mi-au deschis niște supape, mai ales în privința scrisului. Dar nu scriu despre mine în cărți, ador personajele, mă ascund printre gesturi ale lor, mă deschid prin vorbele lor, e o joacă interesantă, mă acaparează mult mai mult decât mi-am imaginat. Am tot publicat, de vreo 7 ani, prin Elle, în Tabu și acum în Jurnalul Național, dar prefer să scriu mai mult decât să public. Mi-ar plăcea să-mi citești cartea cea nouă, “Niște răspunsuri”, aș fi foarte curioasă să văd dacă te “agață” vreo pagină sau dacă ai vreun fior când mă citești, mai ales că nu ne cunoaștem atât de bine încât să știu dinainte ce ți-ar putea plăcea....

Ce citești acum? Dani Oțil citește sau e pierdut pentru lectură?:) Cui îi ceri sfatul după ce termini un capitol?

Citesc în limba franceză, vreau să adun cât mai multe cuvinte pentru limba în care am decis să trăiesc.  Dani citește, nu e pierdut, e doar foarte ocupat, ca orice om care se scoală zilnic la 6 dimineata, de-o viață aproape...  Nu cer sfaturi, am ușoara infatuare a autorului care se bizuie, cel puțin până la cititor, pe el însuși, pe discernământul lui.

Ce-ți place/nu-ți place la: Geoană, Antonescu, Băsescu.

Geoană îmi place până la discurs, n-are antrenori buni care să-l învețe “limba poporului”. Antonescu începe să-mi placă abia în ultima vreme, îi remarc o creștere a încrederii în sine, ceea ce ajută în politică. Băsescu are , de departe, cea mai buna știință de a convinge masele și de a-și energiza detractorii - nu-mi plac anumite ipocrizii pe care poporul nu i le-a taxat la timp și o viclenie în care nu cred, pentru funcția de președinte, dar văd că e vitală și eficiență în politica romanească.

Ce te enervează azi în România (în afară de tabloide) și ce te enervează la Monaco?

Mă irită mitocania, la absolut orice nivel, nu numai cea de pe stradă, ci chiar și aceea din tabloide sau de la tv. Mă sufocă ideea că un copil arde într-un încubator și politicienii își văd mai departe de campanie, sunt consternată că România mai are sate fără electricitate și la Casa Poporului ard kilowații cu atâta nesimțire.... Am o listă prea lungă și ori de câte ori am încercat să schimb ceva, am avut , la scurtă vreme după bucuria vreunei reușite, sentimentul că e inutil orice gest individual, mulțimea nu poate fi schimbată prin modele... La Monaco încă nu ma enervează nimic, parcă am aterizat pe planeta civilizației absolute, aproape că mă sperii de atâtea zâmbete, saluturi, curățenie, educație, preocupare pentru artă, caritate, lectură. Tu știi că în blocul meu mai nimeni nu are televizor?... Sau că am numărat mai multe galerii de artă decât magazine pe străzile din Monaco ? Sau că nimeni, niciodată, nu circulă, oricat ar fi aglomerația de mare, pe banda destinată numai urgențelor? Sau că merg cu autobuzul mult mai des decât cu mașina ? Sau că stau într-un bloc cu 24 de etaje, într-un apartament cu chirie, nicidecum cumpărat la sumele absurde vehiculate prin presa murdară? Sau că duc o viață decentă și liniștită, fără să am la dispoziție zecile de mii de euro despre care scriu același publicații ? Sau că nu trece nicio saptamana fără să merg la teatru, la Operă, la o expoziție nouă, la un concert unde nu mă știe nimeni și unde pot să fiu eu și-atât ?... Sau că fii-miu, la 5 ani jumate a remarcat primul ca aici putem să ieșim liniștiți în parc fără să ni se facă poze cu mobilul ?...

O întrebare mai personală, dar trebuie s-o pun... Noi ne-am împărțit niște lovituri în presă la începutul anilor 2000. Și totuși tu m-ai sunat într-o zi și m-ai invitat la emisiunea ta de radio să vorbim despre cartea mea de critică literară! Recunosc că am rămas cu gura căscată. Ba chiar ai pus cîteva din trupele mele favorite la Guerrilla. Dumnezeule, Nirvana aruncata on air de Mihaela Radulescu! De ce-ai facut-o? Care a fost cel mai aprig dușman cu care pînă la urmă te-ai impacat?:)

Nu te-am încadrat niciodată în categoria dușmanilor mei, ci în categoria, încă destul de vastă, a celor care vorbesc despre femeia aia de la televizor sau din reviste, nu despre mine. Eu mai am și alte unghiuri, ca toată lumea, în care încap și calități și defecte, dar tu scriai atunci cu vehemență (și misoginism) despre o femeie la care nu vedeai mai mult decât o ipostază, aceea de vedetă, și nu pe placul tău. Dar scriai cu talent și admit că am o imensa capacitate de admirație, reușesc să descopăr în oameni potrivnici laturi atrăgătoare, expresive. Mi-a plăcut întotdeauna să aduc în fața publicului oameni pe care să-i admir eu mai întâi, care sunt remarcabili prin ceva ce nu e la îndemana oricui.  Am promovat și vorbit la microfoane de radio și televiziune despre multi oameni in al caror talent credeam. Tu ești un om talentat. Nu trebuie să-mi placă bărbatul din tine, cum nu trebuie să fii nici tu atras de decolteul sau retorica mea. Alice Nastase e un alt exemplu si lista poate continua destul de departe, cu oameni care, atunci când m-au cunoscut in afara ecranului, au sfarsit prin a admite că, de aproape, din postura ochi în ochi, oamenii sunt mult mai ușor de descifrat. Uneori în bine, alteori in rau. Dar, sigur, cunoașterea dă un rezultat mult mai nutritiv decât aprecierea superficială.