Până la ieșirea din politică, Ion Iliescu rămâne un reper, indiferent în ce sens, pentru cei patru principali candidați la funcția de președinte. Întrebarea, pusă astăzi în editorialul EVZ, este dacă Iliescu mai e ce-a fost. Mai poate el mobiliza electoratul PSD, va funcționa pe post de sperietoare, așa cum încearcă să-l prezinte Traian Băsescu?
Ioana Lupea anunță, în EVZ, că Ion Iliescu se întoarce. Cum se întoarce însă?
Mircea Geoană, Traian Băsescu și Crin Antonescu îl folosesc pe Ion Iliescu pentru a-și transmite mesajele către alegători. Primul s-a autodesemnat
Până la ieșirea din politică, Ion Iliescu rămâne un reper, indiferent în ce sens, pentru cei patru principali candidați la funcția de președinte. Întrebarea, pusă astăzi în editorialul EVZ, este dacă Iliescu mai e ce-a fost. Mai poate el mobiliza electoratul PSD, va funcționa pe post de sperietoare, așa cum încearcă să-l prezinte Traian Băsescu?
Ioana Lupea anunță, în EVZ, că Ion Iliescu se întoarce. Cum se întoarce însă?
Mircea Geoană, Traian Băsescu și Crin Antonescu îl folosesc pe Ion Iliescu pentru a-și transmite mesajele către alegători. Primul s-a autodesemnat continuatorul lui. Băsescu se definește prin delimitare de „sistemul ticăloșit” creat de Ion Iliescu. Iar Crin Antonescu dorește să-și comunice diferența față de amândoi, sugerând că el este mai bun decât Ion Iliescu, care e mai bun decât Traian Băsescu. Întrebarea este dacă fostul președinte îi mai poate scoate din casă pe alegători la un vot pentru sau împotriva lui. Ion Iliescu pare, mai degrabă, o haină veche scoasă din dulapul politicii și scuturată în public. Citește aici
În Adevărul, Ovidiu Nahoi semnează un editorial corect și inutil.
România traversează o criză gravă, profundă, generată nu de prăbușirea băncilor din America, așa cum le place politicienilor să creadă. Ar fi simplu de-ar fi numai asta! De fapt, criza noastră este dată de precaritatea legăturilor cu valorile lumii occidentale din care, cel mai adesea, am înțeles doar coșul plimbat prin hipermarket, mallul sau sutele de programe tv. Criza românească poate fi depășită de o societate vie, vibrantă, cu gust pentru dezbatere, capabilă să se reconstruiască politic și să-și găsească un nou model de dezvoltare. Implicarea în proiectele publice trebuie valorizată public cel puțin la fel de bine precum reușita individuală. Ba, chiar mai bine. Citește aici
Excelent editorialul lui Florin Negruțiu din Gândul.
Campaniile electorale aduc, de regulă, în spațiul public, flecăreală de tejghetari și nervi de inși revoluționari cărora una-două le sare țandăra. Azi, mai mult decât oricând, atmosfera e de peluză, la putere e zeflemeaua, subiectele de discuție sunt inepte. Războaiele pe viață și pe moarte se încheie cu un "dă să te pup" pe amândoi obrajii. Top-modelă a campaniei este o autodeclarată "urmașă a lui Traian". Dilema națională nu e "cum dracu' ne vom plăti ratele la anul", ci "câte pahare de whisky duce el". De s-ar termina odată beția asta națională, îți spui, numărând zilele care se scurg până la alegeri și sperând ca lucrurile să revină la normal: căsuța poștală să ți se curețe de atacurile violente ale spammerilor de partid, postacii-propagandiști de pe forumul ziarului să-și ia concediu, istericalele de la televizor să se mai rărească iar ei, cei din vârful lanțului trofic, să-și facă un binemeritat tratament cu zeamă de varză. Citește aici
Ion Cristoiu demonstrează “Cum lucrează PNL pentru candidatul Mircea Geoană”.
Fixarea votului de încredere pentru ziua de naștere a lui Traian Băsescu dă curs astfel strategiei comune a celor trei contracandidați. O dovedește printre altele și faptul că liderii PNL, formațiune ce acționează deja ca parte a viitoarei coaliții de guvernare - PSD-PC - PNL - UDMR -, au dat buzna în studiourile mogulilor pentru a justifica amânarea, lăsându-ne să înțelegem că e rezultatul acțiunii lor. Nu știu dacă liderii PNL sunt nătângi sau vicleni prin această înscriere perfectă în strategia Coaliției de la Grivco. Pentru că, deși se bat cu pumnul în piept că ei au amânat votul pentru 4 noiembrie 2009, în realitate manevra aparține PSD, mai precis lui Mircea Geoană. Citește aici
Dacă aveți chef și de altceva decât de politică, încercați un pic de Românie autentică, cu Vlad Petreanu.
Ușa culisantă are un mâner montat la futu-i mă-sa, strâmb, prins în două șururburi diferite, probabil ce-o mai fi găsit meseriașul prin cutia de scule. Dar chederul – spre norocul călătorilor – e încă în bună stare și izolează compartimentul de damful de pișat stătut ce se varsă dinspre toaletă. E un vagon de clasa I, ce are CFR-ul mai bun pentru clienții săi. Citește aici