Lupta de clasă politică se ascute.
Sorin Ioniță îi ia pe fiecare și-i execută fără milă. Băsescu este singurul care scapă cît de cît de securea editorialistului:
Ce să mai zic de Geoană, cel mai prost vorbitor dintre cei patru, celebru pentru umorul involuntar în care cade regulat, cu malapropisme gen George W. Bush („am avut cele mai mari contacte cu liderii lumii”; „avem decât trei alternative”) și pentru ideile precum nuca în perete pe care le debitează, doar pe jumătate digerate, de pe cartonașele pregătite de consilieri.
În fine, Băsescu, un lider instinctiv,
Lupta de clasă politică se ascute. Ion Cristoiu lovește neîndurător în Crin Antonescu. Un motiv subtil pare să fie telefonul dat de către candidat lui CTP. Un motiv la vedere: Crin a spus că îl preferă pe Gigi lui Băsescu. Sorin Ioniță îi ia pe fiecare la refec. Iar Dragoș Paul Aligică spune că, după alegeri, triada PSD-PDL-PNL nu are cum să ne asigure liniștea.
Ion Cristoiu îl atacă dur pe Crin Antonescu și ține să se distanțeze de C.T.P. spunînd că el nu primește SMS-uri de la candidați. (CTPopescu scrisese ieri că a primit un telefon de la Antonescu...). Răbufnirea lui Cristoiu pare să indice totuși o nevoie de astfel de contacte...
Eu nu sunt în contact cu nici un candidat. Nu primesc telefoane nici de felicitare, nici de reproșuri pentru ce mai scriu în paginile Jurnalului Național sau pentru ce mai dau din gură pe la câte o emisiune la care sunt invitat din an în Paște, pentru că televiziunile mogulilor au nevoie de pamflete împotriva lui Traian Băsescu, și nu de analize ale campaniei.
Crin Antonescu nu face nici un efort de a ieși din plutonul de șase candidați care-și dispută locul întâi în atacarea lui Traian Băsescu fără a-și da seama că, prin asta, contribuie la trecerea unuia dintre ei - Mircea Geoană - în turul al doilea și, prin asta, la victoria candidatului PSD.
(...)Dimpotrivă, în aceeași emisiune, după ce-a criticat ipotezele unei înțelegeri între PNL și PSD pentru un guvern PSD-PC-PNL-UDMR după alegeri, sub patronajul lui Mircea Geoană devenit președinte, Crin Antonescu a făcut o afirmație mai mult decât nedumeritoare. Și anume că în turul al doilea l-ar vota pe Gigi Becali dacă acesta ar fi adversarul lui Traian Băsescu. Eram convins că adversitatea lui Crin Antonescu își are rădăcinile într-o deosebire de principii față de actualul președinte. A declara însă că-l vei vota pe Gigi Becali decât să-l votezi pe Traian Băsescu înseamnă că adversitatea își are rădăcinile în altceva decât în cap. În ovare, probabil. (mai mult)
Sorin Ioniță îi ia pe fiecare și-i execută fără milă. Băsescu este singurul care scapă cît de cît de securea editorialistului:
Ce să mai zic de Geoană, cel mai prost vorbitor dintre cei patru, celebru pentru umorul involuntar în care cade regulat, cu malapropisme gen George W. Bush („am avut cele mai mari contacte cu liderii lumii”; „avem decât trei alternative”) și pentru ideile precum nuca în perete pe care le debitează, doar pe jumătate digerate, de pe cartonașele pregătite de consilieri.
În fine, Băsescu, un lider instinctiv, de totul sau nimic, care, dimpotrivă, nu ia idei de la consilieri, ci le dă el lor cartonașe cu ce trebuie să spună în public, atunci când are răbdarea s-o facă. (..)
A antagonizat inutil oameni de calitate. A făcut erori tactice gratuite, promovând persoane ca Udrea sau Silvian Ionescu, sau aranjând fiicei lui o carieră de parlamentar european, lucruri care puteau fi lejer evitate și care l-au vulnerabilizat degeaba. La fel se va întâmpla și cu alte mișcări tactice, care poate au o utilitate în contextul parlamentar imposibil de azi (de exemplu, defilarea cu gașca de generali imobiliari gen Oprea sau cu reptile politice ca Nicolicea, a căror alăturare de partidul Monicăi Macovei e de-a dreptul suprarealistă), dar pentru care președintele va plăti fără îndoială un cost de imagine și de voturi. (mai mult)
Dragoș Paul Aligică ne liniștește cu o analiză cinică, dar nu lipsită de umor. Cine visează la liniște după aceaste alegeri se înșeală amarnic:
Dar scopul exercitiului nostru nu a fost atat de mult acela de a prezice detalii combinatorice. Miza sa este alta. Daca facem un exercitiu de imaginatie post-electorala un lucru devine clar: este foarte putin probabil ca sistemul politic sa capete stabilitatea pe care multi o asteapta. De pilda, PDL va opera mereu in umbra pericolului implicit al unei coalitii dintre PSD si PNL, indiferent de circumstante. Pe de alta parte, coalitia PDL –PNL este exact ceea ce literatura numeste "coalitie disfunctionala". Dansul surprizelor si anticiparii va continua. Triadele sunt un proces aflat perpetuu in echilibru instabil. Iar aceasta nu are de a face cu cine va fi presedinte sau cine in mod concret va juca rolul de A, B sau C. Linistea pe care o asteptam de la perioada postlectorala pare iluzorie. (mai mult)
