Vineri, 16 octombrie, Centrul Național al Dansului, la cucurigul Teatrului Național, a găzduit cîțiva vorbitori în cadrul unei conferințe TED (TEDx, mai precis, pentru pedanți). A trecut ceva vreme de la întîlnire, iar relatările le puteți găsi din belșug pe net. <strong>Nu despre eveniment în sine îmi vine să vorbesc aici, ci despre ideile care merită să fie împărtășite, ca o concluzie, după acest eveniment</strong>.
Întrebarea care implicit era pe buzele tuturor era aceea referitoare la Românica noastră. Au fost momente bune, în trecut, în care<strong> fantasmam</strong>
Vineri, 16 octombrie, Centrul Național al Dansului, la cucurigul Teatrului Național, a găzduit cîțiva vorbitori în cadrul unei conferințe TED (TEDx, mai precis, pentru pedanți). A trecut ceva vreme de la întîlnire, iar relatările le puteți găsi din belșug pe net. Nu despre eveniment în sine îmi vine să vorbesc aici, ci despre ideile care merită să fie împărtășite, ca o concluzie, după acest eveniment.
Întrebarea care implicit era pe buzele tuturor era aceea referitoare la Românica noastră. Au fost momente bune, în trecut, în care fantasmam să o am pe Românica în cabinetul de psihoterapie, ca și clientă. Să o ajut să se schimbe. Cam asta s-a întîmplat la TED(x), cu cîțiva terapeuți pe capul țărișoarei noastre, propunîndu-și să expliciteze cauze și/sau soluții.
M-am bucurat că tonul nu a fost unul plîngăcios la această ședință de psihoterapie. Oameni de succes, inventatori, hartiști, toți și-au lăsat elegiacul de-o parte, și au apăsat pe pedala ironiei sau a soluțiilor simple (pentru că nu poți s-o tratezi pe fetișoara asta cu smiorcăieli sau cu forța, potențialul ei de rezistențe fiind multiplu și extrem de complex).
Dirijorul acestei sesiuni, unanim cred recunoscut de toți participanții, a fost Bassam – un libanez aterizat în urmă cu ceva ani în țărișoara noastră și care s-a hotărît să nu-i accepte miorlăiturile tip pisi și nici fatalismele ei greoaie și neproductive. Soluția lui Bassam este simplă – nu aștepta o lege a bunului simț sau o soluție din susul eteric, croiește-ți această lege la tine acasă. Fii tu germenele unei schimbări sociale în mic care la un moment dat i-ar putea contamina pe alții.
Cred că cu toții ne-am săturat de miorlăituri. De plîngăcioasele comentarii că la noi nu e bine, că nu e civilizație, că nu e verde, că e praf, că sînt gropi. Din lecturile mele de psihoterapie, pot să vă spun că smiorcăiala este unul dintre factorii care întrețin depresia, nemulțumirea, fatalismul. Fă ceva să ieși din cercul smiorcăielii și vei descopri că e posibil să-ți fie mai bine. Cam asta spune Bassam.
Ceilalți nu am putut decît să-i ținem isonul. Diagnosticul este clar – dacă nu creștem potențialul asociativ al românilor, rămînem în această stare de bălteală smiorcăită. Cetățeanul, onorabilul și revoltatul cetățean, nu a depășit încă imperativul “să se facă” – “să se facă drumuri, să se facă ordine, să se facă liniște”. Izolat și temător să își asocieze revolta cu a altuia într-o acțiune care ar putea schimba la firul ierbii cotidianul lui.
Conferința a adus în discuție cîteva inițiative de a promova asociativitatea la români, acțiunea comună, presiunea de la nivelul cetățeanului – unele lăudabile, altele mai puțin mobilizatoare (nu vreau să intru în detalii, pentru că ele ar fi inevitabil subiective). Ca o concluzie, însă, aici pare să stea soluția. Momentan, ca diagnostic de etapă, sîntem mulți, dar extrem de izolați (și nu neapărat proști, sper eu!). Există însă nuclee de oameni care vor să își pună voința în slujba unui țel comun – să planteze copaci, să salveze copii, să salveze Bucureștiul sau Roșia Montana. Ei sînt oamenii despre care Bassam ne va spune că își creează propria lor lege a bunului-simț. Mi-aș dori ca ei să fie germenele viral care să ne infecteze cu inspirație. Cît mai repede cu putință.
