Profilul psihologic al candidaților la președinție – luați d’aici!

Trăsături de narcisism malign. Scheme maladaptative de îndreptățire sau de încălcare a limitelor. Discontrol emoțional și Eu infantil și subdezvoltat. Tendințe latente spre abuz și homosexualitate. Orice. În orice combinație și pentru orice candidat. Puneți-l pe Antonescu, sau pe Basescu sau pe Geoană în grila de mai sus. De Vadim ce să mai vorbim… Ca la astrolog, s-ar putea să aveți impresia că bunghiți sub un morman de cuvinte tehnice “adevărul” despre persoana în cauză.
Scriu pentru a vă spune că în campania asta am primit cel puțin trei-patru cereri de a vorbi din-punct-de-vedere-psihologic despre vreun candidat sau altul, sau despre toți la un loc. Și cu siguranță nu sînt singurul. Sînt colegi de-ai mei care, în trecut sau poate chiar acum, s-au lansat în radiografii și profiling-uri de politicieni. Foarte cool. Toate solicitările pe care le-am primit le-am refuzat pentru că 1) nu-i știu personal pe domnii ăia care candidează la cea mai înaltă (și rîvnită?) funcție în stat – deci nu știu cum a fost cu mămicuța dumnealor, de unde și-au extras ei seva simpatiei pentru putere, ce nesiguranțe sau ce atuuri de personalitate au și 2) chiar dacă aș ști, ar fi profund ne-etic să divulg.
Ca urmare, mă bag și eu în seamă de la rasul asfaltului, privindu-i pe domnii candidați nu cu un ochi expert, ci cu lentilele de cetățean obișnuit, ușor confuz de faptul că menajeria candidaților e mai agitată ca niciodată. Vă dezamăgesc, deci, și nu vă dau profilele. Nici măcar nu am făcut profilele alea psihologice, pentru că nu înțeleg de ce naiba v-ar trebui. Am băgat un titlu atractiv, v-am făcut din scheme de marketing, mai sînt cîteva zile pînă la alegeri și voi fierbeți să vă hotărîți dacă să votați cu Cocofifi sau cu Bălănel, cu Lolek sau cu Goofy, și cînd colo, profile canci.
De ce naiba aveți (sau avem, că mă bag și pe mine în oală) nevoie de profile? De înțelegerea aia cvasi-mistică a Personalității cu P mare? E o frenezie în țara asta spre abuzat psihologi și psihiatrii să vorbească despre adevăr, de parcă, în substrat, s-ar transmite ideea că ceilalți sînt prea proști să înțeleagă vreo iotă din oameni. Ei bine, eu mă revolt la ideea asta. Am cunoscut nenumărați oameni care s-au dovedit profileri mai buni decît mine, care au cules informațiile despre comportamentele lui X și au tras concluzii foarte nuanțate. Unii dintre ei mai fac comentarii prin ziare sau prin bloguri. Mulți dintre ei nu pretind că dețin adevărul, ci doar că își exprimă o opinie. Cred că aceștia ar trebui luați mai degrabă în seamă.
Eu, ca profesie, dacă mă pun să vi-i disec, m-aș băga în niște speculații mai nasoale decît vă puteți închipui. Și nu e un discurs a scăpare, ci pur și simplu o fentă onestă de a vă transmite, de la înălțimea mareului Psiholog cu P mare, că am încredere mai mult în oameni decît în psihologie. Dacă este să-i votați, fiți voi profiler-ii lor. Că votați cu stomacul, cu capul, cu neuronul loialității sau al răzbunării, cu nevasta de mînă, cu horinca la creier sau mai știu eu în ce ipostaze, bazați-vă pe ce ați înțeles voi din personajul-candidat și mergeți la vot. Că s-ar putea să regretăm după aceea (cum mulți dintre noi au făcut-o în ultimii ani apropos de opțiunea la vot), asta este. Ne mai înșelăm uneori asupra celorlalți. Cel puțin, ne înșelăm pre limba noastră, și nu sfătuiți de un psiholog care începe să vă turuie că el crede că Oprescu este o personalitate accentuată, cluster II în DSM-IV, cu trăsături dis… (mai bine mă opresc, că se face tîrziu și trebuie să facem liniște, că vine votul și nu vreau să vă perturb).