Cristian Tudor Popescu tocmai constată că există o altă ligă în presă, cea în care 50.000 de euro nu înseamnă mai nimic. Uită însă că l-a avut coleg de redacție pe Bogdan Chireac, omul care făcea afaceri de zeci de milioane de euro. Mai ales cu statul.
Horia Roman Patapievici are un editorial excelent în Evenimentul Zilei despre cazul “SRS-Macovei/Chireac”.
Rapiditatea cu care mediul jurnalistic s-a lăsat corupt este uluitoare. Rezultatul este constituirea clasei jurnaliștilor cu avere. Un câștig neglijabil, pentru că e doar individual. Costul este singurătatea cetățeanului.
Cristian Tudor Popescu tocmai constată că există o altă ligă în presă, cea în care 50.000 de euro nu înseamnă mai nimic. Uită însă că l-a avut coleg de redacție pe Bogdan Chireac, omul care făcea afaceri de zeci de milioane de euro. Mai ales cu statul.
Horia Roman Patapievici are un editorial excelent în Evenimentul Zilei despre cazul “SRS-Macovei-Chireac”.
Rapiditatea cu care mediul jurnalistic s-a lăsat corupt este uluitoare. Rezultatul este constituirea clasei jurnaliștilor cu avere. Un câștig neglijabil, pentru că e doar individual. Costul este singurătatea cetățeanului. O pierdere considerabilă, pentru că e a tuturor. În societățile cu instituții imprecise (ca a noastră), singurul aliat natural al cetățeanului este presa. Presa, însă, este la mâna oamenilor de presă care fac averi din traficarea actului jurnalistic, în favoarea puternicilor care plătesc. În fine, a patra observație se referă la conținutul propriu-zis al stenogramei. Două lucruri sar imediat în ochi: tonul jurnaliștilor și atitudinea demnitarului. Ambele sunt îngrozitoare, pentru că ambele trădează ceva profund stricat în instituțiile prin care societatea noastră încearcă să se apere de abuzuri. Presa ar trebui să ne apere de abuzurile tuturor, ANI de minciunile demnitarilor. Or, nici una, nici alta nu ne apără de nimic. Prima e folosită de profesioniștii ei ca o măciucă împotriva dușmanilor și ca o pâlnie pentru colectarea banilor în conturile lor din bancă. Cealaltă e pusă de șeful ei la dispoziția puternicilor care par mai promițători. Citește aici
Subiectul este atins și de Cristian Tudor Popescu, în Gândzl. Totuși, e ușor ipocrit modul în care aduce în discuție implicarea lui Bogdan Chireac în afacere, dar mai ales reacția acestuia când vine vorba de “liga superioară” a presei, cea în care 50.000 de euro înseamnă mărunțiș. Poate uită CTP episodul de acum vreo doi-trei ani, când Chireac a fost prins cu mâna adânc înfiptă în pușculița STS, iar domnia sa s-a declarat neștiutor ca un prunc.
Ce vrea dl. SRS rezultă cu claritate: informații cu care să-i poată, atenție, nu da în fapt, ci avea la mână pe d-nii Blaga, Videanu, Berceanu. Și nici măcar cu aceștia nu are o problemă, în legătură cu dl. Berceanu se exprimă chiar admirativ, ținta finală este fostul său prieten Traian Băsescu. Pentru asta oferă "protecție" jurnalistică atât lui C.M. ("Dacă-l cunoaștem împreună pe Bogdan, n-apari nicăieri"), cât și ANI ("Și când scot ceva, nu scot împotriva activității voastre"). Este ilustrarea practică a unui mod de a face presă: câștigă cine știe și nu scrie. Nu cine scrie ce știe, orice articol publicat e un articol ratat, asta e pentru ziariștii amărășteni care câștigă niște sute de lei pe lună, nu pentru cei din "altă ligă", cei pentru care 50.000 de euro înseamnă te miri ce și mai nimic, cum se autodefinește SRS. Cred că expresia asta, "altă ligă", o să facă carieră în presa noastră. Dl. Chirieac râde auzind-o. De fapt, asta și e de reținut din participarea sa la discuție, faptul că râde după ce aude ce aude. Și că se arată gata să tăinuiască ce aude ("Deci pot să uit discuția dacă am venit cu el la tine"). Și că a aranjat și asistat la această întâlnire slinoasă dintre presa nescrisă și șeful Integrității, cel care la întrebarea "Vi s-a oferit vreodată șpagă?" răspunde din nou, mai tare decât a lu' Parizianu: "Nu comentez". Citește aici
În Adevărul, subiectul zilei nu există. Cartianu umblă după copite de cai morți de la Revoluție, iar Stelian Tănase se tratează de comunism.
