Florin Negruțiu scrie despre stenograme, nu vede vină colectivă, condamnă isteria și încheie cu cîteva fraze percutante, ușor de reținut:
Mă uit la diverse dezbateri gen "presa încotro" și înțeleg frustrarea multora dintre colegii mei cu rate și cu ore peste program față de comentariile din ultimele zile la adresa ziariștilor. Dar cum nu există mântuire colectivă, tot așa nu cred nici că există o culpă comună. Fiecare răspunde pentru faptele sale. Totul e să stai în liga ta. Pentru că, până la urmă, lumea se va prinde că un amărât de ziarist n-are cum să aibă
Un nou termen argotic ne-a atras atenția într-un articol al lui Dinu Patriciu. "Fire", în contextul "n-avea fire pe el". Așa că să ne bucurăm de el! Negruțiu rîde în hohote citind stenogramele blestemate și împarte în două mari categorii ziariștii: ăia cu ceas de aur și ăia plini de rate. Cărtărescu scrie despre ceva care nu e politică. Adică chiar merită citit!
Florin Negruțiu scrie despre stenograme, nu vede vină colectivă, condamnă isteria și încheie cu cîteva fraze percutante, ușor de reținut:
Mă uit la diverse dezbateri gen "presa încotro" și înțeleg frustrarea multora dintre colegii mei cu rate și cu ore peste program față de comentariile din ultimele zile la adresa ziariștilor. Dar cum nu există mântuire colectivă, tot așa nu cred nici că există o culpă comună. Fiecare răspunde pentru faptele sale. Totul e să stai în liga ta. Pentru că, până la urmă, lumea se va prinde că un amărât de ziarist n-are cum să aibă vilă pe malul lacului și ceas de aur.
Sună telefonul. "Ce faci?", mă întreabă. "Scriu", răspund. La dracu! Iar am ratat răspunsul corect. De-aia o să mor la bloc, vorba d-lui Micky Șp. (mai mult)
Dinu Patriciu a întîlnit politicieni "fără fire" care făceau Guverne. Și apoi viseaza iarăși libertarian.
Într-una dintre serile trecute m-am întâlnit întâmplător cu câțiva politicieni. Ca să n-avem vorbe, eram într-un loc public și sunt convins că niciunul dintre ei n-avea fire pe el (cei cu astfel de manifestări vin dintr-o altă lume). Interlocutorii mei de diverse orientări politice vorbeau deja despre cât de mare trebuie să fie un guvern de coaliție, despre nume și posturi. Discuția m-a făcut să mă simt ca printre extratereștri. Oamenii aceia chiar nu înțelegeau că dacă vrem să începem cu adevărat un alt capitol în viața noastră ar trebui să gândească cu totul altfel.
România are nevoie pentru a fi eficientă de un guvern de doar 7 până la 12 miniștri. Asta-i libertatea pe care o au cei de la vârful partidelor. Apoi are nevoie de un parlament care să dereglementeze și să descentralizeze. Are nevoie de 10-12 regiuni de dezvoltare, cu deplină autonomie. Are nevoie de reducerea costurilor administrative la jumătate. Asta ar însemna o reducere a deficitului bugetar cu 4,5 până la 5% din PIB. El însă ar trebui crescut din nou pentru stimularea consumului și a investițiilor. Pentru a obține resurse suplimentare, ar trebui privatizat rapid tot ceea ce a mai rămas la stat și întâi sectorul de producție energetică, posesiunile imobiliare ale statului, zăcămintele de gaze.
Am obține resurse pe termen scurt. Totodată, lucrările de infrastructură trebuie finanțate privat. Astăzi nu mai poate fi vorba de doctrine politice. Pragmatismul economic duce oamenii spre prosperitate. 20 de ani ne-am demonstrat nouă înșine că tranziția graduală de la comunism la capitalism nu este posibilă. Ne târâm în coada țărilor est-europene, la mare distanță de primii, care au aplicat terapia de șoc. Criza ne-a oferit șansa de a ne trezi. Hai s-o folosim! (mai mult)
Mircea Cărtărescu se smulge eroic din ventuzele actualității electorale șiscrie despre condiția scriitorului. Frumos și contrariant:
Scriitorul, am înțeles de-atunci, nu există, există doar scriitori, teribil de diverși, care frământă- n fel și chip substanța multifațetată a literaturii. Mulți dintre cei mai subtili mânuitori de concepte teoretice nu mai sunt azi citiți.
Mulți dintre intelectualii cei mai rafinați au produs doar acele „sofisticate spârcâieli lingvistice” despre care scria Salinger, și care sunt la fel de departe de poezie ca și grosolăniile celor inculți. S-au cufundat în uitare destui dintre troglodiți și destui dintre rafinați, destui dintre culți și dintre analfabeți.
Autorii care-au rămas și se citesc și azi sunt cei care, mergând pe nenumărate căi, multe diametral opuse, au ajuns să înțeleagă, intuitiv, intelectual sau pur și simplu prin forță artistică brută, ceea ce scria Wittgen stein spre sfârșitul operei sale din tinerețe: că nu există nimic miraculos în lume, că miraculos e doar faptul că lumea există. Că poezia scrisă este o fântână în oceanul de poezie naturală al lumii. (mai mult)
