Ștefan Agopian: "Între a te supune economiei de piață sau a te supune unui președinte e cam același lucru pentru scriitori. Oricum te prostituezi."

Ștefan Agopian, candidatul pentru președinția Uniunii Scriitorilor, era la redacția Cațavencilor. Am umplut o cămăruță de fum timp de 40 de minute. Iar apoi, pe holul redacției, a explodat o bombă cu bîrfe literare alimentată de Iaru, Teodorescu și Agopian. În cîteva secunde istoria literaturii române s-a transformat în Kamasutra. Păcat că am închis reportofonul.
Și la Ștefan Agopian m-am dus cu același gînd: să aflu ce l-a apucat să candideze, să-și dorească funcții administrative. Asta în loc să-și termine cartea nouă din care are deja 60 de pagini.
Asta a fost întrebarea principală și în interviurile cu Nicolae Manolescu sau cu Nicolae Breban. Și am aflat, printre rînduri, și de la Agopian ce am aflat și de la ceilalți doi: că Uniunea Scriitorilor e un amănunt. Aici se dau lupte grele de orgolii. Că oamenii aceștia au probleme din trecut de rezolvat și că se dă o bătălie literară cu ferocitate politică.
În loc de Uniunea Scriitorilor putea fi la fel de bine și lupta pentru președinția scării 2 de la blocul meu – Agopian; Breban și Manolescu s-ar fi luptat la fel de aprig pentru alegerile din 22. Titanii vor să-și facă dreptate literară. Doamnelor și domnilor, marele scriitor „minor”, Ștefan Agopian!
Vorbeam despre manuale, înainte să dau drumul la înregistrare. Spuneați că sînteți în manualele de a 10-a și a 11-a al lui Mircea Martin... În manualul lui Manolescu sînteți?

Nu, nu sînt. Cred că nu sînt. Sînt al lui Mircea Martin. Dar nu are nici o importanță...

Multă lume spune că ați intrat în competiția cu Manolescu din cauza istoriei sale literare.

Nu multă lume, dar cîțiva au zis-o apăsat. Cei care au susținut această idee nu sînt departe de adevăr. Evident, m-a enervat modul cum m-a tratat. N-a scris despre cărțile mele: și-a luat două cronici vechi de 22 și, respectiv, 27 de ani și le-a trîntit în „Istorie” spunînd că ăsta e capitolul despre Agopian. N-a schimbat nici un cuvînt! Eu am articolele acasă... Și nu e numai cazul meu, sînt zeci de scriitori contemporani în situația asta.

Păi, poate n-avea nimic de moficat din părerile sale mai vechi...

Bun, n-avea nimic de modificat, dar eu n-am scris numai două cărți, am scris mai multe întîmplător... În 22 de ani nu și-a schimbat părerea, e foarte frumos că nu și-a schimbat-o. Dar, mă întorc la ideea asta că aș candida la președinția Uniunii pentru că sînt supărat. Păi, m-am supărat de acum 22 de ani!? Cînd a dat verdictul – pe care îl copiază în Istorie – că sînt „scriitor minor”. Păi om sînt și eu! După 22 de ani m-am supărat din nou? Am ținut supărarea în mine 22 de ani și am așteptat Istoria ca să-mi iasă supărarea la suprafață!? Asta nu... E caraghios.

Am vorbit cu Manolescu și l-am întrebat dacă Istoria sa va influența alegerile de la Uniune. El mi-a spus că nu crede asta...

Nu numai că o cred, dar i-am spus personal. Eram la Uniune cu Mihăieș care a susținut ideea. I-am spus: domnule profesor, amînați apariția Istoriei cu un an după alegeri pentru că n-o să luați nici 30 de voturi! Am exgerat, evident. Sigur vor fi voturi negative din cauza Istoriei. Dar nu e cazul meu, nu de aia candidez. Dacă gîndim în felul ăsta, atunci ar trebuie să fie cel puțin 2000 de candidați nemulțumiți de Istorie... Sigur, pe mine m-a nemulțumit verdictul ăla vechi, dar pentru mine n-a fost o surpriză.

Nu acordați prea multă importanță acestei istorii literare?

S-a tras concluzia că eu acord foarte multă importanță deoarece i-am vînat greșelile. O făceam indiferent dacă scria în ea că sînt genial sau nu. Mi-a dat o pîine de mîncat această istorie. Trei luni de zile eu mi-am cîștigat banii pe seama acestei Istorii. Dacă nu era, trebuia să caut alte chestii... Cam cum Groșan îi mulțumea lui Iliescu pentru că ani de zile i-a dat o pîine...

A ajuns Manolescu un Iliescu al literaturii?

Nu, nici chiar așa...

Un Băsescu?

(rîde) Nu, nici Băsescu. Nici Iliescu, nici Băsescu n-au nicio legătură cu cultură. N-are rost să amestecăm borcanele. Eu aș fi procedat la fel indiferent... De fapt, eu sînt foarte lăudat în acest capitol, spune că sînt „un mare scriitor!”, „un stilist admirabil”...

Dar v-a deranjat eticheta de „minor”.

Da, eticheta pusă acum mai bine de 20 de ani. Pe mine nu mă deranjează nici această etichetă. Să fii un mare scriitor minor nu mă deranjează deloc. Ce? Mateiu Caragiale e un Rebrenu? Nu! Deși e un minor uriaș. Nu mă deranjează ideea de minor. De exemplu, Nicolae Breban – ca să dau un exmplu amuzant - îmi dă întotdeaun dedicație așa: „Lui Ștefan Agopian, al doilea scriitor după mine, cel mai mare minor al literaturii...”. Nu m-am supărat niciodată pe el.

Apropo de Breban, el mi-a spus că scrieți prea puțin, ăsta era reproșul lui.

Și eu îi reproșez cu ocazia asta că el a scris prea mult. Eu sînt mai cumpătat și știu măsura, el a sărit o barieră și nu e nimeni să spună: stai, domnule, oprește-te! N-o spun cu răutate... Chiar cred că este un mare prozator, dar pînă la un punct. Ultima carte pînă în 89 este destul de ratată: Drumul la zid, în care obsesiile lui devin deja plicticoase. Dar nu putem să scoatem, să punem deoparte Bunavestire, Îngerul de gips, Don Juan chiar...

Principalul reproș aș lui Manolescu este că totuși ați fost în comitetul director atunci cînd s-au luat deciziile pe care le contestați.

În utlimii doi ani. Eu n-am intrat în echipa desemnată acum patru ani. El susține că am lipsit tot timpul.. În realitate comitetul director era o mașină de vot pe care el a pus-o foarte bine la punct – eu eram un intrus acolo, se ferea de mine. De fiecare dată cînd era o chestie care mi se părea în neregulă eu votam contra, dar n-aveam nici o șansă. Ba chiar îmi rîdea în nas și îmi spunea: Agop, asta e democrația!

Cîți sînt în comitetul director.

13, din care niciodată nu veneau toți – o singură dată ne-am reunit. De obicei, eram vreo 7-8 din care 5 erau oamenii lui.

Cine sînt oamenii lui Manolescu?

Marta Petreu, Gabriel Chifu, Mircea Mihăieș care din cînd în cînd mai încerca să-l aducă cu picioarele cu pămînt..., Gabriel Dimisianu, Bălăiță care  e foarte îndatorat, dar nu mai spun de ce pentru că nu vreau să-l supăr. Bălăiță era unul dintre cei mai deștepți: cînd era ceva controversat, dispărea de la vot. Oamenii ăștia îi făceau politica. Eu nu i-am făcut-o. Am votat pentru atunci cînd mi s-a părut corect. Multe chestii pur și simplu nu erau puse în discuție.

Manolescu spune că pentru comitet a fost totul la vedere.

Este o minciună. Membrii comitetului au aflat de unele chestii, dar nu de toate... A fost un scandal foarte mare cu subvenția revistei Noua Literatură. Nu dau numele „Luminița Marcu” (rîde), toată lumea știe că ne avem ca dracu... Această revistă a primit 6 luni o subvenție integrală cînd a apărut. După aceea aprobarea nu a fost reînnoită și pe șest i s-au dat în continuare bani. Eu știu ce bani au primit majoritatea revistelor, dar nu am știut ce bani a primit Noua Literatură, nu mi-a dat nimeni sumele.

Ați citit revista asta?

Am citit două numere și mi s-a părut absolut lamentabilă, slabă, e părerea mea, e dreptul meu să o spun. Dar nici asta nu m-a deranjat. În definitiv mai sînt reviste proaste, fără discuție, dar nu sînt subvenționate 100%.

Dar ce revistă e bună?

Vatra eu o citesc cu plăcere. România literară, o să rîzi de mine, este uneori foarte bună. Nu e Manolescu aici și pot să-și facă politica personală și mai scapă și ei lucruri care... De aia a vrut să-i dea afară pe toți.

Tot încearcă să-i dea afară și niciodată nu-i iese.

Nu, Manolescu s-a speriat de scrisoarea lui Alex Ștefănescu. Pot să pun pariu cu tine pe o sticlă de vin – acuma nu beau, dar în jur de Crăciun mă apuc de băut – că se vor produce schimbări la România literară, că îi va da afară. Tu știi că de 8 luni nu s-au primit salarii la România literară? De cînd Nicolae Manolescu s-a hotărît să schimbe garnitura, nu s-a mai preocupat să aducă bani – pentru că el se ocupa, ăsta-i adevărul. Ca să-i forțeze pe vechii și bătrînii redactori să plece. Ăia se ambiționează și lucrează fără bani de 8 luni, așteptînd să-i dea afară. Pariul e următorul: pînă în primăvară o să-i schimbe. Ții pariul?

Eu nu cred că o să schimbe ceva. Țin pariul. Ce vin preferați?

Vin roșu. Sec.

Am o întrebare pe care le-am pus-o și contracandidaților. Nu vă înțeleg, nu înțeleg de ce vreți președinția acestei instituții, de ce vă tulburați viața liniștită pentru atîta lucru?

Eu, personal, nu vreau să fiu președinte...

Ee, ca-n piesa celebră...

Nu vreau să fiu! Dar nu vreau să mai fie Nicolae Manolescu. Absolut tot ce a făcut în cei patru ani m-a nemulțumit.

Dacă n-ați fi candidat, cu cine ați fi votat, cu Cipariu?

Păi aici e o problemă. Candidatura mea i-a stricat ploile lui Manolescu. El a sperat că, exact ca acum 4 ani, n-o să aibă contracandidat viabil și că va merge ca în brînză. Asta m-a hotărît! Eu nu zic că sînt de talia lui Manolescu în ochii scriitorilor, dar măcar sînt o buturugă mică, poate că... În orice caz, este evident că Manolescu este furios din cauza candidaturii.

Bun, și cîștigați și vă treziți șef peste un morman de hîrtii. Ce cîștigați de fapt?

Sînt îngrozit la ideea că voi cîștiga. Pe de altă parte, eu zic că sînt om serios, o să iau hîrțoagele, o să le citesc, o să le aranjez și o să văd ce se poate face cu ele.

Și patru ani o să albiți din cauza Uniunii. Care-i  miza, nu vă înțeleg pe nici unul...

În patru ani o să albesc oricum (rîde). Nu mai contează. Nu voi lucra singur, voi lucra în echipă. El a lucrat doar aparent în echipă: el dădea ordinele de la Paris și ceilalți executau.

E criză, nu aveți bani să vă angajați echipă.

E criză, da. Niște bani o să mai intre. Am mers pe ideea de hibernare un an doi: să supraviețuim un an doi pînă cînd ieșim din criză.

Un alt reproș era Festivalul de la Neptun. Majoritatea fondurilor veneau din afară. Dvs. veți avea forța lui Manolescu să atrageți bani?

Nu, nu voi avea forța lui. Mie mi se pare un festival inutil. De ce? Să aduci  un scriitor foarte important, să-i dai bani și dup-aia ăla să se uite cu curul la tine. Nu știu, mi se pare...

Așa sînt scriitorii, mai mizantropi.

Care-i avantajul pentru scriitorul român că se face acest festival?

Atunci ce gen de socializare vedeți între scriitori.

Există 10-15 traducători din țări occidentale care sînt tratatați ca neica-nimeni. Eu am impus în statut să devină membrii ai Uniunii cu drepturi depline. Voi încerca să fac o întîlnire pe banii Uniunii la Neptun între acești traducători și scriitori ca să se cunoască, să primească niște cărți.

Aici e o opinie strict personală. Toată lumea e înnebunită cu traducerile astea. Toată lumea vrea să apară în limbi străine. ICR are program special pentru asta și cheltuie serios. Și nu se întîmplă nimic. Nu cumva problema e că scriitorii români nu se vînd aici?

Cred că e ca la bomba atomică, nu s-a atins punctul critic.

Deci trebuie și mai multe traduceri.

Trebuie și mai multe, la edituri mai mari...

Dar de ce nu se mai vînd scriitorii aici în România, de ce cînd vinzi 2000 de exemplare ești best-seller.

Ce se întîmplă la noi se întîmplă și în țări cu mare tradiție. Vînd doar cărțile care iau premiile foarte mari, în Franța de exemplu. Dar acolo premiile sînt o instituție.

Premiul Uniunii scriitorilor din România de ce nu vinde?

Nu s-a dat foarte corect, cum nici în Occident ne se dă corect întotdeauna. S-a dat pe găști, rar cînd o carte merita premiul...  Dar mai e ceva. Ai lucrat la un ziar. De cîte ori ai popularizat o carte premiată?

N-am popularizat unele premii din convingere, dar am scris și promovat alte cărți în care credeam.

Da, dar din păcate nu destul. Știi cum se întîmplă la Le Monde? Rar se întîmplă la noi, din păcate, să fie promovată așa o carte.

Vorbim despre literatură de consum, Cezar Petrescu, Radu Tudoran, Jules Verne și cîte și mai cîte. Cel mai mult îi place „Insula misterioasă”, apropo. „Fram, ursul polar” i se pare o carte de nivelul cărților cu animale semnate de Jack London. Dar un răspuns la întrebarea de ce nu există încă o literatură de consum „inteligentă” nu am găsit niciunul dintre noi...
V-am spus că vreau să vorbim și despre prezidențialele mari, alea pentru România. Pe cine ați ales, v-ați hotărît cu cine votați?

Da, sigur. Sînt foarte hotărît să votez cu Antonescu. Mi se pare cel mai intelectual dintre primii trei clasați. Sigur, nu sare peste măsură, dar, în comparație cu marinar sau inginer fost ambasador, mi se pare mai bun. În al doilea rînd, eu sînt liberal în gîndire.

Vrea taxă unică de 10%. Ajungem la spitale private dacă ar fi după el. Dvs. ați vrea spitale private?

Dacă aș avea bani, sigur că aș vrea spitale private.

Dar dacă n-aveți... Scriitorii nu prea au bani. Credeți că vă va ajuta Crin?

Cred că da. Ei nu sînt liberali curați, au și o latură social-democrată  pentru că n-au ce face, e țara săracă...

Patriciu ar vrea să privatizeze statul dacă ar putea.

Dinu Patriciu vrea multe... Ideile lui să stea la el acasă.

Crin va avea puterea să se desprindă de ideile lui Patriciu? E dependent de banii lui.

Este, așa a și declarat, nu a ascuns asta. Nu mă deranjează. Una e să ai idei cînd nu poți să aplici, ăsta e cazul lui Patriciu. Ai să vezi, cînd trebuie să le aplice va coborî ștacheta.

Cum comentați angajamentul unor intelectuali care-l sprijină pe Băsescu și pe care știu că-i respectați.

Îi respect foarte mult. Unii nu greșesc fiindcă își văd de interesele lor care, în unele cazuri, sînt majore. Alții nu greșesc pentru că sînt chiar sinceri în ce spun și nu au obținut avantaje de pe urma susținerii. Dar unele e clar că sînt condiționate. Traian Ungureanu e parlamentar european. Sever Voinescu e purtătorul de cuvînt. Deci unii au primit avantaje.

N-aveți nimic cu oamenii care îl susțin ca să obțină avantaje?

Nu, n-am nimic. E omenește. Eu nu știu dacă nu m-aș pune în slujba cuiva dacă mi s-ar oferi ceva la care visez. Gîndește-te că au fost scriitori car eîn alte vremuri se puneau în slujba unor nobili, au fost finanțați de ei...

Și n-or să scape scriitorii de asta niciodată.

Păi, cum să spun, între a te supune economiei de piață sau a te supune unui președinte e cam același lucru printre scriitori. oricum te prostituezi. Deci nu am nimic cu ei, îi înțeleg, sînt oameni, au nevoi. Sigur, la unii e atît de vizibilă ploconirea, mnu poți să spui că Băsescu a făcut numai lucruri minunate. Ar trebui să mă irite, știu. Dar nu mă irită pentru că știu cum sînt oamenii...

La Geoană ce vă enervează...

Nu mă enervează nimic la el, mă enervează totul la PSD.

Recomandați-le cîte o carte lui Crin, Băsescu și Geoană.

Pentru Băsescu: Balzac, „Iluzii pierdute”. Pentru Geoană: Troțki, orice. Crin Antonescu: să citească romanul lui Varujan că e gros.

sursa foto: wikipedia

Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca